Cronicarul Miron Costin scrie despre abilitatea domnului Radu Mihnea: <Credinţă aceie avea Radul Vodă la împărăţie, care n-au avut nice mainte de dânsul, nice mai pre urmă, nici un domnu, câţi au fostu în ţară. Şi Crăiile creştineşti, ales Leşii, Ungurii şi alte ţări creştine mare folos ave de dânsul. Deci şi la turci credinţă şi la creştini laudă avea că toate era cu înţelepciune legate> (Miron Costin în Letopiseţul Ţării Moldovei, Ed. Pt Lit şi Artă, Buc., 1958. Într-o scrisoare, un reprezentant polon (solia lui Krzysztof Serebkowicz, confirmat prin marele sol Krzsysztof Zbaraski, preluat după domnul Valentin Costantinov, teză pag. 246): <Să dea [domnia Moldovei] cui doreşte, numai nu lui Tomşa, ne vom mulţumi anume cu Radul care prin virtutea sa este bun şi merituos cezarilor voştri şi acela va ştii să păzească vecinătatea bună şi pacea între monarhi>.

În acea perioadă, să fii la limita dintre Împărăţii părea de folos (state-tampon)... Doar că trebuiau conducători destoinici. Sesizăm din cele anterioare că mai de preţ sunt aprecierile imediat de după schimbarea domnilor, decât cele moderne.

Deci, până la urmă, care erau mai destoinici ? Vitejii, războinicii, diplomaţii, oamenii precauţi sau cei cu înţelepciune, credinţă şi frică de Domnul ? Aprecierea cronicarului Miron Costin dovedeşte că Radu Mihnea a fost un mare Domnitor. Poate că nu era nici Domnia Sa fără de prihană... Dar până la urmă, cine e fără de prihană ? Fără doar şi poate Domnul Dumnezeu Sfântul Unic (binecuvântat fie Sfântul Său nume) !

Putem clădi ceva fără de Credinţă ?

Scris de Valentin-Claudiu I. DOBRE şi Gheorghiţa N. Dobre din surse scrise şi internet