logo

-- EDITORIAL || CULTURA || SPORT || PAGINA ELEVILOR || DINCOLO DE TISA || INTERVIU || DIASPORA SIGHETEANA || PSIHOLOGIE || CULINAR || EDITORIAL --


VIDEO: Contrabandă cu ţigări. 5 persoane reţinute şi 25 baxuri cu ţigări confiscate PDF Imprimare Email 1914 Afişări
Scris de Sighet Online   
Joi, 27 Ianuarie 2011 14:01

*Poliţiştii de frontieră maramureşeni au reţinut cinci persoane în timp ce desfăşurau activităţi de contrabandă cu ţigări.

Acţiunea în forţă declanşată în zona de responsabilitate a S.P.F. Sarasău a dus la descoperirea şi confiscarea a 250.000 ţigarete (12.500 pachete ţigări) de provenienţă ucraineană , în valoare de aproximativ 107.000 lei.

 *Şi poliţiştii de frontieră din cadrul S.P.F. Valea Vişeului au confiscat 1.450 pachete ţigări de provenienţă ucraineană. Ţigările erau depozitate la domiciliul unor persoane din localitatea Valea Vişeului.

 În data de 26 ianuarie a.c. poliţiştii de frontieră maramureşeni au declanşat o acţiune specifică în vederea combaterii contrabandei cu ţigări de provenienţă ucraineană în zona de responsabilitate a SPF Sarasău.

Astfel în seara aceleiaşi zile, pe raza localităţii Remeţi au fost identificate trei autovehicule despre care poliţiştii de frontieră deţineau date şi informaţii că sunt folosite în activităţi de contrabandă, care se îndreptau spre localitatea Sighetu Marmaţiei. În aceste condiţii lucrătorii noştri au oprit în trafic pe raza localităţii Sarasău, respectiv Săpânţa două dintre acestea, în care se aflau patru persoane din localităţile Vişeu de Sus, Poenile de sub Munte şi Rona de Sus.

 În acel moment, conducătorul celui de-al treilea autoturism, un microbuz Mercedes Sprinter, a încercat să fugă, virând pe o stradă laterală din localitatea Săpânţa, continuându-şi deplasarea în mare viteză pe un drum forestier. După o urmărire de aproximativ 3 km, poliţiştii de frontieră au reuşit blocarea autoturismului şi imobilizarea conducătorului acestuia care a fost identificat ulterior ca fiind I.O., în vârstă de 41 ani, din localitatea Baia Mare.

La controlul microbuzului s-a constatat că în acesta se aflau 25 de colete voluminoase ambalate în folie de culoare neagră. În urma inventarierii acestora a rezultat cantitatea de 12.500 pachete ţigări de provenienţă ucraineană, în valoare de aproximativ 107.000 lei.

Din cercetările efectuate a rezultat faptul că, primele două autoturisme aveau rolul de antemergători în asigurarea transportului ilegal de ţigări. De asemenea ţigările de contrabandă au fost introduse ilegal în România din Ucraina peste apa râului Tisa.

În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la contrabandă şi iniţierea sau constituirea ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui grup, în vederea săvârşirii de infracţiuni, iar întreaga cantitate de ţigări, a fost ridicată în vederea confiscării.

           La momentul de faţă procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Maramureş, împreună cu poliţişti de frontieră delegaţi, desfăşoară activităţi specifice de documentare a întregii activităţi infracţionale.

            * În data de 26 ianuarie a.c., în baza unei informaţii, poliţiştii de frontieră din cadrul sectorului P.F. Valea Vişeului, au descoperit la domiciliul lui M.I şi V.I. din localitatea Valea Vişeului 3 baxuri de ţigări de provenienţă ucraineană marca Viceroy. Cantitatea de 1.450 pachete ţigări în valoare de aproximativ 12.500 lei a fost ridicată în vederea confiscării iar cele două persoane s-au ales cu dosar penal.

Purtator de cuvant al IJPF Maramureş


Share
Ultima actualizare Joi, 27 Ianuarie 2011 14:06
 

Dr.Max - Farmacie

Sustine Sighet-Online.ro

Amount: 


Banner
Banner
Banner
DICTIONAR ONLINE:

Vremea


.
.
.

©Copyright 2008 - 2013 Sighet-Online.ro    Termeni si conditii  |  Sitemap  |  RSS  |  Despre noi  |  Contact