logo

-- EDITORIAL || CULTURA || SPORT || PAGINA ELEVILOR || DINCOLO DE TISA || INTERVIU || DIASPORA SIGHETEANA || PSIHOLOGIE || CULINAR || EDITORIAL --


Mocăniţa revine în Sighet, pe bani europeni, după 30 de ani de la desfiinţarea ei PDF Imprimare Email 3768 Afişări
Scris de Dani Godja   
Vineri, 01 Aprilie 2011 06:16

Prima mocăniţă din Maramureş a fost dată in folosinţă in 1910, cu tronsonul Giulesti-Valea Mara, 32,6 km, (lucrările fiind începute în 1908), urmată în timp de alte trasee, inclusiv cel pâna la Coştiui. In 1948 toate liniile trec in administrarea IFET Sighet, care intre 1956 si 1960 mai construieste linia Sighet-Ocna Sugatag la Vadu Izei/Sugau, până aproape de actuala cabană Agriş. Dacă la un moment dat în zonă exista un tronson lung de 86 de km, in 1975 a început desfiintarea lui, proces încheiat în 1981.

După 30 de ani de la desfiinţarea mocăniţei care trecea prin Sighetu Marmaţiei, un proiect salvator va readuce oraşul nostru pe harta de interes turistic naţional şi internaţional. Primaria şi Consiliul Local Sighet au realizat un parteneriat cu UE şi UNESCO pentru readucerea mocăniţe în circulaţie, în scop de agrement. Traseul este prevăzut pe două tronsoane: Sighet – Bârsana şi Sighet – Săpânţa, cu o gară în zona Parcului Grădina Morii. În zona Sighetului, mocăniţa va circula doar pe malul Izei. Vor exista două cursele zilnice pe aceste trasee, mocăniţa urmând a fi dată în folosinţă începând cu 1 aprilie 2017. Destinaţiile n-au fost alese întâmplător, UNESCO şi UE considerând Cimitirul Vesel dn Săpânţa şi tradiţiile de pe Valea Izei foarte importante pentru valorile europene. Maramureşul ar putea atrage astfel, printr-un management inteligent, circa 1 milion de vizitatori anual şi venituri substanţiale. Proiectele vor beneficia de finanţare 100% din fonduri europene.

UNESCO a ales Maramureşul Istoric pentru că în zona aceasta mai există tradiţii, ospitalitate, port popular, meşteşuguri, hrană bio, biserici vechi de lemn, căruţe cu cai, stâne de oi, natură...doar că acestea sunt pe cale de dispariţie, şi a cerut insistent ca localităţile prin care va trece mocăniţa să demareze proiecte serioase prin care satele maramureşene să redevină ceea ce au fost cândva din punct al tradiţiilor. Astfel, în satele respective, oamenii locului nu vor mai avea voie să demoleze sau vândă casele vechi din lemn iar cei care vor dori să construiască de acum, vor putea să ridice doar case de lemn cu porţi tradiţionale. Primăriile vor avea obligaţia să readucă portul tradiţional, obiceiurile şi Hora Satului în viaţa localităţiilor respective. În acest scop, autorităţiile locale vor demera proiecte educaţionale prin care vor explica sătenilor rolul şi beneficiile pe care aceştia le au dacă se întorc la tradiţiile care îi reprezintă. În caz de nerespectare a condiţiilor, localităţiile prin care va trece mocăniţa vor fi obligate să plătească valoarea lucrărilor realizate din bani europeni. Oficialii europeni au fost destul de dezamăgiţi şi de Sighetu Marmaţiei, ca parte a acestui proiect, datorită străzilor şi trotuarelor pline de gropi, a mizeriei de pe străzi, a câinilor vagabonzi (doi oficiali europeni scăpând doar cu mare noroc de o haită de câini care i-a atacat chiar în centrul oraşului). În acest sens, UE s-a oferit să ajute financiar oraşul nostru pentru refacerea străzilor şi a trotuarelor precum şi plasarea de tomberoane şi coşuri de gunoi „la fiecare pas” cu condiţia ca Primăria şi Consiliul Local Sighet să demareze un proiect prin care populaţia să fie educată şi chiar constrânsă prin măsuri coergitive să respecte spaţiul public. Astfel, persoanele prinse aruncând gunoaie (chiştoace de ţigări, coji de seminţe, ambalaje samd) pe centrul oraşului vor fi amendate cu 1.000 lei şi efectuarea de patru ore de muncă în folosul comunităţii (curăţenie pe centrul oraşului la ore de vârf), iar la fiecare recidivă, amenda va fi dublată. Neefectuarea pedepsei în termen de 30 de zile va duce la transformarea ei în 10 de zile de închisoare. Posesorii de câinii care nu vor pune acestora botniţe, nu îi vor ţine în lesă pe spaţiul public şi nu vor avea asupra lor făraş şi punguliţe de plastic pentru depozitarea gunoiului produs de aceştia, vor fi amendaţi cu 2.000 lei şi opt ore de muncă în folosul comunităţii. Câinii comunitari agresivi vor fi eutanasiaţi iar cei neagresivi vor fi duşi la un adăpost  mult mai mare decât cel actual, realizat din fonduri europene. Aceştia vor putea fi cumpăraţi la preţuri modice de persoanele dornice de a avea un câine. Sumele strânse de comunitatea locală prin toate aceste metode vor fi direcţionate înspre întreţinerea drumurilor şi trotuarelor din oraşul nostru.  

 

Nu pot decât să ma bucur de acceptul autorităţiilor locale de a fi partenere alături de UE şi UNESCO la un astfel de proiect care va avea implicaţii majore asupra dezvoltării Sighetului şi a localităţiilor incluse în acest demers. În cazul în care reprezentanţii europeni vor fi mulţumiţi de rezultate, au anunţat că o să cuprindă şi alte localităţi din Maramureşul Istoric în acest proiect. 

 

ATENTIE: Inainte de a lua in serios acest articol, nu uitati ca azi e 1 aprilie. 

 


Share
Ultima actualizare Joi, 31 Martie 2011 23:32
 

Dr.Max - Farmacie

Sustine Sighet-Online.ro

Amount: 


Banner
Banner
Banner
DICTIONAR ONLINE:

Vremea


.
.
.

©Copyright 2008 - 2013 Sighet-Online.ro    Termeni si conditii  |  Sitemap  |  RSS  |  Despre noi  |  Contact