Una din marile sărbători comune celor două mari Biserici, Ortodoxe şi Romano-Catolice, este Adormirea Maicii Domnului, sărbătorită în fiecare an la data de 15 august. Acest praznic împărătesc, Adormirea Maicii Domnului apare ca o învăţătură şi ca o evlavie consemnată în documentele literare de abia din secolul VI în Apus, în Răsărit în veacul VII. Cu siguranţă ideea şi evlavia în legătură cu adormirea Fecioarei Maria sunt mai vechi, însăşi sărbătoarea datând din secolul V, având ca loc de origine Ierusalimul.

 

 

Cunoscută şi sub numele de Uspenia sau Sfânta Maria Mare ea se bucură de un loc aparte în evlavia creştinilor. Sfânta Scriptură ne oferă în general puţine date referitoare la Maica Domnului, însă prezenţa ei lângă Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul Hristos în anumite momente ne face să credem că a fost o prezenţă smerită dar cu o influenţă remarcabilă în faţa Domnului Hristos. Episodul de la nunta din Cana este poate cel mai elocvent în acest sens pentru că la rugămintea Maicii Sale Mântuitorul Hristos a săvărşit prima Sa minune, arătându-Şi slava Sa (Ioan II, 11). Viaţa Fecioarei Maria după informaţiile din Sfânta Scriptură dar mai ales din Sfânta Tradiţie a fost una smerită şi în acelaşi timp exemplară. De la acel „Fie” (Luca I, 38) şi până în clipa adormirii ei, Maica Domnului s-a făcut remarcată prin a fi Maica Vieţii după cum o numim în troparul acestei zile. Alături de acest apelativ Ortodoxia o cunoaşte şi o preaslăveşte pe Maica ca „Născătoare de Dumnezeu” sau „Maica lui Dumnezeu” şi de „pururea Fecioară”.

 

 

Fiind Maica lui Dumnezeu s-a bucurat de prezenţa şi grija Fiului ei, Mântuitorul Hristos. Însă din clipa răstignirii Domnul Hristos a încredinţat-o Sfântului Apostol Ioan, singurul din cei 11 prezent pe Golgota „Deci Iisus, văzând pe mama Sa şi pe ucenicul pe care îl iubea stând alături, a zis mamei Sale: Femeie, iată fiul tău! Apoi a zis ucenicului: Iată mama ta! Şi din ceasul acela ucenicul a luat-o la sine” (Ioan XIX, 26-27). În activitatea sa de propovăduire a Evangheliei Sfântul Apostol Ioan a fost însoţit şi de Maica Domnului, drept dovadă fiind şi Casa Maicii Domnului din Efes. Când Hristos Domnul a voit ca Maica Sa să se mute la El, a anunţat-o prin arhanghelul Gavriil şi acesta pentru ca moartea să nu o surprindă. Această veste după cum notează Sfântul Gherman patriarhul Constantinopolului în „Laudă la adormirea Doamnei noastre, Născătoare de Dumnezeu şi pururea Fecioarei Maria” i-a produs multă bucurie Fecioarei Maria pentru că va fi din nou alături de Fiul ei. Sfinţii Apostoli aduşi fiind din grija lui Dumnezeu la casa Maicii Domnului din Ierusalim, aflând despre motivul sosirii lor au exclamat „Maică a lui Dumnezeu, locuind în această lume împreună cu tine şi privindu-te ca pe Însuşi Hristos, ne mângâiam văzându-te; acum suntem mâhniţi de mutarea ta. Dar pentru că din autoritate dumnezeiască şi din dragoste faţă de mamă ai fost invitată să mergi la Dumnezeu, ne bucurăm de ceea ce se săvârşeşte cuviincios cu tine şi de ceea ce se va întâmpla cu folos. Căci în tine avem şi noi arvuna vieţii veşnice şi te căpătăm mijlocitoare mutată la Dumnezeu”. În acest cadru şi-a pregătit Maica Domnului toate cele cuvenite pentru mutarea ei la cele veşnice, sfântul Ioan Damaschin afirmând că ultimele cuvinte ale Maicii Domnului au fost ca ucenicii Mântuitorului să fie mângâiaţi în urma acestui eveniment.

 

 

 

Cortegiul funerar a dus trupul Maicii Domnului spre a fi înmormântat în Grădina Ghetsimani după trei zile ajungând şi Sfântul Apostol Toma. Dorind să vadă şi el trupul adormit al Fecioarei Maria Domnul Hristos S-a folosit de acest prilej spre a-i încredinţa de o nouă minune. Trupul Maicii Domnului nu era în mormânt, nu a fost lăsăt să se supună stricăciunii. Tristeţe şi bucurie sunt două stări sufleteşti pe care le trezeşte sărbătoarea de astăzi. Tristeţea este sentimentul, pe care-l trăim lângă orice sicriu, lângă orice mormânt în care se află închis cineva dintre cei dragi. Cu acest simţământ au privegheat Sfinţii Apostoli lângă sicriul Maicii Domnului. Au stat vreme îndelungată lângă ea, de la nunta din Cana şi până pe vârful Golgotei. Cu acelaşi sentiment au înmormântat-o în grădina cu măslini, în care se plecaseră genunchii Fiului ei la rugăciune. Şi ca un reflex tristeţea lor se aşează şi astăzi, la două mii de ani distanţă peste sufletele noastre. Cel de al doilea sentiment ni-l aduce Sfântul Apostol Toma, cel ce a întârziat la înmormântare. Împreună cu ceilalţi s-a dus să-i vadă şi el trupul în mormânt. În loc de trup, s-au încredinţat de minune, găsind mormântul gol. Bucuria lui Toma ca şi a celor dimpreună cu el a străbătut, pe deasupra tristeţii, toată istoria creştinătăţii; ea a fost cuprinsă în cântările liturgice, pentru a fi trăită şi cântată şi de noi, cei de azi, ca şi de cei ce vor mai veni: „Mutatu-te-ai la viaţă, fiind Maica Vieţii”.

 

 

 

Troparul acestui praznic sintetizează întreaga activitate a Maicii Domnului: „Întru naştere fecioria ai păzit, întru adormire lumea nu o ai părăsit de Dumnezeu Născătoare fecioară. Mutatu-te-ai la viaţă, fiind Maica Vieţii, şi cu rugăciunile tale izbaveşti din moarte sufletele noastre.”. Feciorie, grija faţă de lume manifestată prin rugăciune pentru noi oamenii. Părintele Nicolae Steinhardt spunea în aceste sens „Pentru marea masă a oamenilor Maica Domnului e maica mereu gata să ierte, să se roage, să îndrăznească a cuprinde pe Domnul cu temeritatea ei de mamă şi să-L roage pentru sărmanii muritori. Căci – zice textul – mult poate rugăciunea mamei pentru îmblânzirea Stăpânului. Maica Domnului e izvorul lacrimilor, e neobosita apărătoare (avocată), neruşinata (fără de ruşine, de sfială) şi stăruitoarea noastră solitoare împotriva dreptăţii stricte. Reprezintă în cer dulceaţa feminină şi nemărginita dragoste maternă”.

 

 

 

Rugându-ne Feciorei Maria ne rugăm de fapt Fiului ei, cunoscând şi vestind că El este Fiul lui Dumnezeu întrupat, a Doua Persoană a Sfintei Treimi, care a luat firea omenească de la Fecioara Maria pentru a o îndumnezei pe ea şi pe noi. Preamărind-o pe Maica lui Dumnezeu, îl preamărim în realitate pe Fiul ei şi mântuirea pe care El a împlinit-o pentru noi toţi. Nu în ultimul rând suntem o ţară creştină, cel puţin cu numele, o ţară în care practic majoritatea femeilor sunt botezate şi primesc adeseori numele Maicii Domnului. Şi poate că ar fi mult mai indicat ca sărbătorirea onomasticii de către cei ce poartă numele Maicii Domnului sau derivate din acesta să fie nu pe 15 august, ci pe 8 septembrie, ziua de naştere a Fecioarei Maria. Sărbătoarea de astăzi ne aduce două sentimente, de tristeţe dar şi de bucurie însă cel predominant este cel de tristeţe, evenimentul în sine fiind unul ce nu aduce prilej de a face urări, ci de a ne bucura în mod duhovnicesc şi mai rezervat.

 

 

 

Pentru SighetOnline, Alexandru Lucian, Facultatea de Teologie din Iasi