În articolul "Comerţul oriental al Poloniei" din Rev. Istorică SN Tomul XVII, 2006, Nr. 5-6, sept-dec, autoarea Tatiana Cojocaru, comentând o detaliată carte studiu apărută în 1998 la Varşovia a dlui A. Dziubiński ("Slak Orientu. Handel Polski z Turciją w. XVI-XVIII w.") aflăm că şeicile căzăceşti serveau pentru transportul mărfurilor negustorilor poloni (predominant armeni şi evrei din Lvov şi Cameniţa) spre destinaţii din Imperiul Otoman ( Adrianopole, Stambul, Ankara, Bursa), de unde se aduceau alte mărfuri (pânzeturi, mătase, stofe groase, cai tip karaman şi mirodenii: scorţişoara, cuişoare, piperul, şofranul), alături de nave turceşti.
Să nu ne mirăm că din nevoia de plată a haraciului, vama pe teritoriul Moldovei era în cuantumul cel mai ridicat (4,16-7,2 %), percepută chiar în Iaşi.
Transportul pe apă scurta şi timpul, dar şi cheltuielile de transport, evitându-se şi destule riscuri. Marfa se transporta în butoaie, lăzi, cufere.
Negustorii turci în sens invers par a fi predominant sefarzi şi insulari greci.
Polonia organiza campanii de răscumpărare a robilor trimişi la Cetatea Albă (solia din 1640 a lui W. Miaskowski negociază ci marele vizir răscumpărarea a 260 de suflete), de unde ar fi plecat spre Caffa şi Orient.
Profitul calculat era de 43-45 %.
Mai scrie că în 1695-1696 armata polonă neplătită de Jan Sobieski jefuia teritoriilerutene şi moldovene, încât se temeau mai mult de polono-lituanieni, decât de tătari. Aflăm că în fortăreaţa Stanisławów din Pocuţia a Magnatului Jȩdrzej Potocki locuiau armeni din Suceava şi moldo-vlahi.
Evreii poloni expulzaţi în Tracia la Kirklareli (în urma conflictelor ruteno-cazaco-turco-polone) au ajuns să producă brânză şi unt pentru Stambul (pag. 224), din nevoia de a trăi din ceva.
Transcris pro-bono astăzi şase avgust an în curs (curgătoriu) douămiidouăzecişiunul.
Scris de Valentin-Claudiu I. DOBRE şi Gheorghiţa N. Dobre din surse scrise şi internet
|