"Creion si hartie nici gand sa fi avut la inchisoare. Ar fi asadar nesincer sa incerc a sustine ca 'jurnalul' acesta a fost tinut cronologic; e scris apres coup, in temeiul unor amintiri proaspete si vii. De vreme ce nu l-am putut insera in durata, cred ca-mi este permis a-l prezenta pe sarite, asa cum, de data aceasta in mod real, mi s-au perindat imaginile, aducerile aminte, cugetele in acel puhoi de impresii caruia ne place a-i da numele de constiinta. Efectul, desigur, bate inspre artificial; e un risc pe care trebuie sa-l accept." Spune Nicolae Steinhardt in paginile Jurnalului sau. 

Fragmentele selectate sper sa fie un argument suficient pentru a va determina sa cititi „Jurnalul fericirii”. 

„Când sunt gata, îmi iau rămas bun de la părintele meu. Sunt cătrănit rău. Tata însă — în pijama, mititel, grăsun, voios — e numai zâmbete şi-mi dă sfaturi ultime, ca antrenorul înainte de meci; repede, ca însoţitorul la gară, pe nerăsuflate, după ce a tăcut în faţa vagonului până-n clipa finală:

— Ţi-au spus să nu mă laşi să mor ca un câine? Ei bine, dacă-i vorba aşa, n-am să mor deloc. Te aştept. Şi vezi să nu mă faci de râs, zice. Să nu fii jidan fricos şi să nu te caci în pantaloni.”

„Şi nici nu bănuia Nicolai Semenovici Leskov ce bine a grăit povăţuind: „Citeşte şi încearcă să te alegi cu un folos. O să ai parte de-o bună distracţie în mormânt. Închisoarea fiind şi ea un mormânt, sfatul se adevereşte excelent: cui îi place să înveţe poezii nu se va plictisi niciodată în puşcărie — şi nu va fi singur.”

„Lipsa de entuziasm, zice Dostoievski, e semnul sigur al pierzaniei. Dar numai entuziasmul nu lipseşte în camera 34, şi dacă aşa stau lucrurile nimeni şi nimic nu-i pierdut.”

„S-ar putea ca definiţia eroismului şi sfinţeniei să nu fie decât aceasta: să faci imposibilul posibil.”

„Din sentinţa lui Arthur Miller reiese de asemeni că fericirea şi liniştea nu le putem crea noi singuri, pe cale materială — şi că ne sunt date de sus. Încă o dovadă a existenţei lui Dumnezeu.”

„Numai strigătul Eli, Eli ne dovedeşte că răstignitul nu s-a jucat cu noi,că nu a încercat să ne mângâie cu făţarnice estompări. (Ca-ntotdeauna i-a tratat pe oameni ca pe fiinţe libere şi mature, capabile de a încasa adevăruri neplăcute.) Spre deosebire de Buddha şi LaoŢe, el nu dă aforisme şi pilde, ci carne şi sânge, chin şi deznădejde.”

„Dar cum să mănânci fără lingură şi în cinci minute o cocă fierbinte aidoma presupusei magme ori supe din care a izvorât viaţa monocelulară pe pământ ?”

„Înţeleg mai întâi că în lumea aceasta suntem cu totul părăsiţi de Dumnezeu, aşa cum constată şi Simone Weil şi că această părăsire totodată este şi semnul suprem al „existenţei" şi dragostei lui Dumnezeu. Dumnezeu, zice ea, de aceea „se retrage" în chip absolut, ca să ne îngăduie a fiinţa (altminteri prezenţa Lui ar fi echivalentă cu anihilarea noastră), ca să ne lase o desăvârşită libertate şi să asigure merit (ori mai bine zis sens) deplin îndrăzneţului nostru act de credinţă.”

„Existenţialiştii au aici dreptate: de vreme ce avem conştiinţa binelui pe care-l facem, conştiinţa îl compromite iremediabil. Conştiinţa e nimicitoare, exclude candoarea, săvârşirea senină şi nevinovată a binelui.”

„Deviza integrală a revoluţiei era alta — şi deosebirea este ca de la cer la pământ: libertate, egalitate, fraternitate sau moarte.”

„Răspunsul la întrebarea de ce — în aceste condiţii — mai are rost să făptuim binele ni-l dă tot experienţa Michelson-Morley. Suntem părţi ale unui sistem închis de unde nu putem face observaţii absolute asupra temeiurilor morale ale universului. Nu suntem în situaţie de Dumnezeu, ci în situaţie de om, care de fapt nici nu poate şti nimic. Cine spune că ştie se înşeală, îl vădeşte experienţa MichelsonMorley. Putem şti unele mărunţişuri, unele fleacuri.”

„Dumnezeu poate fi dincolo de bine şi rău, noi nu.”

„Ca însuşire principală a omului, călugării ortodocşi nu socotesc nici bunătatea, nici  inteligenţa, nici dragostea, credinţa, răbdarea, evlavia ori sfinţenia, ci dreapta socotinţă, care este o virtute foarte complexă şi greu de exprimat în cuvinte. (Are o formulă tot atât de vastă ca polimerii de bază.) În dreapta socotinţă intră, precis, tainic drămuite, şi bunul simţ şi înţelepciunea şi cuminţenia şi voinţa adăogite celor de mai sus. Nici una din virtuţi nu e  absolută — nici chiar adevărul ,doar iscusita cumpănire a multora ne poate ajuta să ne ferim nu numai de rele (aceasta-i destul de uşor), ci şi de savante boroboaţe şi sofisticate erori.”

„Cine urmăreşte societatea perfectă ajunge mereu la fericirea obligatorie sancţionată de poliţie şi codul penal.”

„În creştinism Domnul e mereu prezent, dar nu impietează nici o clipă asupra absolutei noastre libertăţi. Stă la uşă şi bate. Nu intră nechemat. Iar înainte de a da, întreabă: crezi tu că pot? Nu întreabă dacă solicitantul e vrednic de a primi, ci dacă e liber de a crede. Şi de răspuns răspunde tot pe măsura libertăţii: fie ţie după credinţa ta.Creştinismul e cel mai aproape de legea fundamentală a universului: lege care poate fi denumită a contradicţiei (coincidentia oppositorum), a paradoxului, a dialecticii, a bipolarităţii simultane. Cred, ajută necredinţei mele.”

„Problema răului în lume: prima întrebare încuietoare pe care ţi-o pun cei ce se miră că poţi crede.Nu există explicaţie concludentă, răspuns categoric. Dintre toate, cel mai coerent răspuns mi se pare cel dat de Dostoievski, însuşit de Pavel Evdokimov:Dumnezeu a creat lumea inocentă, fără de rău. Dar pe om l-a creat liber, adică liber de a crea răul, de a-l introduce în lume. Acesta e riscul pe care şi l-a luat Dumnezeu prin actul creaţiunii.”

„Când regele Eduard al VIIlea al Angliei a cerut să fie scos din formula de jurământ pasajul potrivnic cetăţenilor catolici, i s-a răspuns că formula nu poate fi modificată şi toate stăruinţele regale au fost respectuos respinse. Regele totuşi era hotărât să nu-şi jignească o parte din supuşi. A rostit jurământul aşa cum i se prezentase, iar în dreptul pasajului cu pricina a fost apucat de o violentă criză de tuse. După aceea a rostit jurământul în continuare, pasajul anticatolic fiind reprezentat prin respectiva tuse.”

„Jules Verne şi romanul rachetei lansată spre luna. Racheta nu ajunge până la ţintă şi se transformă în satelit al ei. Fantezia lui Jules Verne exprimă tragedia comunismului: pornind de la ideea că scopul scuză mijloacele, uită pe drum de scop şi preface mijloacele teroriste (menite a fi temporare) în scop şi instituţie. Koestler a pus problema în „Întunecime la amiază” iar „Victimele datoriei” de Eugen Ionescu prin scena finală (avalez, mastiquez...) redă cu formidabil simţ dramatic tragedia: toţi stau în jurul mesei rotunde agenţi, suspecţi, binefăcători, complici — şi-şi aruncă unul altuia bucăţile de pâine, se chinuiesc fără a mai şti de ce, habar nemaiavând de scop. Cercul e perfect, egalitatea e neştirbită, hora se învârteşte demenţial la nesfârşit.”

„Mai bine e să te înşeli decât să nu faci nimic." (Goebbels)

O idee a unui nazist intr-o lucrare a unui crestin care sigur n-a facut niciodata ceva rau unui semen al sau. Conteaza ideea, nu cine o spune!

„În creştinism dragostea nu e un oarecare precept, unul, e singurul lucru ce va rămâne când se vor fi dus toate, după cum spune Pavel.”

„„Tu, ateu? Aida de, eşti mult prea vesel”. (Dostoievski în Adolescenţii)”

„Definiţia fricii au dat-o englezii: curajos se numeşte omul care ştie doar el cât îi este de frică.”

„Mult savurata zicală indiană — decât să umbli e mai bine să stai în picioare, decât să stai în picioare e mai bine să şezi, decât să şezi e mai bine să stai culcat, decât să stai culcat e mai bine să dormi, decât să dormi e mai bine să mori, decât să mori e mai bine să nu te fi născut — reprezintă însăşi valoarea de contrast a creştinismului. Care-i dragoste de viaţă, făgăduinţă de a trăi veşnic. Unamuno: jindul nemuririi eului, iată ce-i creştinismul.”

„A nu uita că fraier în româneşte vine de la germanul Freiherr, adică om liber. Omului liber (în cavalerism se confundă cu nobilul) îi pasă prea puţin dacă a fost şmecherit de un mişel.”

„ Minunea cea mai mare este că există legi statornicite şi că universul funcţionează după ele, minunile fiind excepţia.”

„Opiumul intelectualilor se numeşte socialism.”

„Portretul lui Dorian Gray, povestit de inginerul Rosetti. Îl povesteşte foarte bine, dar ca pe o istorioară fantastică. Eu cred că este un roman creştin cu teză morală: anume că de realitate nu putem scăpa. Undeva, ea se înscrie. Nu există procedeu, artă, minciună, făţărnicie, iluzie — care s-o poată împiedica, până la urmă, să se manifeste pe unul din planurile vieţii.Dorian Gray şi portretul nu pot fi simultan frumoşi: ori în fiinţa vie, ori în imagine, realitatea e  înregistrată.”

„A picta vise şi a căuta absolutul. Obiectele sunt numai idei simplificate (Gauguin).”

„Arnold Toynbee: Cuvântul parohie — cu o rezonanţă atât de locală, de intimă, evocator de cuib şi cămin — e de la verbul grecesc care se tălmăceşte: a vieţui printre străini.”

Kafka defineşte poetul: „un telegraf viu între Dumnezeu şi oameni."

„Audiţie integrală, stereofonică, a operei rock-pop „Jesus Christ Superstar” de Andrew Lloyd Webber şi Tim Rice. Personajul Mariei Magdalena — text, partitură, voce, interpretare — e extraordinar. Toată puterea de creaţie şi dragostea autorilor pentru operă aici s-au concentrat.”

„Îmi pun şi eu întrebări: dacă lumea nu-i decât rezultatul întâmplării,de ce există boli şi fenomene ciclice? de ce există menstruaţia ca fenomen periodic? de ce există pentru fiecare boală câte un remediu corespunzător în complexul lumii vegetale, lumii organice sau lumii anorganice? de unde vine perfecta coordonare a părţilor constitutive ale unui organ şi perfecta coordonare funcţională a organelor unei fiinţe? Care-i explicaţia fenomenului de "respingere" (cu alte cuvinte cum află celulele unui corp că noile celule absolut identice au aparţinut altei imitaţii, cum de le adulmecă drept străine)? de ce există perioade de evoluţie accelerată? de unde capacitatea de selectivitate a celulelor şi grupurilor de celule? şi acele „semne de punctuaţie" din codul genetic, recunoscute de biologi, tot isprăvi ale întâmplării sunt? Dar relaţiile mecanice  exprimate matematic de pătratul anumitor mărimi (distanţă etc.)? Astea pentru nimic în lume nu mi le pot închipui explicate prin simpla  întâmplare. Infinita complexitate a oricărui organism şi ameţitoarele detalii şi „fineţe" de construcţie nu ne mai permit — date fiind cunoştinţele noastre — să luăm drept probabilă ipoteza întâmplării. Ipoteza creaţiei e mult mai plauzibilă. Suntem siliţi să presupunem un creator, un agent, un motor, un programator. Cât despre suflet, nu mai e nevoie a-l dovedi.”

“Jurnalul fericirii” face parte din cartile care te marcheaza toata viata dupa ce le citesti.