logo

-- EDITORIAL || CULTURA || SPORT || PAGINA ELEVILOR || DINCOLO DE TISA || INTERVIU || DIASPORA SIGHETEANA || PSIHOLOGIE || CULINAR || EDITORIAL --


P.S. Sa JUSTIN SIGHETEANUL, în fruntea unui sobor de preoţi şi diaconi va sfinţi Biserica cu hramul „Sfântul Nicolae” din Sârbi- Josani. PDF Imprimare Email 853 Afişări
Scris de Pr. Prot. Vasile Aurel Pop   
Sâmbătă, 23 Iulie 2011 10:18
În Duminica a VI-a după Rusalii, 24 Iulie 2011, P.S. Sa JUSTIN SIGHETEANUL, în fruntea unui sobor de preoţi şi diaconi va sfinţi Biserica cu hramul „Sfântul Nicolae” din Sârbi- Josani. Această biserică monument istoric a fost construită în anul 1665, din lemn de stejar, la marginea unei păduri seculare care se întindea până la Ocna-Şugatag şi Budeşti. Se spune că a fost făcută din mănăstirea care era aşezată mai sus în locul numit „La Gruiul Malului”.
 
Pictura a fost executată direct pe lemn şi în prezent este ştearsă, iar iconostaul a fost pictat de către Alexandru Ponehalski. Se cunoaşte că biserica este ctitoria familiei Dunca de Sârbi care a stăpânit această parte a satului în acea vreme şi a fost neîntrerupt patroana bisericii până la sfârşitul secolului al XVIII-lea.
 
 
Ultima restaurare şi consolidare a acestei biserici venerabile, monument istoric şi de artă s-a realizat în anul 2009 după un proiect întocmit de arhitectul Niels Auner din Bucureşti. Restaurarea şi consolidarea a fost executată de către S.C. AXA RECONST SRL din Sighetu Marmaţiei, director al firmei fiind D-l Vasile Bârlea, şi Institutul Naţional al Patrimoniului din Bucureşti. Părintele Capolna Ioan şi Consiliul Parohial ne invtă pe toţi să participăm la acest important moment din viaţa parohiei.
 
 
„Cât de iubite sunt locaşurile Tale Doamne!”
AUTOR: Pr. Prot. Vasile Aurel Pop

Share
Ultima actualizare Sâmbătă, 23 Iulie 2011 11:00
 

Dr.Max - Farmacie

Sustine Sighet-Online.ro

Amount: 


Banner
Banner
Banner
DICTIONAR ONLINE:

Vremea


.
.
.

©Copyright 2008 - 2013 Sighet-Online.ro    Termeni si conditii  |  Sitemap  |  RSS  |  Despre noi  |  Contact