Polițiștii de frontieră maramureșeni din cadrul I.T.P.F. Sighetu Marmației au descoperit și ridicat în vederea confiscării în urma unor acțiuni specifice, aproximativ 6.000 pachete cu țigări de proveniență ucraineană, în valoare de 70.500 lei.
În data de 4 august a.c., în jurul orei 16.55, la nivelul Sectorului Poliției de Frontieră Valea Vișeului - I.T.P.F. Sighetu Marmației, s-a desfăşurat o acţiune pe linia combaterii contrabandei cu ţigări, fiind observate, pe direcţia localităţii Crasna Vișeului, județul Maramureș, trei persoane care se deplasau de la frontiera de stat spre interiorul ţării, transportând în spate colete voluminoase.
Imediat, polițiștii de frontieră au acționat pentru reținerea persoanelor, efectuând somațiile legale prin voce, moment în care acestea au abandonat coletele şi au fugit, dispersându-se în direcții diferite.
Deoarece personale în cauză nu s-au supus somațiilor, polițiștii de frontieră au tras șase focuri de armă în plan vertical, cu respectarea prevederilor legale în vigoare, însă nici de această dată nu s-au oprit.
Totodată, au fost anunţate despre eveniment autorităţile de frontieră din Ucraina, în vederea cercetării în comun a cazului.
La faţa locului au fost descoperite 7 colete care au fost transportate la sediul sectorului, unde, în urma inventarierii, a rezultat cantitatea de 3.460 pachete cu țigări cu timbru Duty-Free.
Ţigările în valoare de 40.500 lei au fost ridicate în vederea confiscării, iar în cauză se fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de contrabandă şi trecere frauduloasă a frontierei de stat, precum și pentru documentarea întregii activități infracționale.
O acțiune similară s-a derulat ieri, 5 august 2021, când polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Sarasău au descoperit, în apropierea frontierei cu Ucraina, mai multe colete cu țigări. Acestea au fost duse la sediul sectorului, iar în urma inventarierii a rezultat cantitatea de 2.499 de pachete cu țigări în valoare de aproximativ 30.000 lei.
În urma informării autorităților ucrainene, acestea ne-au comunicat faptul că pe teritoriul lor, pe aceeași direcție au descoperit 3 colete din același lot.
În cauză polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de contrabandă și trecere frauduloasă a frontierei de stat, efectuându-se totodată verificări, în comun cu autoritățile ucrainene, în vederea identificării persoanelor implicate.
|