logo

-- EDITORIAL || CULTURA || SPORT || PAGINA ELEVILOR || DINCOLO DE TISA || INTERVIU || DIASPORA SIGHETEANA || PSIHOLOGIE || CULINAR || EDITORIAL --


DN 18 Baia Mare-Sighetu Marmatiei ESTE INCHIS PDF Imprimare Email 1385 Afişări
Scris de Sighet Online   
Sâmbătă, 30 Iulie 2011 08:38
Pe DN 18, care face legătura între Baia Mare şi Sighetu Marmaţiei, pământul a luat-o la vale, la un kilometru jumate de intersectia cu drumul care duce la Mogosa si Suior. Drumul national s-a prabusit pe o lungime de zece metri, pe o latime de patru metri si o adancime de un metru si jumatate. Mai mult, alunecarea de teren a antrenat si zidul de sprijin al drumului national. Incidentul s-a produs aseară, iar prefectul Sandu Pocol a dispus interzicerea totală a circulaţiei pe acest tronson. Purtătorul de cuvânt al CJSU MM, Dan Bucă, a afirmat că angajaţii Drumurilor Naţionale vor aduce la faţa locului, piatră concasată, pentru a lărgi drumul. Imediat ce piatra va fi turnată, pe tronsonul respectiv vor circula doar ambulanţa, pompierii şi Smurd-ul.

Experţii spun că drumul ar putea fi redeschis în circa trei săptămâni, deoarece există un crater de 30 m lungime, şi 2 m adâncime. Drumul s-a surpat din cauza infiltrării apei, iar reprezentanţii CJSU MM se aşteaptă ca situaţia să se înrăutăţească având în vedere că Maramureşul este sub avertizare hidro-meteorologică.

Conducatorii auto care doresc sa ajunga in Maramuresul istoric sunt sfatuiti sa aleaga variantele DJ 184 Pasul Roata si Rotunda, DJ 185 Budesti-Barsana sau drumul E 58 Seini - DN 19 Huta Certeze. Autovehiculelor cu gabarit depasit si TIR-urilor se recomanda sa utilizeze varianta Seini-Negresti Oas-Huta Certeze-Sapanta-Sighetu Marmatiei, pentru a evita blocarea DJ 184 si DJ 185, respectiv pentru a transporta in conditii de siguranta rutiera persoanele dializate sau cele care au nevoie de sprijin in situatii de urgenta la unitatile medicale din Baia Mare si Sighetu Marmatiei. 
 
ACTUALIZARE: Deja angajatii de la Drumuri Nationale Baia Mare au transportat in zona cu probleme, utilaje tehnice si materiale de constructii care vor fi folosite de drumari pentru umplerea si stabilizarea zonei afectate alunecare. De asemenea, cei de la sectia de Drumuri Nationale Baia Mare au lucrat cu utilaje pentru a indeparta bucatile de carosabil si pamant surpat, in vederea identificarii cauzelor prabusirii drumului national. 

Share
Ultima actualizare Sâmbătă, 30 Iulie 2011 15:03
 

Dr.Max - Farmacie

Sustine Sighet-Online.ro

Amount: 


Banner
Banner
Banner
DICTIONAR ONLINE:

Vremea


.
.
.

©Copyright 2008 - 2013 Sighet-Online.ro    Termeni si conditii  |  Sitemap  |  RSS  |  Despre noi  |  Contact