Pe mătuşa Ana Cvaşciuc, din Rona de Sus, am cunoscut-o întâmplător. Stătea în pragul casei, aşteptând să mai schimbe o vorbă cu cineva. Mătuşa Ana te cucereşte din prima clipă. La cei 89 de ani pe care îi are, te uimeşte prin modul în care a înţeles să-şi ducă existenţa. Bătrâneţea i-a furat simţul vederii. Acest lucru nu o întristează şi crede că aşa a trebuit să se întâmple.

Mătuşa Ana povesteşte că s-a născut în 17 august 1921, la Rona de Sus, într-o familie modestă de gospodari, având încă cinci fraţi. Nu a avut o viaţă prea uşoară. Vremurile au fost grele. Mătuşa îşi aminteşte cu precizie momentul când, în anul 1940, la sfârşitul lunii august, armata maghiară a intrat în Rona de Sus.
"Ne-am dus cu toţii să îi întâmpinăm pe soldaţii maghiari. Ne-a fost milă de soldaţi, că tare rău arătau. Primul an de ocupaţie a fost mai uşor de suportat, dar apoi a venit foametea şi a fost mai rău şi abia aveam ce mânca. După aceea a fost şi secetă. Pe lângă soldaţii maghiari, la noi au mai venit şi soldaţi germani, care îi căutau pe partizani", îşi aminteşte mătuşa Ana. 
În timpul războiului, soţul ei a fost mobilizat în armata magiară, la scurt timp după ce-şi terminase serviciul militar în armata română. A plecat pe front şi şi-a pierdut viaţa.

• Ruşii au băgat spaima între maramureşence

După război au venit ruşii în Rona de Sus. "Soldaţii ruşi erau şi buni, şi răi. Când se îmbătau, violau femeile. Mergeau pe la case şi îi întrebau pe bărbaţi dacă au fete şi soţii frumoase şi le cereau să le dea lor. Ne era frică să mai ieşim pe afară", povesteşte bătrâna, cuprinsă de un fior. Au urmat anii regimului comunist. "Tare greu ne-o fost imediat după război. Au început să se organizeze «tovărăşiile» (primele forme de colectivizare-n.r.). Deoarece pe la noi tare puţini ştiau carte, în anul 1948 au fost organizate cursuri de alfabetizare. Am urmat aceste cursuri, pentru că tare am vrut să ştiu să scriu şi să citesc. Am făcut patru clase pe când aveam 27 de ani, lucru mare pe atunci", mai spune, cu mândrie, mătuşa Ana. Deoarece ştia destul de bine româneşte şi avea şcoală, a fost angajată la "Sfat" (primărie - n.r.). I s-a dat sarcină de serviciu să colecteze cotele obligatorii de produse agricole de la cetăţeni. "Era o muncă neplăcută. Oamenilor abia le ajungea pentru ei. De unde să mai fi dat şi cote? Cât am putut i-am ajutat pe oameni, pe care îi preveneam înainte de a merge pe la gospodării şi aceştia se ascundeau sau plecau de acasă. Era un lucru riscant. Ni se spunea tot timpul de cei de la partid că, dacă nu reuşim să îi convingem pe oameni să dea cotele, primii care vor intra la puşcărie vom fi noi", îşi aminteşte femeia.

• Haine şi mâncare pe cupoane

În anul 1948, mătuşa Ana a participat la o manifestare în Bucureşti. 
"Tare mare foamete a fost în 1948. Ni s-au dat bonuri pentru mâncare. Când am ajuns la Bucureşti, a venit la mine un bărbat şi mi-a cerut să îi vând bonul. Am rămas uimită şi credeam că cine ştie ce valoare au bonurile. Când le-am dat organizatorilor, am primit în schimbul lor nişte biscuiţi, ceva pâine şi ceva marmeladă. Ştiu că este greu de crezut acum, dar atunci era ceva deosebit să poţi mânca biscuiţi ori marmeladă. Şi pentru haine ni se dădeau cupoane, pe care ne luam ceva stofă pentru o rochie sau palton", explică bătrâna din Rona de Sus. 
În anul 1950, femeia a participat la o întâlnire internaţională a femeilor, la Bucureşti. Fiind o femeie frumoasă şi în portul naţional, a fost remarcată de însuşi Gheorghe Gheorgiu-Dej, prim-secretarul Partidului Muncitoresc Român (care avea să devină ulterior Partidul Comunist Român). "Anul 1950 a fost unul mai bun. Nu mai era foamete. Se putea găsi zahăr, ulei, făină, ciocolată. După ce s-a terminat întâlnirea cu femeile, am fost invitate la o masă festivă. La un moment dat, Gheorgiu-Dej m-a observat şi a venit la mine, mi-a sărutat mâna şi m-a invitat la dans. Am fost tare emoţionată. După ce am dansat cu el, a venit la mine Ana Pauker, cu care am schimbat câteva vorbe", povesteşte, nostalgică, mătuşa. 
În anul 1953 s-a recăsătorit şi a renunţat la serviciu, devenind casnică. Pe lângă băiatul din prima căsătorie, maramureşeanca a mai avut patru copii, din care mai trăiesc doi. Deşi asupra ei s-au făcut presiuni să devină membră de partid şi să intre în Colectiv, a refuzat acest lucru. Ascultă des radioul şi este la curent cu tot ce se întâmplă prin ţară. Este supărată pe preşedintele Băsescu că nu ţine cu oamenii care l-au ales şi că le taie salariile.

• Supărată pe membrii comisiei de specialitate

În anul 1991, mătuşa Ana şi-a pierdut vederea. Situaţia ei este foarte dificilă. Chiar dacă există şansa efectuării unei intervenţii chirurgicale prin care să-şi recapete vederea, bolile de inimă şi riscul de a-şi pierde viaţa pe durata intervenţiei îi împiedică pe medici să o pună sub bisturiu. Resemnată, mătuşa Ana este puţin supărată că membrii comisiei de specialitate nu i-au aprobat un însoţitor. Chiar dacă şi-a pierdut vederea, mătuşa din Rona nu s-a dat bătută şi se mişcă prin curte cu ajutorul unui baston. Este tare bucuroasă când cineva mai stă de vorbă cu ea. 
"Mulţumesc bunului Dumnezeu că am copii tare buni. Cel cu care stau are grijă de mine. Nu-i bai că nu mi-o vrut da însoţitor cei de la comisie. Bine că pot umbla şi nu stau la pat ca alţii de vârsta mea şi că mai pot să umblu prin curte", arată, optimistă, mătuşa Ana, în ochii săi bolnavi zărindu-se un licăr lăuntric care, probabil, nu se va stinge niciodată.

"Cel mai important este să mâncăm sănătos. Eu toată viaţa am mâncat pâine de mălai, mămăligă, brânză. Tot timpul am ţinut o văcuţă. Şi acuma am una care îmi dă lapte tare bun. Credinţa în Dumnezeu m-a ajutat în multe clipe grele. Le-aş spune tinerilor de astăzi să nu uite de El, să asculte de părinţi şi să aibă respect pentru muncă. Să nu se ducă prin crâşme sau să facă prostii", spune, cu hotârâre în glas, mătuşa.

Liviu Siman

Sursa: Glasul Maramuresului