|
Domnul Profesor Vancea - In memoriam |
 |
 |
 |
1809 Afişări |
|
Marţi, 11 Ianuarie 2011 07:41 |
|
 Sonor, ca acea muzică profundă de pe Valea Izei, Domnul Profesor Ioan Vancea ne-a predat conştiinţa de sine întru Limba Română. Cum să nu preţuieşti un asemenea om care se ruga nu pentru el, ci pentru noi, cei mulţi, risipitorii. Care am devenit tocmai lacrima lui. Plîngea pentru ucenici şi atunci cînd avea rangul rigorii. A fost frumos ca umbra unei idei, i-ar fi spus Nichita. Era atît de vast în preţuirea elevilor încît a fost iubit pînă la datoria memoriei. Domnia Sa făcea parte dintre cei chemaţi să-l pună în icoană pe Eminescu pentru ca noi, mai ales cei adunaţi de pe uliţele satelor, la şcoli mai înalte să devenim prunci de Luceafăr. Domnul profesor Vancea făcea parte (Doamne, ce cutremurător trecut) din vechimea bucuriei de a fi dascăl pînă la sacrificiu. Adică parte firească din nobila şcoală românească. S-a stins Domnul Profesor Vancea!
Literele mari i se cuvin ca un respect academic. A fost un reper intelectual fără tăgadă pentru multe generaţii care i-au trecut prin dreptul fascinantei sale priviri. Trăia timpul Maramureşului într-o mare respirare. De la el am învăţat că versurile poporului român din Maramureş nu-s cu nimic mai prejos decît poemele unor genii. Avea misiunea de a ne spune să nu fie risipită morala acestui spaţiu. Avea în el tandreţea florii, dar şi rigoarea ţăranului care se bucură de lumina Soarelui. A crescut ramuri nenumărate pentru a ţine în bătaia vîntului viforosul stejar din Nord. Pentru asta şi-a întemeiat un regat al iubirii. Domnul Profesor a avut destinul păsării care învaţă tot timpul lecţia zborului. Pentru mine a făcut parte dintre acei bărbaţi de spirit care au luminat Marmaţia. Alături de Gheorghe Chivu, Erache Titircă, Ion Ardeleanu-Pruncu, Ion Ardeleanu Mecena ori doctorul Ursu, a crezut în cultură ca o salvare a fiinţei. Era măreţ cu o melancolie folositoare. Ne-a învăţat iubirea de gramatică, dar şi aritmetica iubirii de oameni. Ştia că piramida numai ca idee de frumos are valoare. Pe mine m-a legat de lume pentru a fi om liber. Mi-a dăruit o casă cu pereţi de ziuă şi mi-a ţesut destinul într-un covor de mare preţ. De grinda cerului sta atîrnată lampa care nu se stinge niciodată. Şi a venit invazia nopţii! Cartea cea mare a rămas deschisă să putem citi destinul unui om de excepţie. Ne-a lăsat însemnele magice ale Limbii Române. Cea vie şi nemuritoare. Acum Marmaţia este mai săracă cu un stejar. Plecarea Domnului Profesor este o meditaţie pentru noi. Ne-a lăsat arta de a ne împodobi pe dinăuntru, să vieţuim în somptuoasele brocarturi ale spiritului. Aşa, pentru a nu deplînge existenţa unui abis. Nu, Domnul Profesor nu a plecat. El de abia acum vine înspre noi. Autor: Gheorghe Parja SURSA: Graiul.ro
|
|
Ultima actualizare Miercuri, 12 Ianuarie 2011 10:36 |
