O carte mărturie a unui tânăr evreu care a luat parte la scrierea istoriei la sfârşitul celui de-al doilea Război Mondial

Imaginaţi-vă că porniţi la un drum lung cu trenul. Un alt pasager intră în compartiment, îşi aşează bagajul şi ocupă loc pe bancheta de vis-à-vis. Zâmbeşte, e politicos şi schimbaţi câteva cuvinte. Trenul porneşte, iar cele câteva cuvinte se transformă într-o poveste.

Timpul trece întotdeauna mai uşor atunci când asculţi pe cineva istorisind o poveste interesantă, iar felul în care Herman Rothman îşi spune povestea este captivant. Pentru că Testamentul lui Hitler, în ciuda titlului, este povestea de viaţă a acestui om. Fiind unul dintre copiii evrei care au reuşit să părăsească Germania înainte ca nebunia nazismului să ia amploare, cu ajutorul unui program prin care Marea Britanie şi-a deschis graniţele pentru a primi 10,000 de copiii evrei, denumit operaţiunea Kindertransport, Herman Rothman este unul dintre puţinii care au primit şansa la viaţă, oricum ar fi fost ea. Pentru că datorită optimismului incurabil – care reiese din felul de a povesti al acestui bărbat – niciun loc şi nicio situaţie nu i se par prea greu de suportat, n-are nimic de comentat sau de criticat şi compania tuturor i se pare cel puţin agreabilă, în multe cazuri de-a dreptul încântătoare.

Îndrăzneţ, inteligent şi capabil, el deţine forţa necesară de a-şi influenţa destinul în loc să se lase pur şi simplu purtat de valuri, şi ajunge să se înroleze în forţele armate britanice. Una din misiunile cu adevărat importante pe care le primeşte este însărcinarea incredibilă de a traduce testamentul politic al lui Hitler, la câteva ore după ce acesta a fost descoperit în captuşeala hainei unui gardian. Mai târziu ajunge să lucreze pentru serviciul de Contrainformaţii, fiind încadrat în grupul de ofiţeri anchetatori, şi este prezent la Auschwitz când încep interogatoriile ofiţerilor nazişti care au participat la odioasele crime săvârşite în numele unui ideal “bolnav”. La câţiva ani după ce a fost lăsat la vatră, în 1963, Rothman se oferă să depună mărturie la procesul Auschwitz, aducând ca probă o copie a jurnalului lui Perry Broad în care erau descrise atrocităţile de la Auschwitz.

Toate aceste întâmplări, împreună cu multe altele mai personale, sunt povestite cu o oarecare detaşare. Poate acesta este şi motivul pentru care ai impresia că asculţi un străin povestindu-şi viaţa. Ţi se pare că Rothman nu intră prea mult în detalii de teamă să nu plictisească, să nu trezească dezgust sau antipatie, păstrând un un ton neutru-politicos-prietenos. Rămâi cu impresia că îţi arată lucrurile doar la suprafaţă, nu analizează nimic şi rareori îşi exprimă părerea. Prezintă întâmplări şi personaje de parcă ţi-ar arăta fotografii, făra să le dea viaţă.

În ciuda acestor mici neajunsuri, trenul ajunge la destinaţie, iar povestea ia sfârşit. Buimac, te trezeşti şi îţi dai seama că nu a existat niciun tren. Îţi dai seama că ai citit o carte-mărturie care ţi-a lăsat impresia profundă că ai căpătat o nouă perspectivă asupra unor lucruri atât de des discutate încât tind să devină banale.

Plusuri: cartea este ca o lecţie de optimism, o poveste care-ţi permite să tragi cu ochiul în culisele istoriei.
Minusuri: lipsa detaliilor şi a descrierilor care ar putea crea o imagine vizuală, lipsa de profunzime care face să se piardă din gravitatea întâmpărilor.
Recomandare: celor aflaţi în căutarea unei lecturile uşoare şi captivante, pasionaţi de evenimentele care au avut loc in timpul celui de-al doilea război mondial.

Scris de Andrea Balint

SURSA: Bookblog.ro