 I: Credeti ca mediul universitar avea nevoie de o noua lege a educatiei? R: Desigur, deoarece nici cea in vigoare pana la promulgarea actualei legi de catre Traian Basescu la 4 ianuarie nu era o lege prea buna. Dar cea intrata acum in vigoare este un remarcabil regres fata de prevederile fostei legi. I: Sunt justificabile masurile ce vizeaza depolitizarea? Ma refer in principal la incompatibilitatea dintre functia de rector si pozitia de conducere intr-un partid politic. R: Nu numai ca nu sunt justificabile, dar se introduce implicit un amestec al statului in treburile interne ale partidelor politice. Nu este treaba statului sa stabileasca cine poate face parte din conducerea unui partid politic, si cine nu. Cum va inchipuiti istoria politica si parlamentara a Romaniei fara un Titu Maiorescu sau un Nicolae Iorga acolo, mai interesanta sau mai putin interesanta? Si am pomenit doar doua din zeci, poate sute de nume. Nu vreau sa spun cu asta ca toti universitarii, chiar daca reducem numarul acestora la rectori, au fost politicieni reusiti. E indeajuns sa ne gandim la un A. C. Cuza. Dar nu este treaba statului, ci a alegatorului, sa decida acest lucru, si treaba istoricului s-o analizeze post factum.
Poate cu exceptia lui Octavian Goga, si, desigur, a academicienei inginer doctor care e un caz comic in perspectiva istorica, in istoria noastra politica s-a ajuns in parlament din scaunul universitar, si nu invers. Exista o carte fascinanta despre aceste aspecte si altele referitoare la universitarii din facultatile de “umanioare”: e vorba de “Intimitatea amfiteatrelor” a lui Lucian Nastasa, aparuta la editura clujana Limes anul trecut. Dar guvernantii actuali nu citesc, ei scriu. Printre altele, scriu legi proaste. Presupunand ca as fi un alegator PSD (ceea ce n-am fost pana in prezent, dar astazi nu exclud posibilitatea), intreb: in virtutea carui drept vrea domnul Daniel Funeriu sa ma simt mai reprezentat de Marean Vanghelie decat as fi de doamna Ecaterina Andronescu? Dupa cum bine se stie, la noi incompatibilitatile de acest gen se “rezolva” prin transferarea actiunilor in afacere altor membri din familie. E mai greu sa transferi capital cultural si stiintific, desi, din pacate, si asta s-a incercat. Rezum: statul nu are ce sa se amestece in deciziile interne ale partidelor, iar la urne sa decida alegatorul, care– nu uitati – include si colegii universitari ai rectorului. I: Ce credeti despre noua structura a facultatilor? Functioneaza acestea mai bine daca avem departamente in loc de catedre? R: Nu sunt deloc oponentul acestei reorganizari. Am crescut ca universitar in institutii organizate departamental, si functionau foarte bine. Mai mult, eu sper ca acest aspect sa lichideze o situatie in care la facultati diferite se preda acelasi lucru, dar de profesori diferiti. Nu vad de ce Relatiile Internationale s-ar preda la Istorie, cand exista o facultate de Studii Europene si Relatii Internationale. Dar ma grabesc sa adaug: aceasta trebuie sa fie decizia exclusiva a senatelor universitare. De altfel la Universtatea Babes-Bolyai noi nu am asteptat noua lege pentru a face primii pasi in aceasta directie. Eu insumi sunt seful Departamentului de Relatii Internationale, care cuprinde studiile din acest domeniu la trei dintre facultatile UBB: Studii Europene si Relatii Internationale, Istorie si Economie. Nu este singurul aspect in care UBB se dovedeste a fi fost pionierul reformelor. Catedrele in universitatile in care am studiat sau predat, insemnau cu totul altceva. Daca se primeau finantari exterioare, pentru a onora finantatorul, catedra ii purta numele si salariul profesorului respectiv era acoperit din acea donatie, ceea ce reprezenta o economie considerabila la buget. In felul acesta ele incurajau o competitie calitativa in cadrul departamentului si legaturi universitare cu lumea de afaceri. I: Rectorii si decanii angajati prin concurs sunt o solutie la problemele universitatilor din Romania? R: Nu, sau nu deocamdata. Ati vazut spitale functionand mai bine de cand a fost introdus acest sistem? Eu nu am auzit decat de spitale functionand mai prost. E si normal sa fie asa, din moment ce de multe ori managerul nu stie exact care e diferenta dintre oncologie si patologie. In schimb autonomia universitara este grav lezata, inclin sa spun iremediabil afectata. Avem de a face, de fapt cu o politizare a universitatilor ascunsa sub perfida masca a depolitizarii, ceea ce e si mai revoltator. Un sistem in care numai 50% din voturi apartin universitarilor si, in plus, numarul celor cu drept de vot se extinde la toate gradele universitare, iar cealalta jumatate din voturi apartine unor nominalizati pe criterii politice si de clan, este un sistem care faciliteaza politizarea, iar aceasta costa extrem de putin. Va fi indeajuns sa faci cateva zeci de promisiuni, sa zicem de avansare “peste rand” a celor ce nu produc din punct de vedere academic nimic, ca sa le cumperi votul. Sa nu mi se aduca exemplul unor universitati din Statele Unite. Acolo nu exista centralizare, iar orice universitar american ar izbucni in hohote de ras daca s-ar sugera ca alegerea senatelor universitare sa fie aprobata de un ministru. In plus, in acele universitati americane unde functioneaza ceva similar, candidatii vin de obicei cu o lunga experienta manageriala de inalta performanta. Presupunind ca domnul Mugur Isarescu ar dori un asemenea post, ma indoiesc ca ar putea fi si rector la Universitatea Bucuresti, si la Iasi, si la Cluj. Imi mai puteti numi un alt posibil candidat? Poate peste 30 de ani, sper ca cel mult 40. Deoacamdata, la Cluj, cel putin, am produs manageri de genul domnului Emil Boc. Principiul lui Peter functioneaza splendid in Romania, se avanseaza pana ajungi sa te transformi dintr-un primar relativ competent intr-un premier lipsit de orice competenta. Nu vreau sa vad universitatile cazand prada acestui principiu. Si, oricum, domnul Isarescu e descalificat de noua Lege a Educatiei Nationale pe criterii de varsta, o alta aberatie introdusa in scopul a ceea ce inclin sa denumesc “politizarea depolitizarii”. I: Cum comentati prevederea referitoare la pensionarea profesorilor si cercetatorilor la 65 de ani? R: La asta ma si refeream in ultima parte a intrebarii precedente. Pensionarea la varsta de 65 de ani ar trebui 1) Sa fie voluntara pentru TOATA LUMEA, nu numai pentru profesori si 2) Prelungirea dupa aceasta varsta sa fie conditionata de performantele dintre a) varsta de 60-65 de ani si b) conditionata de performanta anuala examinata de catre colegi si studenti dupa 65 de ani. In felul acesta: 1) S-ar reduce din dificultatea respectarii “contractului dintre generatii”, care nu este specifica Romaniei, ci cvasiuniversala; mai peste tot, se fac eforturi pentru RIDICAREA varstei de pensionare, statele nefiind capabile sa-si mai respecte obligatiile asumate. 2) S-ar lua in considerare faptul ca in anumite profesii (umanioarele in universitati, artele, etc.) excelenta este atinsa numai dupa ani lungi de acumulare. Profesorii universtari pot fi din acest punct de vedere asemanati vinurilor: unii se „acresc” inca inainte de a fi fost imbuteliati si prezenta lor in sistem (pe raft) e o greseala; altii ajung sa aiba „buchet” numai dupa o varsta relativ inaintata. Oricum, Romania inoata si aici impotriva curentului general. Nu vorbesc numai de Statele Unite si Canada sau Marea Britanie, unde pensionarea pe motiv de varsta a fost aruncata la lada de gunoi, ci si de Europa, unde s-a revenit asupra deciziei dupa ce rezultatele catastrofale au inceput sa se faca simtite: Italia, Polonia unele Landuri din Germania, si, dupa cat se pare, in curand Franta. Vor urma si altele, sunt gata sa pariez. I: Legea Educatiei Nationale este foarte controversata. In opinia dumneavoastra, care este cea mai utila prevedere? Dar cea mai nociva? R: In ce priveste invatamantul superior, trecerea la sistemul departamental, precum si clasificarea universitatilor dupa trei categorii finantate diferit (ceea ce legea nu prevede clar, adaug) mi se par binevenite. Trebuie odata pentru totdeauna lichidat sistemul in care o diploma universitara de la Analfabetii din Vale este echivalentul uneia obtinuta la Princeton si Harvard, precum si insasi nastrusnica situatie in care iti poti face doctoratul la Analfabetii din Vale. Cea mai nociva? Tot, dar absolut tot ce lezeaza autonomia universitara si incurajeaza o recentralizare si o politizare mascata.
|
