„Rege Midas al reflexivităţii, tot ce atinge Paler se face eseu, şi mai ales confesiune” George Pruteanu

3. Masaccio (1401-1428)    

Un pictor care a murit mai tanar decat Giorgione si Rafael a spus, cel dintai,ca nimic nu egaleaza gloria de a trai.

„Nu stiu daca Masaccio a respectat traditia din Quattrocento care vroia ca pictorii sa duca o viata fara prihana pentru a fi vrednici de subiectele divine.Vazandu-i chipul intr-o fresca, unde e singurul care intoarce capul spre noi dintre credinciosii ce asista la un miracol, am inclinat sa cred ca nu. Dintre toti pictorii care i-au zugravit pe primii oameni parasind Paradisul, [ la ] acest tanar pictor, mort  inainte de douazeci si sapte de ani, Eva lui urla pur si simplu, desfigurata de durere, iar Adam isi acopera obrazul cu mainile ca sa-si ascunda rusinea si stupoarea.[...] Ceea ce a zugravit el pe zidul ce i-a fost incredintat nu este o legenda divina, ci o omeneasca si sfasietoare poveste de dragoste. 

Barbatul si femeia pe care-i vedem iesind din Paradis au aflat, se pare, ca exista numai paradise ce vor fi, intr-o zi, pierdute. Descoperindu-si vremelnicia, dragostea descopera ca trebuie sa arda mai puternic.Adam  isi acopera fata pentru ca, deocamdata, nu-i pasa, probabil, incotro se indreapta.Din gestul lui reiese ca e dus pentru totdeauna timpul cand n-avea trecut. De acum inainte va avea o memorie si o cicatrice pe aceasta memorie: paradisul din care a fost izgonit. Iubind, iubindu-se, ei au aflat ca n-au nimic mai inalt decat pacatul lor, dragostea lor, si ca aceasta dragoste nu e eterna, de aceea n-au dreptul sa o risipeasca. Dintr-un paradis care era, in fond, o ignoranta luminoasa, ei se trezesc aruncati intr-o lume unde pacatul ii va lega pentru totdeauna si unde, pentru ca se stie limitata,pasiunea devine febrila.Timpul inocentei e un paradis pierdut.Tot ce ne ramane e infernul luciditatii sau puterea de a iubi mai mult.”