EDITORIAL
Lubitz, adică Lubiţeanu, sau Lubiţescu, sau…? |
|
|
|
Scris de Horia Picu
|
Marţi, 31 Martie 2015 06:50 |
Era normal că doar unul care are origini nesănătoase, care nu face parte din rasa pură germană (binecunoscută în istorie pentru „gentileţea” cu care s-a purtat faţă de alte naţiuni…) să aibă o pată neagră pe creier şi totodată în fata ochilor. O pată neagră care a trimis mult prea repede spre moarte 149 de oameni care doreau doar să ajungă mai repede la destinaţie şi pentru asta au ales avionul, considerat cel mai sigur mijloc de transport în comun. De unde puteau să ştie, bieţii oameni, că la manşa avionului în poziţia secundă e un german care are bunicii născuţi în România şi stabiliţi in Germania prin anii '70? Că dacă ar fi ştiut că avionul lor e posibil să fie pilotat de un impur arian, ar fi ales, cu siguranţă, altceva.
|
Citeşte mai mult...
|
|
Un cerc de prieteni nu se face cu compasul (Autor: Florina Petre) |
|
|
|
Scris de Florina Petre
|
Miercuri, 18 Martie 2015 08:57 |
Fiind o zi insorita, am iesit la o scurta plimbare si cu aceasta ocazie am intalnit un grup de tineri frumosi, inteligenti si cu mult chef de vorba si socializare. In plina discutie unul dintre tineri, isi scoate telefonul pentru a face o scurta “vizita” pe internet, cu scopul de a afla ce mai fac prietenii lui de pe Facebook. In timp ce isi plimba degetul pe ecranul telefonului mobil, ne spune ca are 385 de prieteni, dar nu vorbeste cu toti si de scos din lista nu ii scoate pentru ca sunt prietenii lui. Alta persoana din grup spune ca nu are decat 234 de prieteni, dintre care numai doua fete sunt prietene adevarate. Mai in gluma, mai in serios ii intreb: ce inseamna sa fi prieten? Pentru cateva momente s-a asezat linistea intre noi. In acel moment de liniste, m-am hotarat sa scriu aceste randuri pentru cei care au prieteni sau cred ca au prieteni. Mai intai, trebuie amintit faptul ca prietenia nu este decat un concept idealistic. Printre oameni, in majoritatea cazurilor, prietenia ori este din interes… ori nu exista. Iar asta este doar consecinta faptului ca noi nu ii respectam propriile ei legi, nu respectam conceptul de prietenie, ori pur și simplu nu știm cum sa facem asta. Ea se naște intre doi oameni ce rezoneaza unul cu altul, manifestandu-se prin reciprocitate instinctuala. Toti vorbesc despre prieteni si prietenii, dar ma intreb oare cati inteleg cu adevara ce inseamna sa fi prieten. Ce valoare mai are prietenia azi,.. in secolul vitezei, cand totul se rezuma la apasarea unor butoane ce tin loc de zambete, imbratisari sau atingeri de maini?
|
Ultima actualizare Miercuri, 18 Martie 2015 09:04 |
Citeşte mai mult...
|
Sustinator... (editorial de Doru Atomei) |
|
|
|
Scris de Doru Atomei
|
Luni, 09 Martie 2015 09:48 |
Spui ca-ti plac si te intereseaza concertele cu trupe underground? Bunnnn. Daca nu te misca subiectul, da chiar acum skip! Multumiri.
Raman in discutie doar cei ce vor sa stie la ce merg sau la ce vor sa mearga. Nu conteaza ca esti prieten cu cei de la club sau de la locatie… sau chiar cu organizatorul, cu care poate ai colaborat candva… sau poate ca te cunosti cu trupa care va canta la concertul in discutie… sau stii ca ai tu vreo pila pe undeva… UITA! Plateste-ti biletul, arata ca esti o persoana care te respecti si care respecta, ca ai valoare si sustine miscarea! Daca primesti totusi o invitatie nominala, inseamna ca tu contezi, deci nu o refuza (ar fi o impolitete), dar cumpara macar ceva din merch-ul trupei… revanseaza-te cumva, ca ai personalitate si verticalitate!
|
Citeşte mai mult...
|
Scris de Horia Picu
|
Duminică, 08 Martie 2015 08:53 |
Există la români o problemă lingvistică (dar nu numai la români) obsesivă: teama de cacofonie şi evitarea ei cu orice preţ, chiar al exprimării...ridicole.
Nu doar alăturarea silabelor ca-ca din cuvinte învecinate înseamnă cacofonie. Definiţia acceptată este mult mai permisivă şi înseamnă orice combinaţie de sunete care deranjează auzul prin repetarea unor grupuri de litere din cuvinte diferite, dar alăturate în fraze sau în propoziţii. Wikipedia.org dă destule exemple, dintre care aleg două, la întâmplare:
|
Ultima actualizare Duminică, 08 Martie 2015 10:38 |
Citeşte mai mult...
|
Nu primim bacşiş! sau… (editorial de Horia Picu) |
|
|
|
Scris de Horia Picu
|
Duminică, 01 Martie 2015 13:12 |
În alte vremuri, despre care am ajuns să ne aducem aminte ca puncte pozitive de referinţă existenţială, era obiceiul numit luare sau dare de mită, mai pe scurt bacşiş. Aşa-i zicea atunci. Acum ne-am modernizat. Îi spunem şpagă, mai rar mită şi aproape niciodată nu numim acest viciu incontrolabil cu varianta preluată din limba turcă, bacşiş.
Indiferent cum i-am spune, răul e la fel de mare. Toate ştirile sunt pline de oameni importanţi ca poziţie socială, prin universităţi, sau prin ministere, (i)responsabili de privatizări scandaloase sau de afaceri despre care auzind, iţi vine să înlemneşti, nu alta!
Cine ia e vinovat. Cine dă e vinovat. Dar cu cine nu controlează când trebuie şi unde trebuie, ce facem?
|
Ultima actualizare Duminică, 01 Martie 2015 15:41 |
Citeşte mai mult...
|
Dezastrul desăvârşit al agriculturii româneşti în general, al celei maramureşene în special (articol de George Petrovai) |
|
|
|
Scris de George Petrovai
|
Vineri, 27 Februarie 2015 19:09 |
Nici un petec de pământ din această ţară, deci nici din economia ei, nu a scăpat de furia devastatoare a pretinşilor reformatori postdecembrişti. Totul este răsturnat, aproape tot ce mişcă-n ţara asta a fost adus în pragul lichidării de bioterorismul tâlhăriei, trădării, nepăsării şi incompetenţei, pentru ca obştile viitorului să bage la scăfârlie că viaţa încă va fi posibilă pe aceste meleaguri, natura nefiind îmbolnăvită cu radiaţiile unor bombe de mii de ori mai nimicitoare ca cele încercate pe pielea Japoniei deja culcată la pământ, dacă – desigur – se ignoră efectele mult mai năucitoare ale interminabilei noastre zavere, care zaveră a înlocuit cu surle şi trîmbiţe televizate arhiştiutul bolşevism ruinător cu vag ştiutul prezent cancerigen, întru triumful dezastrului integral şi definitiv.
Cei care cunosc cât de cât Ţara Maramureşului şi istoria sa, ştiu că ea este un ţinut de legendă şi dor („Cine-o zis dorului dor,/ N-ar putea dormi uşor,/ Nici pe cergă, nici pe ţol/, Numai pe pământul gol”, spun uluitoarele versuri ale unui vechi cântec popular), cu oameni parcă ciopliţi din piatra munţilor în care-şi proptesc neatârnarea, dar cu sufletele îndulcite în mierea datinilor şi obiceiurilor pe care le înveşnicesc cu acul şi cu dalta atât în portul popular (cămăşi, zadii, gubiţe, cioareci, prosoape), cât şi în lemnul adorabilelor bisericuţe şi al porţilor monumentale.
|
Ultima actualizare Vineri, 27 Februarie 2015 19:18 |
Citeşte mai mult...
|
Care pe care sau despre angoasa românilor (Portretul îndureratei doamne România postdecembristă) (Autor: George Petrovai) |
|
|
|
Scris de George Petrovai
|
Marţi, 24 Februarie 2015 09:17 |
Actuala stare a economiei româneşti este catastrofală. Nu ştiu cât îi îngrijorează pe guvernanţii de ieri, de azi şi (după cum merg lucrurile) de mâine. Pentru că ei oricum încasează lefuri grase şi beneficiază de multe alte avantaje normale pentru o situaţie dureros de anormală în ţară. (A dat cineva socoteală pentru enormele prejudicii cauzate din incompetenţă? Aşa o culpă nu este prevăzută în Cod Penal. Dacă nici marii tâlhari dovediţi şi întemniţaţi nu-şi tem averile dobândite necinstit...)
Şi toate astea în acordurile greţoase ale angajamentelor pentru binele celor mulţi şi al lozincilor de felul „Nimeni nu-i mai presus de lege”! Dar, vai mie, neumăratele cazuri de abuz şi corupţie din perioada postdecembristă (cunoscute de aproape toată suflarea şi de-abia în ultimul timp puse pe tapetul ruşinii de către oamenii legii), demonstrează adaptarea la mediu a acelor metehne fanariote, care au darul să ilustreze gradul de uzură morală al unei societăţi aflată în interminabilă tranziţie, mai bine spus derivă, de la concreteţea sterilizant-uniformizatoare a comunismului la luminiţa amăgitoare de la capătul tunelului postdecembrist.
Dacă prin democraţie (evident, nu cea originală) înţelegem respectul legilor şi supunerea tuturor cetăţenilor în faţa legilor încâlcite de care avem parte, asta nu înseamnă că poţi deveni cetăţean model doar cerându-le celorlalţi să le respecte, atunci când tu, aflat la butoane, ştii prea bine că respectul legilor se poartă doar pe alte meleaguri şi că teama de ele este obligatorie doar pentru cei care te-au propulsat.
|
Citeşte mai mult...
|
O părere critică, dar nu răutăcioasă, despre „Diaspora” românească |
|
|
|
Scris de Teofil Ivanciuc
|
Duminică, 22 Februarie 2015 20:18 |
În ultimele luni, românii aflați în străinătate au fost rebotezați „Diaspora”, fie că sunt plecați temporar – cu lunile ori cu anii –, fie definitiv și fie că sunt, ori nu, cu adevărat integrați acolo, acestora atribuindu-li-se, în bloc, calități pe care de fapt doar elitele lor le au.
Am trăit și eu, în diferite țări și perioade de timp, în Occident, unde am ajuns prima dată încă în 1991. Pot să afirm că, încă din acele vremuri, atât de mulți dintre conaționalii noștri ne făceau de rușine, încât simpla etichetă de român devenise, de numeroase ori, o povară...
Citiți un articol excelent pe tema „Diasporei”, scris de către medicul Gabriel Diaconu, din care spicuiesc pasajul următor:
„...atât de puțini din cei duși aduc altceva înapoi decât bani. Nu aduc emancipare culturală. Nu aduc normă socială mai bună. Nu conving prin saltul lor cultural. Iar cei ce-aduc, sunt grabnic răstigniți de autohtoni. Pentru că, în fapt, plecații au involuat cultural. Deși azi mănâncă mai rafinat, ca francezii, ca olandezii, ca italienii, mai puțin ca americanii, apă în gură li se face tot după bulz, slană și pită, și ceapă zdrobită în ștergar”.
|
Ultima actualizare Marţi, 24 Februarie 2015 16:13 |
Citeşte mai mult...
|
Grigore Vieru – truditor în ocna cuvintelor |
|
|
|
Scris de Horia Picu
|
Duminică, 15 Februarie 2015 08:28 |
De data aceasta n-am pregătit recenzia unei cărţi, ci un omagiu pentru un mare scriitor român, Grigore Vieru, care s-a născut în ziua de 14 februarie. Poeziile sale sunt frumoase şi sensibile. Putem zăbovi asupra oricăreia, admirând-o şi străduindu-ne s-o înţelegem în sensurile ei cele mai profunde. Modul de a le scrie diferă de la poezie la poezie. Uneori stilul abordat se apropie de modalitatea de a compune versuri cu autor anonim şi de cele mai multe ori transmise din generaţie în generaţie pe cale orală. Maniera repetitivă pe care am întâlnit-o în „Cad pe ape” mă face să mă gândesc la colindele româneşti.
|
Citeşte mai mult...
|
Statul Mafiot versus Dorința de a Exista (articol de dr. Peter Lengyel) |
|
|
|
Scris de dr. Peter Lengyel
|
Vineri, 13 Februarie 2015 23:02 |
Domn profesor. Intelectual, sau un fel de… doar că este pe ducă – îl ucide sistemul. Simte o oboseală inutilă, o colcăială de doi bani. În ultima vreme, omul nu prea mai are chef să vorbească; o bruschează și pe ea, cu toate că părea că o iubește; nici nu mai vrea să audă că iar are nevoie copilul de ceva. Deja când se trezește îl doare capul. Îl tot sună ăștia de la bancă, iar salariul nu este bun nici de a acoperi cheltuielile minimale. Ce capacitate mai are să predea ceva interesant la elevi, când simte că se scufundă pe zi ce trece? Măcar nu e singur… sunt foarte mulți cu el, aici pe la periferie de Uniune Europeană. Cei care ajung bolnavi… și la cheremul spitalelor de unde au plecat medicii… vai de mama lor. Cam toți sunt în degradare… adică toți în afară de mafioții din politică, silvici jefuitori de pădure, hoarde de sutaniști care jăcmănesc prostia umană.
Te miră criza economică, socială, ecologică, morală, demografică, intelectuală, politică șamd în care ne afundăm? Te miră că sunt rase pădurile și împușcate animalele, iar oamenii nu prea mai au chef de viață? De ce te miră, dragă? Nu este oare consecința directă, evidentă și inevitabilă a unui tip de evoluție societală care începe să își arate efectele? Devastarea resurselor de orice fel, exploatarea oamenilor până la distrugerea lor, non-sustenabilitatea sistemului pe toate planurile sunt efectele acestui tip de abordare în care profitul, jăcmănirea, succesul mafioților este pe prim plan… iar alt interes nu mai există. Crezi că cineva mai poate avea încredere în acest sistem?
|
Citeşte mai mult...
|
Simona Halep: altădată sau…niciodată? |
|
|
|
Scris de Horia Picu
|
Joi, 12 Februarie 2015 20:47 |
Din păcate, acum nu mai avem prea mulţi sportivi de talie mondială pe care să-i însoţim cu inima şi cu gândul nostru când sunt angrenaţi în competiţii de renume pe tot globul pământesc. Poate unu-doi pe la sporturile individuale. Unde-i Ilie Năstase din perioada 1970-1973? Ce să mai vorbim de sporturile de echipă? Unde-i handbalul de-altădată? Unde-i voleiul de-altădată? …şi lista-i prea lungă…
Acum doar Simona Halep ne mai face să ne abatem gândurile de la Marea Neagră şi flota noastră scufundabilă (dacă a mai rămas ceva de scufundat...), de la corupţia care pare de nestăvilit, de la asfaltul turnat pe ploaie, de la copiii abandonaţi de la naştere sau vânduţi pe câţiva bani, alţi bani decât ai noştri, etc.
|
Citeşte mai mult...
|
De la fereastra cu oportunitati… (editorial de Doru Atomei) |
|
|
|
Scris de Doru Atomei
|
Joi, 12 Februarie 2015 12:50 |
Salutari,
Incetul cu incetul, iesim si din iarna. Dar zvacnirea ghioceilor este umbrita de evenimente conflictuale sangeroase ce se intampla doar la cateva sute de km de noi. S-au aniversat 100 de ani de la Marele Razboi, 70 de ani de la sfarsitul ultimei conflagratii mondiale sangeroase, a mai fost si un razboi rece care a varsat si el sange, dar voalat… iar acu’, oricum vrei sa o dai, tot la amenintari de razboi ajungem, din pacate. Cam naspalioasa situatie, mai ales cand militantismul ideatic nu-si mai gaseste nicio logica, nicio motivatie in bravul patriotism. Martial-ul doctrinar tinde sa se transforme in extreme vioente, lipsite de toleranta, de impacare, de bunavointa. Totul devine incrancenat, incruntat, rigid, urat.
|
Citeşte mai mult...
|
Visul domnului Liiceanu (editorial de Horia Picu) |
|
|
|
Scris de Horia Picu
|
Marţi, 10 Februarie 2015 18:03 |
Când cineva spune: „am avut vise” ştim la ce se referă. Ştim, de asemenea, la ce se referă şi când spune „am avut visuri”. Dificultatea apare când auzim (sau citim) spunându-ni-se „am avut un vis”. Să fie activitatea cerebrală din timpul somnului, sau imaginaţia, mai mult sau mai puţin activă?
Domnul Liiceanu are, ca toată lumea, vise - adică imaginile fabricate de creier în timpul somnului (sau pe care le primeşte…), dar are şi visuri – adică aspiraţii, dorinţe. Nimic neobişnuit, dar ceva interesant apare când folosim unica variantă a singularului, care este vis.
|
Ultima actualizare Marţi, 10 Februarie 2015 18:29 |
Citeşte mai mult...
|
|
|
|
|
Page 8 of 16 |
|
|