Preambul: Claudius Aeliani este un autor clasic bilingv în latină-greacă, denumit meliglossos (cel dulce la vorbă), născut la Praeneste (astăzi Palestrina) în Latium, peninsula italică cca. 175 e.n. – decedat cca. 235 e.n.

A scris lucrări din care s-au păstrat cel puţin două: <De natura animalium> în 17 cărţi şi Varia Historia în 14 cărţi, pentru care încercăm fragmentar sumare traduceri din engleză şi franceză (indicând sursele)…

Alte lucrări s-au păstrat fragmentar: <Asupra providenţei> şi <Despre manifestările divine>…

Preferăm să prezentăm în continuare variantele comparate, franceză – greacă – română pentru facilitarea eventualelor corecturi ale traducerii în limba română.

O cu totul altă ipoteză asupra revoltelor localizate din Imperiul Otoman (Aydin, Manisa) pare a fi legată de susţinerea pe care Musa Çelebi o mai avea în unele oraşe.

Că dintre revoltaţi, în special din cei din Manisa e posibil să fi trecut apoi în Rumelia şi ulterior în Ţara Românească e o ipoteză pe care nu o putem exclude. De asemenea, unele "coincidenţe" cu zona kurdă ar putea proveni tot pe această filieră, precum şi localităţile denumite Cilibia (dar incert; ar putea proveni şi dintr-un subdialect turcic local, cuman sau peceneg).

Nu i se poate atribui Şeicului atribute moscovito-leningrădene de sec. XX (un curent sociologic pseudo-marxizant din Turcia îi atribuie tendinţe sociale), căci el era exclusiv un mistic (posibil vizionar, dar incert).

Dar că se încerca o împăcare între  populaţia pre-existentă şi cuceritorii tribali turci care aveau o structură organizaţională tradiţională, precum şi cu unii feudali ai războiului din Rumelia nu este exclus. Greu de explicat Manasia şi Smirna Ialomiţa, precum şi alte toponime ca Valea Argovei Călăraşi... Par a fi relocaţi din Asia Minor, dar cine poate fi sigur sută la sută ?

În Rev. Istorică, Vol. XXV, no. 1-3, ian-mart 1939, pag. 21-22, scrie despre efectuarea traducerii din Herodot de către învăţatul grec, logofătul Eustratie, care este totodată autorul conceptual al Pravilelor din timpul domnului Vasile Lupu.

Nu îndrăznim să apropiem antroponimul Eustratie de numele sefard Ezratti, dar există o asemănare fonetică. În plus grec, bun cunoscător al limbii române, traducător din Herodot ? În timp ce în ŢR boierul Udrişte traduce la rândul său, dar în slavonă, scrierea "Imitaţia lui Iisus", semnată Oreste.

Domnul Vasile Lupu impune în domeniul ortodoxiei patriarhi în spaţiul Otoman şi pe baza ajutorului dat Imperiului la Azov (la Istambul, la Alexandria şi influenţa chiar şi patriarhia din Antiohia). Rusia  importă din Moldova şi Bucovina elemente de artă a broderiei, acolo fiind imitate din plin.

Iată şi unele consemnări:

Scrisori din 1711 pare-se din arhiva cronicarului din Modova, Alexandru Amiras se află în Grecia (cf. Virgil Cândea-Mărturii româneşti peste hotare, Vol. II, pag. 339, item 64, la Biblioteca Parlamentului). Amiras este nume întâlnit şi la sefarzi sub forma Amir/Ammir, dar nu ştim dacă cronicarul amintit era fie grec, fie romaniot (evreu de limbă greacă), fie creştin siro-iacobit sau nestorian.

În Marea Britanie sunt documente din 1716-1718 privitoare la activitatea ambasadorilor de pe lângă Poartă: E. W. Montague şi Abraham Stanyan (cf. Virgil Cândea-Mărturii româneşti peste hotare, Vol. III, pag. 245, item 112, pag. 299, item 622). Oare să fi fost Abraham Stanyan tot un romaniot, ori vreun neerlandez ?

Domnul N. Iorga scrie În <Istoria Românilor. Vol. 8. Revoluţionarii>, Bucureşti, 1938, pag. 391-392 următoarele:  <Blutte, consulul Angliei... exprima părerile cele mai prielnice şi mai amicale...: "Ţară clasică, asemenea cu Italia şi plină ca aceta, de numele trecutului roman, mai ales în Oltenia. Urmaşi şi ai Dacilor, purtând încă, la ţară, veşmântul de pe coloană al luptătorilor pentru neatârnare contra lui Traian... Din amândouă izvoarele ilustre vine un popor care... timp de lungi veacuri a stat în calea triburilor asiatice şi li-au sfărâmat avântul şi a deschis adăpost tuturor prigoniţilor de soartă... >.

În Rev. Istorică, Vol. XII, no. 10-12, oct-dec 1926, pag. 314-315, domnul Victor Motogna scrie despre o alianţă sudezo-transilvană (Carol al Suediei cu ardeleanul Gh. Rákóczy) în contra Poloniei.

Expediţia ardeleanului are loc în 1657, culminând cu intrarea în Cracovia la 22 martie în palatul lui Ştefan Báthory. Forţele sale erau compozite, alcătuite din ardeleni, cazaci ai hatmanului, munteni şi moldoveni.

Forţele ardeleanului se reunesc cu cele suedeze la 11 aprile, când se primesc ştiri din Transilvania despre raiduri tătăreşti.

Regele polon, Casimir era aliat cu Polocky şi cu tătarii.

În acest sens, scrisorile principelui Moldovei, Gheorghe Ştefan anunţă mişcările tătarilor.

COMUNICAT

În vremuri tulburi, mai mult ca oricând, repunerea în discuție a ceea ce este esențial se impune în mod natural: esențial în viață, esențial în artă, necesar supraviețuirii, indispensabil.

Definirea artei în esența sa este o preocupare veche de milenii a filosofilor. De la Platon, care consideră că esența artei este imitarea realității, la Wittgenstein, care sublinia că nu există trăsături comune tuturor operelor de artă, ci doar similitudini în proporții diferite, până la Arthur Danto și identificarea greșelii de a lega esența artei de proprietăți ale lucrărilor artistice, încercarea de a surprinde și de a defini esența artei rămâne o problemă deschisă.

De aceea, tema celei de a 2-a Bienale Internaționale de Arte Vizuale Brașov – 2021 este ESSENTIA.

În Rev. Istorică, Vol. XII, no. 10-12, oct-dec 1926, pag. 314-320 sunt două scrisori ale principelui Gheorghe Ştefan care destăinuiesc necazurile generate de tătarii bucegeni şi faptul că forţele Hatmanului căzăcesc interveneau în contra acţiunilor lor.

Principele scrie în 12.06.1657: <Dar de la Cetatea Albă mai încoace nu vin ei [tătarii bucegeni], ci trimit de-acolo scrisori în toate părţile că totul se face după voinţa lor şi ei au cuprins ţările acestea de dincoace>. 

El pomeneşte şi de intervenţia regelui suedez la limita dintre ruşi şi otomani, rege în care principele Moldovei îşi punea speranţa.

Am spus în partea a IX-a faptul că la Callatis se produceau statuete decorative din lut ars, bine finisate şi cu chipuri expresive.

Că oraşele greceşti influenţau localnicii vedem din repartiţia vestigiilor descoperite din produsele şi emisiunile monetare dobrogene descoperite în centrul geto-dacic de la Poiana (de la vărsarea Bârladului în Siret) ori la Zimnicea pe Dunăre (unde s-au descoperit vestigii de sec. al IV-lea î.e.n., precum şi emisiuni monetare histriene din cele mai vechi serii, dar şi ale regatului macedonean (Filip, Alexandru), fapt ce indică fără tăgadă intensitatea schimburilor comerciale între grecii pontici şi geto-daci. Prevalenţa iniţială a amforelor thasiene, face loc produselor pontice, dar mai ales a celor din Rhodos, Cnidos, Cos. În amfore se aduceau fie vinuri, fie uleiuri (folosite fie în scop alimentar, fie ca produs de frumuseţe în ungerea pielii, mai ales al persoanelor feminine). Ulterior, probabil că se extinde utilizarea sa şi pentru iluminat, de aceea şi ceramica opaiţelor va lua avânt. Deci, în centrele geto-dacice pătrundeau frecvent produse din lumea grecească sau macedoneană.

În Rev. Istorică, Vol. XXV, no. 1-3, ian-mart 1939, pag. 34, dl. N. A. Constantinescu scrie în "Noua Istorie a Românilor de N. Iorga":

<Volumul "Monarhiilor" se încheie cu preţioase informaţii asupra organizării vechii monarhii româneşti, sprijinită pe un fisc apăsător, cu o "contabilitate fantastic de încurcată" (p. 507), pe care nimeni nu fu în stare să o pună în ordine (p. 510), atât de felurite, capricioase şi complicate erau pretenţiile "tiranului păgân", încât toată grija monarhului era de mulţămi Poarte şi de a-şi salva aparenţele de rang şi pompă. Datele culese în diferite izvoare cu privire la tribute ni arată ce necesar ar fi un studio, -biruind multe greutăţi ce îi stau în cale, -asupra fiscului celor două State şi obligaţiile lor faţă de Poartă, completat şi cu ceea ce arhivele din Stambul ar putea să adauge ca material.

În Rev. Istorică, Vol. XXV, no. 1-3, ian-mart 1939, pag. 2, dl. Iorga ne determină indirect să citim în articolul <Ce înseamnă astăzi concepţia istorică ?> numai ceea ce este bolduit (la noi bolduit e scris obişnuit şi textul nostru bolduit este text normal în articol):

<Nu se poate scrie istoria fără o adâncă simţire. Căci istoria este viaţa omenească, problemele de odinioară sunt problemele de acum; în altă formă, cu alţi oameni, este acceaşi umanitate care se înduioşează şi se frânge, aceeaşi umanitate, când ajunsă la scopurile ei, când călcată în picioare şi strivită…

[mişcarea maselor…; opinia judecă]…

cine rectifică mai mult greşelile de concepţie istorică sunt evenimentele…

şi masele şi indivizii hotărăsc în măsura în care au caracter dinamic şi reprezentativ…

Preambul: Claudius Aeliani este un autor clasic bilingv în latină-greacă, denumit meliglossos (cel dulce la vorbă), născut la Praeneste (astăzi Palestrina) în Latium, peninsula italică cca. 175 e.n. – decedat cca. 235 e.n.

A scris lucrări din care s-au păstrat cel puţin două: <De natura animalium> în 17 cărţi şi Varia Historia în 14 cărţi, pentru care încercăm fragmentar sumare traduceri din engleză şi franceză (indicând sursele)…

Alte lucrări s-au păstrat fragmentar: <Asupra providenţei> şi <Despre manifestările divine>…

Preferăm să prezentăm în continuare variantele comparate, franceză – greacă – română pentru facilitarea eventualelor corecturi ale traducerii în limba română.

Preambul: Claudius Aeliani este un autor clasic bilingv în latină-greacă, denumit meliglossos (cel dulce la vorbă), născut la Praeneste (astăzi Palestrina) în Latium, peninsula italică cca. 175 e.n. – decedat cca. 235 e.n.

A scris lucrări din care s-au păstrat cel puţin două: <De natura animalium> în 17 cărţi şi Varia Historia în 14 cărţi, pentru care încercăm fragmentar sumare traduceri din engleză şi franceză (indicând sursele)…

Alte lucrări s-au păstrat fragmentar: <Asupra providenţei> şi <Despre manifestările divine>…

Preferăm să prezentăm în continuare variantele comparate, franceză – greacă – română pentru facilitarea eventualelor corecturi ale traducerii în limba română.