 ,,Limitele limbajului meu sunt limitele lumii mele”. Aşa cum Wittgenstein ne spune, Cuvintele au un rol mai important decât de a fi simpli numitori ai universului uman. ,,La început a fost Cuvântul” – Cuvântul care clădeşte măştile sub care ne ascundem, Cuvântul – ce venerează, în care ne refugiem, arătându-ne credinţa şi uneori dând naştere zeităţilor, sau din contra, Cuvântul-ce blasfemiază, prin care ponegrim şi distrugem zeităţile create. Romanul lui Salman Rusdhie, Versetele Satanice, creează o lume aparte în tărâmul ficţiunii prin compoziţia şi tematica sa originară, şi în acelaşi timp întoarce pe dos o lume reală, prin mesajul receptat de unii cititori.
Ştim că este un roman controversat pentru comunitatea musulmană, interzis în anumite ţări, dificil de citit pentru amalgamul de evenimente, planuri narative, referinţe istorice şi religioase, intertextualitate. Uitând pentru un minut de Allah şi de Profetul Mahomed, putem spune că Rushdie scrie un roman alegoric, în care realitatea se înnoadă atât de bine cu fantasticul, încât nu mai ştim unde se termină una şi începe cealaltă.
Pe scurt, aflăm despre povestea lui Gibreel Farishta şi Saladin Chamcha, doi musulmani din India, care se întâlnesc pentru prima dată într-un avion ce este aruncat în aer. În mod miraculos, cei doi supravieţuiesc, iar elementele de realism magic mută naraţiunea pe un alt plan. Uitând încă o dată miza religioasă şi focalizându-ne doar asupra acestor două personaje, în minte se naşte următoarea întrebare: cum putem diferenţia cu exactitate Binele de Rău, într-o lume în care totul este relativ? Cele două personaje se metamorfozează în arhangheli şi demoni, deşi Gibreel, întruchiparea arhanghelului Gavriil, nu este în comportamentul său întruchiparea perfecţiunii, a binelui, iar Saladin, la rândul său, pare mai mult un om prins într-un destin scris de societate şi familie.
Cum lucrurile nu erau deja complicate, Rushdie introduce un alt plan în roman: Gibreel Farishta, a cărui minte era deja haotică, visează povestea lui Mahound, o reistorisire a vieţii profetului Mahomed, şi introducerea în Coran a celebrelor versete, care ulterior au fost catalogate ca fiind de inspiraţie satanică: „Ce socotiţi despre Al-Lat şi Al-Uzza,/ şi cealaltă, Manat, a treia?/ Veţi avea voi băieţi şi El fete?/ Ce împărţire samavolnică!/ Nu sunt decât nişte nume pe care voi şi taţii voştri li le-aţi dat, fără ca Dumnezeu să vă fi pogorât vouă vreo împuternicire pentru aceasta.” (Al-Najm) Sublinind faptul că Rushdie pleacă de la nişte versete care nu sunt inventate de el, ci prezente în Coran, povestea capătă proporţii, se întretaie cu alte planuri, şi din nou, cititorul se întreabă care dintre evenimentele narate se întâmplă cu adevărat şi care sunt doar la nivel oniric?
De la o temă clasică, de basm, a luptei dintre Bine şi Rău, Rushdie creează un roman cu implicaţii religioase, culturale, prin îmbinarea elementelor de istorie, religie, cu ironia specifică lui şi fantastic. Lumea este împărţită între India şi Anglia, între metafore şi realitate, între sacru şi profan. Şi la fel ca şi Binele şi Răul, Imaginaţia şi Realitatea, nici în cazul ultimelor două cititorul nu poate ştii cu exactitate care elemente sunt sacre, care profane.
Profanul acaparează tot ceea ce este sacru, iar pentru unii el devine sacralitate. Şi cu toate acestea, ce se întâmplă cu adevărat în roman? La final, ce e REAL? Întorcându-ne la problema ridicată de musulmani, cred că e nevoie de o cunoaştere temeinică a islamului pentru a-i putea înţelege şi a judeca această problemă. De asemenea, ar trebui să luăm în calcul modernitatea lui Rushdie inserată în tradiţie: nu mai există eroi şi antieroi, Bine/Rău absolut, iar Cititorul poate decide singur asupra unor teme ale romanului.
Rămânând la nivel artistic, cartea lui Rushdie se joacă cu limbajul; ea desfinţează graniţele timpului, a spaţiului, a ceea ce e real, şi conturează o nouă lume, plină de o istorie magică, umoristică, învârtind cu ajutorul cuvintelor realitatea cunoscută, palpabilă, pe o faţă mai puţin explorată de scriitori.
Plusuri: stil matur, realism magic, planurile narative unesc realul şi fantasticul într-o manieră originală; Minusuri: încărcat de detalii; Recomandare: Celora cărora le plac provocările literare, interesaţi de tema exilului, de lumea Indiei, de realismul magic, celora familiarizaţi cu proza lui Rusdhie, sau cu cartea lui Mihail Bulgakov, Maestrul şi Margareta.
Scris de Raisa Stoleriu Editura: Polirom Anul apariţiei: 2007 656 pagini NOTA: Cartea poate fi cumparata in Sighet de la Libraria LUCEAFARUL.
|
