 Desi nascut in Rusia (Krasnoiarsk, Siberia, 1957), Andrei Makine a fost initial perceput ca fiind scriitor francez, cu toate ca subiectele romanelor sale duc in mod evident spre estul Europei. Dar inceputurile sale literare nu au fost nici simple, nici promitatoare pentru un tanar rus exilat politic. Makine a trebuit sa inventeze un traducator pentru operele sale, spre a nu dezvalui faptul ca scria direct in franceza si pentru a-si facilita publicarea scrierilor refuzate in repetate randuri. Initial, editorii erau sceptici in privinta sa, insa dupa ce in 1995 a castigat, pentru prima data in istoria premiilor literare, atat premiul Goncourt cat si premiul Medicis pentru romanul Testamentul francez, destinul avea sa i se schimbe. O poveste semi-autobiografica, Testamentul francez este de fapt un testament din Rusia, este povestea vietii deosebite a Charlottei Lemonier, o frantuzoaica exilata in Rusia anilor 1920, asa cum ne este prezentata de nepotul acesteia. Un copil la inceputul romanului, baietelul, impreuna cu sora sa, isi petrece fiecare vacanta in Saranza, la bunica lor, care este un personaj de-a dreptul contrastant in acel orasel de la marginea stepei rusesti. In fiecare seara, in balconul plin de flori al bunicii, la lumina lampii cu abajur, copiii pornesc in zbor spre un taram plasmuit din povestile batranei, unde regi si regine sunt infatisati in ipostaze diferite decat ii intruchipeaza cartile de istorie, iar Franta, scufundata sub ape, devine o Atlantida plina de mister si magie.
Viata Charlottei este presarata cu durere si speranta, cu morti si mutilati (soldatii-samovare), dar mai presus de orice, se cladeste pe amintiri. La batranete, in casuta ei simpla si eleganta, cu chipul sau senin si inca atragator, Charlote apare ca o floare exotica in salbaticia stepei rusesti in care isi deapana linistita amintirile. Prezenta ei imblanzeste, cizeleaza, emanand parca naturalete si eleganta.
|
