- Bună, Marius! Mai întâi vreau să te felicit pentru locul doi la Olimpiada Internatională de Informatică de la Plovdiv, Bulgaria. Puţini sigheteni te cunosc, de aceea doresc să ne spui câteva cuvinte despre tine.
Vreau să menţionez ca eu nu am fost locul 2 la internaţională. Premiile se dau la raportul 1/12 medalii aur, 1/6 medalii argint si 1/3 medalii bronz, astfel încât au fost 20 medalii de aur şi 40 de argint şi 80 de bronz, eu aflându-mă pe locul 49. - Până in clasa a VIII-a ai fost elev al Colegiului Naţional „Dragoş Vodă”. Ce profesori şi ce performanţe ai avut cât timp ai fost elev în Sighet? Cum ai ajuns să îţi continui studiile la Liceul Internaţional de Informatică din Bucureşti? Profesori care mi-au marcat cariera academică sunt mulţi: încep cu matematica pentru că prima dată de asta mă “ocupam”. Învăţătoarea Mărioara a fost prima persoană care să îmi dea impulusul de a lucra la matematică şi m-a pregătit până în clasa a 4-a. În clasa a 5-a am intrat la Dragoş Vodă primul pe listă din cauză ca am fost singurul care a reuşit să rezolve o problemă de matematică mai complicată (la română aveam o notă destul de mică dar a compensat matematica). La Dragoş Vodă am avut profesor pe Giurgi Vasile şi am făcut la început ore în particular cu Tackacs Suzana (de la şcoala care era o dată Nr. 9, George Coşbuc mi se pare că e noul nume al şcolii). Rezultatul muncii celor doi profesori şi a muncii mele a fost un locul 3 la interjudeţeana de matematică Grigore Moisil în clasa a 5-a. În clasa a 8-a am mai făcut ore în particular cu Gherasim, dar nu am mai avut nici ardoarea nici puterea de a mă mai duce la olimpiada la matematică, pur şi simplu nu îmi plăcea. În clasa a 6 a la început de tot, fiica fostei mele învăţătoare, Mărioara,ne-a contactat (pe mine şi pe fratemeu) în legătură cu un concurs de informatică.
În perioada aceea eu nu eram foarte sigur ce înseamnă informatică, nu mi-era nici măcar clar conceptul de ştiinţă algoritmică, iar după o săptămână de muncă, s-a întâmplat inevitabilul, nu am luat nimic la concursul respectiv. Această experienţă m-a impulsionat şi până să vină olimpiadele adevărate am lucrat împreună cu Fanea (Fani cum îi ziceam). La olimpiada propriuzisă am rămas stupefiat să văd că m-am calificat după o perioadă destul de scurtă de pregătiri iar dintr-o dată m-am găsit lucrând din două motive: 1-era interesantă informatica şi 2- imi plăcea să mă văd sus pe liste(un sentiment superficial dar în care cred multă lume se regăseşte). În clasa a 7a am început să lucrez la fizică, aici profesor la clasa am avut pe Huber Ştefan Junior. Ce se schimbase între clasa a 6a si a 7a a fost faptul că prinsesem gustul de independenţă în muncă şi am încercat să lucrez cât mai mult după propria-mi putere ducându-mă la profesori doar pentru întrebări, care şi aşa încercam să fac să fie cât mai puţine. În a 7-a m-am calificat la fizică la naţinoală şi din nou am făcut slab. Ca data trecută asta m-a impulsionat teribil şi în vacanţa de a 7-a pe a 8-a mi-am propus ca în loc să mă uit la televizor sau să făc ceva inutil să lucrez la informatică sau la fizică. La fizică de aici încolo am avut ca mentor pe fratele meu Andrei Drăguş. În clasa a 8a am prins la clasă la informatică singurul profesor de clasă care merită menţionat şi anume Bodnariuc. Spiritul lui energic şi dorinţa lui de a ajuta împreună cu munca depusă de mine a fost o combinaţia câştigătoare. Cu fratele meu în spate la fizică şi cu Bodnariuc la informatică am reuşit să iau în clasa a 8a la naţională locul 1 la informatică iar la fizică locul 3. Mai trebuie menţionat că la informatică m-a mai ajutat si Arvay Lorant şi Roşca Ovidiu. După aceste rezultate am primit o ofertă de la liceul meu din Bucureşti (care e liceu privat) de şcolarizare şi cazare gratuită. Diverse dispute între mine şi conducerea Dragoş Vodă dar şi ideea unei educaţii mai bune m-au făcut să plec fără remuşcări din Sighet. - Ce înseamnă pentru tine locul doi la Olimpiada Internatională de Informatică? Medalia de argint nu reprezintă locul 2, după cum am menţionat mai devreme. Medalia de argint la internaţională reprezintă răsplata eforturilor şi sacrificiilor mele de-a lungul timpului. Ea reprezintă un atu important la intrarea la facultate (mai ales în afara ţării). - În iulie 2009 ai luat tot locul 2 la a 16-a editie a Central European Olympiad in Informatics ce s-a desfăşurat la Târgu Mureş. Ce alte performanţe ai mai obţinut în domeniul informaticii? Eu am luat de-a lungul timpului medalie de bronz la Olimpiada Balcanică în clasa a 10a, medalie de argint la Olimpiada Central Europeană. Locul 3 de 2 ori la olimpiada naţională, locul 3 de 2 ori la concursul naţional Stelele Informaticii, un locul 1 la naţională şi un locul 3 în cadrul lotului naţional de liceu. - Ce planuri de viitor ai după terminarea liceului? La ce universitate doreşti să-ţi continui studiile? Planuri sunt multe, deocamdată să vedem care voi avea posibilitatea să le împlinesc. Deocamdată sunt înscris la Universitatea Politehnică Bucureşti, urmând să aplic la diverse facultăţi în afară. Cel mai mult mi-ar plăcea să termin universitatea Brown sau Princeton din S.U.A. Sistemul lor flexibil de cursuri e foarte atractiv. - Crezi că se poate face carieră academică în România la nivelul pe care ţi-l doreşti? Cât timp crezi că o să mai rămâi în România? Carieră academică se poate face în România (vezi de exemplu Mugurel Ionuţ Andreica), dar cu multe sacrificii şi prea puţine beneficii(cel puţin din punctul meu de vedere). Mie sincer, indiferent de handicapurile ei, imi place România şi voi rămâne în ţară până în momentul în care primesc o ofertă clar mai bună din exterior. - Ce hobby-uri are un tânăr olimpic internaţional la informatică? Mai ai timp de aşa ceva? Nu cred că poate să existe o persoană care să exceleze la ceva fără să aibă hobby-uri. Prea multă concentrare în cadrul unui singur domeniu scade semnificativ randamentul şi puterea de concentrare. Printre hobby-urile mele se numără sportul(în special ping-pongul, baschetul şi joggingul), cititul(beletristică şi istorie politică) şi excursiile(de câte ori am ocazia îmi place să mai plec din Bucureşti chiar dacă doar un weekend). - Ce cărţi ţi-au marcat viaţa? Ce muzică asculţi în timpul liber? Cărţile pentru mine se împart în 3 categorii care sunt incomparabile şi anume beletristică, ştiinţifice(informatică) şi istorie. În cadrul beletristicii nu pot să zic că m-au marcat cărţile, dar mi-au plăcut Zgomotul şi Furia de Faulkner, Un veac de singurătate de Marquez(ambele din punct de vedere stilistic) şi 1984 de George Orwell(caracter avangardist). În cadrul informaticii, cartea care mi-a pus bazele gândirii algoritmice şi care a avut cel mai amplu efect a fost una dintre primele cărţi, citită în clasa a 9a : Introducere în algoritmică de Cormen.(carte care era scrisă pentru anu I de facultate la MIT) În cadrul istoriei cel mai mult m-a marcat Diplomaţia lui Henry Kissinger, în mare parte din cauză că a fost prima carte de genul acesta care am citit-o. Muzică am ascultat mai mult când am fost mai mic, dar şi acum ascult doar că mai puţină. Printre trupele mele favorite se numără Pink Floyd, Leonard Cohen, Phil Ochs. - Îţi mulţumesc pentru timpul acordat şi-ţi doresc mult succes în continuare. Vă mulţumesc pentru atenţie.
|