Familia Natra era originară din România. O familie remarcabilă de mari artişti. Soţul, Sergiu, un faimos compozitor, distins cu Premiul Enescu pentru compoziţie în 1945. Soţia, Sonia, sculptoriţă, pictoriţă, poetă. La începutul anului acesta, s-a stins Sonia, apoi după nici o lună, Sergiu.

                Soţii Natra au emigrat în 1961 în Israel.

                După Premiul Enescu pentru compoziţie în 1945, Sergiu Natra a mai fost recompensat în 1951 cu Premiul de Stat al României tot pentru compoziţie, probabil pentru Suita pentru orchestră în patru părţi (1949), lucrare care e inclusă în filmul documentar "Ţară nouă în Valea Prutului".

Proaspăt ieșit de la tipar, calendarul UZPR pentru anul 2022 vă expune 13 case memoriale, unele devenite muzee. 

Pe frontispiciul calendarului regăsiți Casa Memorială „Mihai Eminescu” (Ipotești, jud. Botoșani), adăugându-se în ordinea lunilor: Casa Memorială „Vasile Alecsandri” (Mircești, jud. Iași); Casa Memorială „Tudor Arghezi” (Mărțișor, București); Casa Memorială „Nicolae Bălcescu” (Bălcești, jud. Vâlcea); Casa Memorială „George Coșbuc” (Hordou – azi, comuna George Coșbuc –, jud. Bistrița-Năsăud); Casa Memorială „Octavian Goga” (Ciucea, jud. Cluj); Casa Memorială „Nicolae Iorga” (Vălenii de Munte, jud. Prahova); Casa Memorială „Cezar Petrescu” (Bușteni, jud. Prahova); Casa Memorială „Liviu Rebreanu” (Prislop – azi localitatea Liviu Rebreanu –, Bistrița-Năsăud); Casa Memorială „Ioan Slavici” (Șiria, jud. Arad); Casa Memorială „Mihail Sadoveanu” (Copou, Iași); Casa Memorială „Constantin Stere” (Bucov, jud. Prahova); Muzeul Memorial „Alexandru Vlahuţă” (Dragosloveni, jud. Vrancea).

Ieri, în mai multe spații cu respirație românească, mai exact spus în numeroase lăcașuri de cult din țară și din întreaga lume, s-a desfășurat, într-o simultaneitate pe care numai Divinitatea o putea orândui, slujba de Pomenire a lui Doru Dinu Glăvan. Despre cine a fost și dâra de fascinant lăsată de Doru Dinu Glăvan în perimetrul jurnalisticii nu are rost să mai vorbesc, este pe deplin grăitoare această simultaneitate luminoasă, întâmplată ilustrativ pe atâtea meridiane ale lumii, prea multe spre a le putea enumera fără riscul vreunei netrebuitoare și nedorite omisiuni. 

Artistă plastică membră a U.A.P. A.P. (1954-2007) specializată în domeniul sticlei a prevăzut starea de fapt, propunând un vagon sanitar. Nu este chiar atât de abstract şi e bine reprezentat.

            Dar un troleibuz sanitar ce ar avea lipsă ? Ori poate un tramvai sanitar ? Poate că ne vor trebui totuşi. Îi facem pe bolnăviori călători ? Eventual nu: colectează bolnăviorii şi îi duce la spitale modulate organizate la capete de linii ori la spitalele de pe traseele lor. Ar avea sens ? C ine ştie ? Poate mai multă decât alte decizii. O artistă plastică cu multe premii internaţionale care a realizat poate o jucărie pentru copii în care să nu ne încredem ? Şi totuşi, dacă nu ar fi fantezie ? Cu ce ar trebui dotate troleibuzele şi tramvaiele sanitare ? Cum vor fi bolnăviorii îmbrăcaţi ? Poate cu pijamale albastre de spital şi poncho-uri să ţină de cald, saboţi din pâslă cu talpă de cauciuc, mănuşi şi ciorapi groşi, măşti, bonete ?

            Poate că e o fantezie ? Dotarea cu tuburi de oxigen şi măşti de oxigen să fie utilă, ori periculoasă ?

D-stră ce credeţi ? Sunt doar idei, nu ? Ideile nu costă doar...

  Artistă plastică membră a U.A.P. A.P. (1954-2007) specializată în domeniul sticlei a prevăzut starea de fapt, propunând un vagon sanitar. Nu este chiar atât de abstract şi e bine reprezentat.

            Dar un troleibuz sanitar ce ar avea lipsă ? Poate că ne vor trebui totuşi. Ataşăm reprezentarea grafică (fotografică a lucrării), dar nebenificind de derogare de la drepturile de autor (adică fraudulos). Adică am preluat din lucrarea scrisă cu multă nesimţire. Fata de reabilitarea unui criminal de razboi e o culpă minoră.

            Acestea le-am preluat dintr-o sursă scrisă din 2012, care enumeră numeroasele premii ale artistei plastice.

            Toate acestea sunt doar păreri (evident subiective). D-stră ce credeţi ?

Dimitrie Demu a realizat deasemenea opere monumentale publice în Venezuela, precum: 1965, Barcelona, Venezuela, Fântâna Genezei; 1966, Puerto-la-Cruz, Heptaedrul Cerului (Heptaedro del Cielo); 1967, Barcelona, Fântâna Păsărilor (Monumento a los Pájaros ?); 1968, Asunción, Soare tropical (Sol Tropical); 1976, Acarigua, Fântâna lui Narcis; Puerto-la-Cruz, La Mariposa, sculptură cinetică.

Sunt lucrări de mari dimensiuni din oţel inoxidabil, care au în general şi funcţionalitate de fântâni (dar nu toate). De exemplu, Heptaedrul Cerului are înălţimea de 17 m. Vedem că Puerto la Cruz deţine mai multe mari sculpturi ale artistului, dar care nu au toate şi rol de fântâni.

Lucrarea "Surâsul lui Stalin" (Le Sourire de Stalin), Ed. Jean-Pierre Delarge, Paris, 1977 este o scriere biografică semnată de Dl. Dimitrie Demu (care relatează probabil tocmai perioada din România, dar incert). A locuit în localitatea Lecheria, unde se află muzeul Dimitrios Demu.

Ataşăm fotografii după două lucrări din Puerto-la-Cruz şi una probabil din Barcelona, ambele din Venezuela.

Sculptorul româno-venezuelean de origine aromână (olimpiot ?, născut în Grecia, în regiunea Macedoniei în anul 07.10.1920, în Kumaria) Dimitrios Demou a fost poate cel mai mare artist plastic dat de aromâni. Cu o carieră prestigioasă, dar nu marcată de impedimente şi şicane în România, este obligat să emigreze iar (fiind sfătuit de autorităţi să aleagă Grecia, optează pentru Venezuela, unde îşi aduce pe rând şi rude). Din dorinţa de afirmare artistică, participă la concursuri de sculpturi monumentale publice, pe care le şi câştigă (fiind onorat cu Ordinul Muncii Clasa I, actualmente Ordinul Steaua României). Absolvă Școala de Arte Frumoase în anul 1943, secţia sculptură, clasa Dlui Cornel Medrea. În România, problemele au fost ridicate tocmai de câştigarea unui concurs pentru o statuie a liderului estic Stalin în 1948, unde macheta sa a fost preferată de sculptorul rus Nicolai Tomski. Ridicată în 1951, statuia e demolată în 1962. Câştigă deasemenea concursul pentru statuia poetului rus Puşkin, expusă la Muzeul Ermitaj din Sankt-Petersburg.

                Mai realizează bustul lui Tudor Vladimirescu din Galaţi şi un bust tot al revoluţionarului în Bucureşti.

                În 1965 obţine naturalizarea venezueliană, excelând acolo în sculptura în oţel inoxidabil.

Casa Domniei Sale este reamenajată ca Muzeu, cu sprijinul autorităţilor din Venezuela şi cu contribuţia majoră a arhitectului Fruto Vivas.

Doamna întreabă: <Ai revenit asupra ideilor tale ?>. <Oarecum, da. Multe informaţii pe internet nu sunt neapărat adevărate>. <Spre exemplu ?>. <Nu ştiu dacă fotografia de pe internet îi reprezintă pe Dl. Brâncuşi şi pe Dl. Antonovici şi poate să fie un colaj (adică un fals). Se fac şi asemenea chestiuni.>. <Adică ?>. <Unii îşi prezintă truda în falsificare, mândrindu-se cu acest lucru. Şi informaţiile, dar şi biografia Dlui Antonovici pot să fie nu tocmai adevărate.>. <De ce ?>. <Ivan Mestrović e considerat un titan în artă şi a avut comenzi în multe ţări. Iar în Italia e posibil să fi fost apreciat>. <Deci ?>. <Nu toate detaliile pe care le aflăm sunt adevărate; se spune că C-tin Brâncuşi a pornit la pas spre Paris, dar e improbabil.> <Realiza sau nu C-tin Brâncuşi kitch-uri ?>. <E puţin probabil, căci nu era om de compromis>. <Nici dacă i se tăiau mijloacele de existenţă ?>. <Cred că nici dacă. Încetează cerul să plouă şi vrăbiile să strângă fire de paie ? Era un artizan, ar fi găsit in orice material (cât de mic) o raţiune de a îl prelucra în ceva util. Iar oamenii sunt râvnitori. Dacă ce se relatează despre Dl. Antonovici că ar fi spus: "Brâncuşi era o fire nervoasă şi impulsivă, însă tot pe atât era şi calculat", înseamnă că prin autarhia sa Dl. Brâncuşi nu era om de compromis. Dar era îngăduitor atunci când trebuia şi dădea lecţii şi exemple atunci când trebuia. Altfel spus: Era un Învăţător sau un Profesor.>. <De ce a ajuns Jacques Hérold un important pictor suprarealist ?>. <Avea idei şi o minte ludică şi predispusă la joacă>. <Deci nu pentru o cratiţă arsă cu linte>. <Nu neapărat pentru acea cratiţă cu linte. Ci pentru că era mai înzestrat pentru pictură>.

 Doamna întreabă: <La ce te uiţi atât ?>. <Sucesc pe toate părţile informaţiile despre Dl. C-tin Antonovici şi nu le dau de cap>. <De ce ?>. <Ce văd nu e o colecţie de bufniţe, ci o expoxiţie de stiluri, dintre care unele pe gustul petroliştilor şi deţinătorilor de cazinouri>. <Adică ?>. <Dânsul lucra la comandă. Apoi recomandarea Dlui Brâncuşi>. <Ce e cu ea ?>. <Aceasta îi deschide calea spre SUA>. <Şi care e problema ?>. <Ca să fie original în opera proprie, e posibil ca Dl. Brâncuşi să fi realizat şi kitch-uri. Adică lucra şi la comandă>. <Cum poţi să spui aşa ceva ?>. <Există o fotografie în care ei doi apar alături, este un semn ciudat probabil masonic (un triunghi care pare a se ataşa la o secţiunea dintr-un trunchi de arbore) şi cuvintele: "relativement, tel que moi".>. <Şi ce înseamnă aceasta ?>. <Că şi piaţa secundară de artă trebuie controlată>. <Cine mai lucra aşa ceva ?>. <Probabil că toţi artiştii cu oarece succes>. <Adică ?>. <Pobabil şi Salvador Dali, dar şi Jacques Hérold>. <Să fie posibil ?>. <Cine ştie ?>. <Ce înseamnă piaţă secundară de artă ?>. <Piaţa kitch-urilor, a parodiilor şi a imitaţiilor. Dl. Antonovici spune: "Brâncuşi era o fire nervoasă şi impulsivă, însă tot pe atât era şi calculat". Când Jacques Hérold arde mâncarea de linte îl dă afară din casă. Rămân totuşi prieteni, iar Jacques Hérold lucrează pentru Brâncuşi ca secretar o perioadă îndelungată>. <?>. <De aceea a ajuns Jacques Hérold un important pictor suprarealist. Din cauza unei cratiţe arse cu linte>.

Dacă era un om de dreapta, nu ştim, dar că are o viaţă tumultuoasă aflăm de pe internet. Într-adevăr, este internat mai apoi (după 1980) într-un azil în New York. Jacobi Medical Center unde moare în 2002. Aflăm că părăseşte România clandestin, pentru a nu fi înrolat în armată (este posibil că din motive de conştiinţă. Pe Ivan Meśtrović l-a cunoscut în România, cu prilejul vizitei legate de proiecte artistice. Astfel a ajuns la Zagreb unde a stat şase luni. Când e încarcerat de germani, scrie autorităţilor române. La Viena a fost supravegheat şi a lucrat cu un cunoscut al Dlui. Meśtrović, Dl. Fritz Behn. Realizând bazorelieful mormântului epicopului William Manning i se permite să lucreze într-o încăpere de la subsolul Catedralei Sfântul Ioan cel Divin, fără chirie (fără taxe). Când l-a întâlnit pe Brâncuşi în 1947 era un sculptor format. O biografie a dlui. C-tin Antonovici e scrisă în 2008 detaliat de domnul Stephan J. Benedict.

Deşi din punctul nostru de vedere, unele lucrări ale Dlui. C-tin Antonovici par a fi apropiate semnificativ de curentul art-deco (prin dimensiuni, tehnică, abordare), dânsul este tratat în primul rând ca sculptor modern, tangenţa cu art-deco fiind considerată marginală.

Opiniile sale politice par a fi exclusiv de dreapta, dar ne abţinem a le judeca. Evident, atât în mediul Domniei Sale, cât şi a Dlui. C-tin Brâncuşi existau intermediari de artă care trăiau din acest lucru. Asemenea Dlui. Brâncuşi este exclusiv original şi evită preluările de teme şi tematici, urmărindu-şi destinul propriu. A trăit din ceea ce a vândut, dar când a căzut la pat a fost în pericol de a fi evacuat din apartamentul cu chirie socială unde stătea (deşi exista un mediu de apropiaţi care îl sprijineau). Deci până la urmă, pentru unii totul se reduce la bani şi nu la faptul de  fi oameni. Credem că în arta contemporană, se apropie destul de  mult de Brâncuşi ca valoare. Deţinerea unor lucrări ale Domniei Sale ar fi interesantă pentru muzeele româneşti, credem (poate din donaţii ale românilor din SUA ?). Referitor la lucrarea "Cap modern", a fost recondiţionată după ce a suferit o spărtură, fapt pentru care o parte din lucrare a fost îndepărtată prin secţionare.

Epuizându-se cumva subiectul sculptură Brâncuşi-Noguchi, ne-am aplecat asupra unui alt remarcabil artist născut pe plaiurile mioritice: new-yorkezul (prin adopţie) Dl. Constantin Antonovici 18.02.1911-05.02.2002, un alt remarcabil artist, considerat de asemenea discipol al Maestrului Brâncuşi. Născut în Cârligi, Neamţ, lucrând personal cu Dl. C-tin Brâncuşi, a obţinut o recomandare scrisă din partea acestuia. A studiat la Iaşi (3 ani, absolvent în 1939), la Viena (2 ani după război cu Fritz Behn), în Tirol (2 ani, în 1945 şi 1947, tehnica lemnului). Ajunge la Paris în 1947, trecând prin Italia, lucrând patru ani acolo până în 1951, cunoscându-l îndeaproape pe Brâncuşi. În România a sculptat altare în lemn pentru biserici.

În 1940 a ajuns în Croaţia, lucrând cu Maestrul Ivan Mestroviç, până la arestarea acestuia de către fasciştii italieni. Este predat se crede germanilor, care pare-se că îl închid (refuzînd înrolarea în serviciul militar ?), dar de reverificat. A fost eliberat şi cu sprijinul unui medic a putut fi eliberat (supravegheat) la Viena. Din 1953 se mută şi trăieşte la New York, trecând prin Canada. Unde în prima perioadă are numai lucrări ecumenice, obţinute prin intermediul Catedralei Sfântul Ioan cel Divin din New York.

Dintre lucrările sale expuse public se amintesc: capacul de marmură mortuar al episcopului William Manning, o cruce de piatră de 2 m pe o faţadă a unei catedrale din New York (Amsterdam Avenue), bustul lui Dwight Eisenhower aflat la Casa Albă.

Fotografiile de pe Centrul Brâncuşi.ro prezintă sculpturi în lemn ale Maestrului Brâncuşi, realizate de C-tin Bucătaru Antonovici.

S-a spus despre renumitul pictor Sabin Bălaşa că era pictor de curte. Dar al cărei curţi ? A curţii Universităţii Alexandru Ioan Cuza din Cuza. Acolo a realizat pictură murală care i-a adus o notorietate populară (non-academică). Atunci de ce pagina sa wikipedia are versiune în arabă ? Pentru că picta în albastru, precum Dl. Marc Chagall.

Unii vor comenta întrezărind nişte chipuri şi recunoscând în trăsături anumite persoane. Înainte de a comenta şi de a susţine că pictorul ar fi luat locul altora mai merituoşi, cei ce comentează să încerce înşişi să trăiască exclusiv din artă. De ce apar unele chipuri recognoscibile într-o pictură semnată Sabin Bălaşa ? Pentru că Dl. Sabin Bălaşa nu era japonez şi nu rezida în Franţa (într-o țară străină). În plus era sută la sută oltean.

Că artiştii tineri vând mai bine decât Brâncuşi nu e deloc rău. Dar încasările sunt intermitente. De aceea, trebuie să aibă rezerve pentru a trăi (adică să constituie aceste rezerve pentru momentele de recesiune). De aceea încearcă să obţină cât mai mult (preţul cel mai bun) pe o lucrare bună. Asta înseamnă că se vor adresa pieţelor emergente nesaturate şi dornice de achiziţii (Emirate, Hong Kong, etc.)... Un back-ground academic e necesar, dar o recunoaştere non-academică (popularitate) atrage mijloace de existenţă.