Iar trebuie să şterg praful de pe fotografia tatălui meu Ilie
sprijinită de imprimantă pe masa de lucru
praful acesta care se depune necontenit zi şi noapte
înceţoşînd ca un strat fin de făină ochii blînzi ai tatălui meu
care au văzut al Doilea Război Mondial din armata ungară, la Gyor
şi-apoi din lagărul sovietic unde l-au îndoctrinat după ce-a căzut prizonier
duşmanul de moarte al meu şi al cărţilor mele e însă praful
cu el mă lupt de o viaţă şi te vei lupta şi tu
dragul meu fiu Ilie cînd vei şterge la rîndul tău
fotografia mea mare sprijinită de imprimanta de pe masa ta de lucru
şi fiii fiilor tăi vor face acalaşi lucru în imprevizibila lume de mîinede pe Pămînt de pe Lună sau Marte unde pulberea cosmică
adusă de vînturi solare şi curenţi galactici
se va depune neiertător pe chipurile bărbaţilor neamului nostru
din toate generaţiile istoriei pînă în fundul pămîntului
praful neadormit care se depune continuu pe filele cărţilor
pe furnirul mobilelor poţi scrie oricînd cu degetul oricît îl ştergi
dacă n-ar mai locui nimeni o sută de ani de acum înainte
în cămăruţa asta a mea friguroasă de pe colţul blocului
burduşită cu cărţi şi ziare ca o arhaică peşteră de hîrtie
toate lucrurile mele ar fi sufocate de praful şi pulberea timpului
poate ar creşte iarbă printre cuvinte şi pagini
arbuşti viguroşi s-ar sălbătăci printre cărţi ca pe un pămînt virgin
şi ar sparge cu irepresibila forţă a viului vegetal fereastra
întinzîndu-şi ramurile înflorite între arborii liberi din faţa blocului
dar voi şterge zilnic stratul de praf de pe chipul tatălui meu
voi lua de raft carte cu carte şi-o voi peria de praf
cît sunt încă viu voi duce pînă la capăt bătălia mea cu praful
din cea mai prăfuită capitală a lumii
din cea mai prăfuită lume a universului
din cel mai prăfuit univers al materiei
(Din ultimul său volum, Omul, pomul şi fîntîna. O tragedie românească, Editura Limes, 2011)
|