logo

-- EDITORIAL || CULTURA || SPORT || PAGINA ELEVILOR || DINCOLO DE TISA || INTERVIU || DIASPORA SIGHETEANA || PSIHOLOGIE || CULINAR || EDITORIAL --


Asociatia Ivan Krevan premiata la cea de-a VIII-a editie a Galei Societatii Civile PDF Imprimare Email 689 Afişări
Scris de Sighet Online   
Luni, 31 Mai 2010 07:51

Asociaţiei pentru Dezvoltare Locală “Ivan Krevan” a primit, la Gala Societății Civile, ediţia a VIII - a, un premiu special din partea reprezentantului în România a Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD).

 

Doamna Yesim Oruc Kaya, reprezentant rezident al ONU – PNUD în România, a acordat  la Gala societății civile,  desfășurată la Ateneul Român în seara de 26 mai 2010, un premiu în numele «Alianței civilizațiilor».

Este pentru prima oară când se oferă un asemenea premiu în România, iar proiectul selectat - ale cărui activități se încadrează în  obiectivele inițiativei ONU  «Alianța civilizațiilor» - este crearea grupului folcloric Kreuleanka din comuna Repedea.

Menţionăm că proiectul “Kreuleanka” s-a desfășurat timp de 9 luni, în parteneriat cu Şcoala de Arte şi Meserii Repedea şi Căminul Cultural Repedea fiind finanţat de Guvernele Islandei, Principatului Lichtenstein si Norvegiei, prin intermediul Mecanismului Financiar al Spaţiului Economic European (SEE) – Fondul pentru Organizaţii Neguvernamentale. 

Scopul proiectului l-a reprezentat promovarea patrimoniului cultural ucrainean din comuna Repedea, judeţul Maramureş.

Proiectul a avut ca principal obiectiv atragerea tinerilor din comuna Repedea  spre fenomenul cultural autentic, prin crearea unui grup folcloric care să mențină și să promoveze identitatea culturală, obiceiurile şi tradiţiile etnicilor ucraineni de pe Valea Ruscovei, unde trăiesc circa 20.000 persoane, dintre care peste 97% sunt de etnie ucraineană.

Rezultatele proiectului s-au concretizat în infiintarea grupului folcloric „Kreuleanka”, dotarea cu o instalație de sonorizare și costume populare specifice ucrainenilor din comuna Repedea, culegerea de la localnici a 50 cântece tradiționale ucrainene și promovarea cântecelor printr-o broșură şi pe un site pe internet, participarea la evenimente culturale locale etc.

Mai multe informaţii despre proiect se pot găsi pe site-ul www.kreuleanka.com


Conceptul ediţiei din acest an a Galei Societăţii Civile - "E mai mult bine decât crezi. Ajută-l să crească" - este o continuare a celor două ediţii anterioare în care s-a tras un semnal de alarmă asupra stării "binelui" în România ("Binele o duce rău în România"). Câştigătorii au fost aleşi dintr-un total de 192 de proiecte înscrise anul acesta în competiţie.

Mai multe informaţii despre Gala Societăţii Civile, ediţia a VIII-a le puteţi găsi pe site-ul www.galasocietatiicivile.ro


Share
 

Dr.Max - Farmacie

Sustine Sighet-Online.ro

Amount: 


Banner
Banner
Banner
DICTIONAR ONLINE:

Vremea


.
.
.

©Copyright 2008 - 2013 Sighet-Online.ro    Termeni si conditii  |  Sitemap  |  RSS  |  Despre noi  |  Contact