
Vineri, 22 noiembrie 2024, Marius Matache vă invită la Muzeul Etnografic al Maramureșului “Francisc Nistor” pentru spectacolul aniversar Matache20, parte a turneului aniversar omonim, prin care artistul sărbătorește 20 de ani de carieră muzicală.
Pe 8 aprilie 2004 avea loc ceea ce eu consider a fi debutul carierei mele muzicale. Sigur că urcasem pe scenă și cu alte ocazii până atunci, dar nu oricine urcă pe scenă e artist. La concertul din Big Mamou scria pe afiș I’mperfect, trupa din care făceam parte alături de Mădălin Giambașu, era un concert “oficial”. De atunci am depășite orice vis pe care l-am avut legat de o carieră muzicală: albume, spectacole, fani, povești, toate alături de o chitară și de mulți prieteni.
(Marius Matache)
Matache20 este momentul de a fi împreună și de a sărbători, pentru că artistul Marius Matache nu ar fi existat fără voința publicului. Spectacolul va include piese de pe cele patru albume pe care deja le știți, dar și de pe cele două albume în lucru.
Muzeul Maramureșului mi-a fost gazdă pentru lansarea primului album la Sighet, astfel încât mi-am dorit foarte tare să ajung cu turneul aniversar aici. Este un prilej de reîntâlnire cu publicul maramureșean, alături de care am petrecut seri foarte faine și cu amintiri pe măsură.
(Marius Matache despre spectacolul de la Sighet)
Turneul național Este spectacolul cu numărul 11 din turneul național pe care artistul îl realizează în 2024, după cele de la Lehliu, Iași, București, Turda, Cluj-Napoca, Sibiu, Reșița, Timișoara, Slobozia și Târgu Mureș. Turneul are un puternic accent de susținere a comunității printr-o serie de activități educaționale și caritabile. Spectacolul de la Muzeul Etnografic al Maramureșului “Francisc Nistor” începe la ora 18.00, intrarea este liberă.
Sponsor principal: Domeniile Sâmburești
Co-producător: Radio România Cluj
Parteneri: GPeC, Lensa, Aqua Carpatica, Kooperativa 2.0.
|