Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Maramureş, în colaborare cu Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Maramureş, continuă seria de acţiuni proactive pe linia consumului de plante etnobotanice, într-o campanie, iniţiată la nivel naţional, ce poartă titlul „Dependenţi de Libertate”.

Acţiunile operative, de patrulare şi supraveghere în zonele identificate cu risc, de consiliere în instituţii de învăţământ sau sociale, vor fi completate cu informarea publicului larg, prin scrisori deschise, inspirate din mărturii reale ale persoanelor care au trăit sau trec încă prin realitatea gravă a consumului „plantelor de vise”.

Redăm mai jos una din scrisorile deschise, din partea unui elev, care a avut dorinţa de a împărtăşi prin ce a trecut. Mulţumim pe această cale instituţiilor de presă şi altor sisteme de informare, care vor transmite mai departe, mesajele noastre de sensibilizare a opiniei publice împotriva consumului de plante etnobotanice, alcool şi alte substanţe psihotrope:

     "Nu ar fi trebuit să încerc. Nici măcar o singură dată. Acea singură dată a schimbat totul pentru mine. Am fost cel mai bun din clasă şi printre elevii de top din liceu. Dar după ce am început să consum droguri, am lipsit mult de la şcoală şi am intrat în necazuri cu profesorii şi apoi cu poliţia. Să fur bani, eu? nu m-aş fi gândit la asta înainte .

Mă gândesc de multe ori cum am început. Din curiozitate. Aveam faimă de băiat deştept şi unu mi-a zis, de ce nu încerci măcar o dată, să vezi ce senzaţii tari poţi avea. Din dorinţa de experiment şi mai ales că îmi ziceam, sunt suficient de deştept să mă opresc când vreau, nu sunt ca ceilalţi, sunt mai bun. Dar nu trebuia să experimentez pe propria-mi minte…Ne întâlneam într-un loc mai ferit din curte. Cred că se ştia de noi şi nu ne păsa. Cel puţin, sunt sigur că unii profesori ştiau, care au încercat să mă aducă pe calea cea bună. Ştiau şi elevii, inclusiv ăia din clase mai mici dar dacă suflau vreo vorbă, mergeau cu ochiul vânăt acasă.
Puteai să faci rost de „sare”, ţigări sau plicuri. Trebuia doar să ştii cui să ceri, se găsea întotdeauna cineva să-ţi procure. Dacă aveai bani. Ştiu asta pentru că apoi am devenit eu cel care procura. Normal, eu nu prea aveam bani. Nu-mi era frică dacă sufla vreunul vreo vorbă, ştia ce păţeşte. Am început de la o ţigară fumată la unul acasă, în vacanţa trecută, eram cinci. Apoi iarăşi, când făcea unul rost de ceva bani, ne adunam şi luam ce puteam procura mai uşor. Plantele astea sunt mai rele pentru că nu-şi fac efectul care-l aştepţi şi vrei să iei mai mult.  O dată ne-am adunat la mine acasă. A venit mama, săraca, nu ştia ce se întâmplă. Nu auzise ea de aşa ceva. M-a întrebat de ce am spreyat aşa de tare cu deodorant de cameră…
De ea mi-e cel mai ruşine, cu greu o pot privi în ochi. Eram mândria ei, doar eram aşa de bun la şcoală. Ea muncea toată ziua iar eu, ce să zic, că de la un moment dat nu-ţi mai pasă. Dar eram suficient de conştient că ce fac nu e bine şi mă gândeam că trebuie să mă opresc. Am încercat de câteva ori. Nu a mers. Am slăbit, eram piele şi os, la şcoală am rămas pe vară, profesorul de info nu ştia ce se întâmplă dar bănuia că ceva nu e în regulă din moment ce chiuleam. Le-am spus profesorilor că am probleme cu mama, că-i bolnavă, ca să-mi dea bani. De bani îmi luam „iarbă”. Nu au verificat niciodată. Dar oricum cel mai mult consumam în gaşcă pe timpul vacanţelor. Atunci părinţii nu-s acasă, n-ai treabă cu profesorii, în fine, mergeam de la unul la altul şi fiecare venea cu ceva nou de fumat sau înghiţit.
Îmi spun acum că m-am crezut aşa de deştept şi nu înţeleg de ce, cum de nu mi-a trecut prin cap să mă întreb ce iau, ce efecte are asupra creierului şi fizicului meu, de ce nu am căutat pe net să aflu mai multe, să văd ce sunt substanţele alea, de le luam ca pe bomboane. Mă simt un fraier acum.  Aveam palpitaţii uneori şi convulsii aproape, cum eram foarte slab. Depresia, insomnia, şi durerile de cap erau la ordinea zilei. Dar nu-mi păsa decât să fac rost de bani şi să iau ceva, mai tare, tot mai tare. Şi tot mai scump. Aşa m-a dat o fostă colegă la poliţie, după ce i-am furat i-podul nano. Aveam deja 17 ani şi, deci dosar penal, probleme acasă, şcoala, toţi s-au trezit brusc şi au tăbărât pe mine. A fost cred norocul meu…

(după mărturia unui elev, n.n.)


Pentru Compartimentul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii
Subcomisar de poliţie
Liahovici Gabriela