„Rege Midas al reflexivităţii, tot ce atinge Paler se face eseu, şi mai ales confesiune” George Pruteanu

 Octavian Paler spune ca „Un muzeu in labirint” este o carte „despre ce vede intr-o istorie a autoportretului un om care iubeste pictura fara sa fie nici pictor, nici critic de arta plastica si care, in plus, pentru a scrie despre un artist are nevoie nu numai sa-i cunoasca opera si viata, ci si de o legatura afectiva cu personalitatea celui in cauza.

Scriu despre Michelangelo cu dorinta de a-mi incuraja orgoliul in momentele dificile, despre Van Gogh pentru ca simt in ceasurile de singuratate cum ma  pedepseste o tandrete ( ce frumos spune Paler!) pe care am risipit-o sau n-am daruit-o niciodata, despre Botticelli pentru ca „reteta garantata contra melancoliei” [...] s-a dovedit in cazul meu nula, despre Rembrandt fiindca banuiesc in relatia lui cu negustorii din amsterdam un adevar mai adanc, iar in tacerea batranilor lui o intreaga morala,despre Masaccio fiindca a spus la douazeci si cinci de ani adevaruri pe care multi nu le intelegem nici la batranete, despre El Greco  fiindca in pulberea problemelor mele si-a facut loc uneori reveria metafizica, despre Caravaggio fiindca ma ispiteste ssa trag cu ochiul la un insolent dupa ce n-am reusit niciodata sa fiu asa ceva , despre Hals fiindca imi plac oamenii care rad , despre Velazquez fiindca incontinentelor verbale le prefer tacerea, [...] despre Tintoretto fiindca imi amimnteste de Venetia, despre Dürer fiindca imi aminteste de Sisif, despre Géricault fiindaca ma impresioneaza cursa lui spre o moarte prematura, despre Gaugain fiindca, desi sunt un sedentar, ma fascineaza aventurile, despre Munch  fiindca mai aveam  inca reverii polare cand am privit un tablou cu o femeie tipand, dspre Andreescu  fiindca il socot cel mai mare pictor roman , despre Luchian fiindca ma tulbura creatorii care au avut o Golgota a lor, despre Tonitza deoarece cred ca exista o victorie a invinsilor, despre Petrascu fiindca am vazut odata niste nuci de piatra pe care nu-i pot uita, despre Magritte fiindca sunt lipsit de umor , dar inteleg cat de serioase sunt glumele belgianului, despre Malevici fiindca a avut indrazneala sa duca pictura pana la forma ei zero, dovedind ca drumul nu se sfarseste acolo, ci reincepe.”

 1.Dante Gabriel Rossetti

"Nu stiu daca pictorii frumosi, cum a fost, se pare, Dante Gabriel Rossetti, s-au gandit vreodata la Narcis, facandu-si autoportretul."