
La Școala Gimnazială Nr 5, Sighetu Marmației s-a desfășurat a VII-a ediție a Concursului Regional ,,Tradiții și obiceiuri străbune,, înscris în Calendarul Activităților Educative Regionale.
La concurs au participat peste 160 de lucrări ale preșcolarior din județele Constanța, Olt, Teleorman, Galați, Ilfov, Argeș, Vâlcea, Dolj, Botoșani, Sălaj, Hunedoara, Brașov și Maramureș.
Jurizarea s-a făcut în funcție de secțiunea aleasă, de grupă și de câteva reguli: respectarea temei, originalitate, corectitudinea tehnicii, rafinamentul coloristic.
Mulțumim doamnei director prof. Mărginean Eleonora, dl.director adjunct prof. Tisăliță Cristian, doamnelor educatoare: Moiș Mărioara, Gridjac Estera, Turda Ileana, Țifrac Maria- profesori învățământ preșcolar, care au făcut parte și din comisia de jurizare.
De asemenea mulțumim preșcolarilor care au prezentat un mic spectacol în încheierea acestui eveniment și părinților pentru implicare, colaborare și sprijin.
Felicitări tuturor pentru premiile obținute, mult succes în activităile desfășurate de acum și la cât mai multe ediții concursului.
Prof. Înv.preșc. Țifrac Maria



|