logo

-- EDITORIAL || CULTURA || SPORT || PAGINA ELEVILOR || DINCOLO DE TISA || INTERVIU || DIASPORA SIGHETEANA || PSIHOLOGIE || CULINAR || EDITORIAL --


Argumente pentru posibilul got-alanism (ipotetic) al sefarzilor P a II-a PDF Imprimare Email 228 Afişări
Scris de Valentin-Claudiu I. DOBRE   
Vineri, 14 Mai 2021 19:24

Trebuie menţionat că în ciuda limbii ladino (o limbă fundamental romanică, dialect castilian), sefarzii au păstrat o identitate proprie, centrată pe conservarea cultului mozaic, a unui rit propriu şi pe conservarea multiplelor elemente siro-palestiniene (elemente de limbă, scrierea în alfabet ebraic care făcea accesul la literatura sefardă prohibită, căci un alfabet diferit constituie o barieră fundamentală de acces la o scriere literară sau istorică, indiferent în ce limbă a fost redactată).

În lumina acestor constatări, lansăm următoarele ipoteze speculative (ipotetice, desigur):

1.       Sefarzii descind din legionari din Legio X Fretensis, inclusiv din cei ce au intrat ulterior în constituirea legiunilor tip Gemina. Argument: conservarea religiei mozaice şi a alfabetului ebraic;

2.       Unele implantări şi împroprietăriri ale veteranilor în regiunea traco-moesică, în Pannonia  şi în Scythia Minor este posibil să fi efectuat Împăratul Filip Arabul (pe care îl presupun descendent din soldaţi din Legio X Fretensis. Haşdeu presupunea o ascedenţă dacică pe linie paternă din soldaţi daci din Siria; dar presupunerea lui Haşdeu este greu de justificat, deşi dacă el a efectuat implantări este posibil să fi avut şi sânge traco-get. Cert este că Filip Arabu e manifest anti-got încă din Siria, ceea ce confirmă afirmaţia lui Haşdeu pentru că goţii ocupaseră vechea Dacie). Argument: unele aspecte lingvistice din ladino ce o apropie şi de română (deşi ladino este un dialect castilian), ca spre exemplu presupunem că un cuvânt, anume ro. frumos s-ar regăsi sub formă apropiată în ladino (argument secundar: numele Insulelor Formosa). Pentru acesta va trebui şi o analiză lingvistică mai detaliată;

3.       În conflictul Constantin zis "cel Mare" contra lui Licinius (Împăratul originar din Noua Dacia care avea autoritate asupra unor părţi din Imperiu: Orient, Asia Mică, Tracia, Moessia, Scythia Minor; Liciuniu cedează lui Constantin Illiria după bătălia de la Campus Ardiensis din toamna lui 314), strămoşii sefarzilor se situează de partea Contra-Împăratului Liciniu (care avea de partea sa şi pe goţii din vechea Dacie). Aceasta ar explica deplasarea strămoşilor sefarzilor alături de goţi în Spania (Liciniu avea sigur ascendenţă dacă). Antroponimul Arditti ar conserva în această situaţie conflictul sângeros din 314;

4.        Licinius (în ajutorul căruia luptă trupe de goţi conduşi de Alicas) este înfrânt în bătălia decisivă de la Chrisopolis, la 18.09.324.

Ultimele din aceste informaţii sunt din Anonymi Valessi V, 13-V, 27 (FHDr II, pag. 47-49).

Deşi declarate anti-creştine, persecuţiile lui Licinius sunt împotriva celor ce refuzau înrolarea în trupele de sub comanda sa (Argument: Licinius proclamă alături de Constantin Edictul de la Milano de toleranţă religioasă). La fel par a fi şi persecuţiile din vechea Dacie.

 Alianţa goţi-Liciniu îl determină pe Constantin zis "cel Mare" să declanşeze un război preventiv contra nord-dunărenilor, atacându-i şi hărţuindu-i prin capetele de pod şi printr-o incursiune militară până la Montes Serrorum.

În Scriitorii Istoriei Împăraţilor, aflăm că a existat şi anterior o perioadă de instabilitate majoră în timpul consulatului lui Tuscus şi Bassus, perioadă numită a celor treizeci de tirani. La pag. 109-109 se afirmă că Regilianus (unul dintre tirani, proclamat Împărat din comandant militar al Illyriei) era de neam dacic, fiind rudă chiar cu Decebal (FHDr II, pag. 105): <un bărbat priceput în treburile militare şi suspect lui Gallienus încă de mai înainte, deoarece se părea că e demn de domnie... a fost însă omorât de roxolani cu consimţământul soldaţilor...>.

Posibil ca în urma înfrângerii decisive a lui Liciniu, strămoşii sefarzilor să se fi refugiat la nordul Dunării. Nu trebuie exclusă posibilitatea ca nu toţi să fi plecat alături de goţi spre Spania, ci unii să fi rămas în vechea Daciei (în ciuda nesiguranţei ţinutului). Comunitatea din Bratei e un exemplu, poate nu singular. Strămoşii noştrii e probabil că au pendulat între păgânism, forma (ritul) karait, arianism şi ortodoxie ca urmare a acestor conflicte (dar renunţarea la ritul karait s-a făcut întrucât în armata romană s-a interzis religia mozaică din secolul al IV-lea –formal-), probabil urmare a tensiunilor Liciniu-Constantin. Totuşi, informal ea s-a menţinut.

               Unele din aceste afirmaţii sunt ipoteze speculative.

               Dar ceea ce interesează cel mai mult este literatura istorică sefardă, precum şi eventuale cronici de familie (parte din arhivă a fost dusă la Moscova, foarte puţină se află la Thessalonik sau în Israel). Mai există cărţi sefarde şi la cei din Turcia.

Opinăm totuşi că menţinerea strictă (conservarea) cultului mozaic sau al ritului karait depindeau şi de conjuncturi favorabile: unele elemente culturale de tip siro-palestinian; opţiunile religioase ale părinţilor; tenacitate de caracter; comunitate solidară, constituită; opoziţia faţă de politica imperială melkită. ("Acei care au nimicit această parte a sciţilor au fost îndepărtaţi de la comandă şi erau în primjedia de a fi executaţi, fiindcă omorâseră duşmani… Iar cei care se bucurau de trecere pe lângă Împărat şi aveau multă putere îşi băteau joc de ei, spunându-le că se pricep la război şi strategie, dar nu înţeleg nimic din politică. Iar împăratul le-a trimis vorbă din Antiohia să-i primească întâi pe tinerii nepotriviţi pentru arme, să-i dea în seama stăpânirii romane şi să-i păstreze sub pază ca ostateci; să stea de strajă pe ţărm şi să nu îngăduie trecerea bărbaţilor înarmaţi…Dar între cei rânduiţi pentru această treabă s-a iscat tulburare… Fiecare se gândea doar cum să-şi umple casa cu sclavi şi păşunile de păstori sau cum să îşi astâmpere setea de plăceri, pentru că o puteau face… Puteau fi văzuţi sclavii, femeile şi copiii lor: aceştia purtau insigne regeşti, iar femeile se arătau mai delicate decât pot fi prizonierele… (conform Eunapios din Sardes Fragm. 42, tom I, pag. 237-238 -extras din Soliile- în FHDr II, pag. 240-243; Eunapios a scris o cronică pentru anii dintre 270 şi 400, <Menţiuni istorice>, păstrată fragmentar; credibilitatea sa este maximă).

Autorii nu neagă ipoteza ca şi maghiari să fi luat parte la bătălia de la Camp Ardiensis. Altminteri, cum mai puteau prelua daco-românii numele Ardealului de la maghiari ?

Nu-i aşa ?

Scris de Valentin-Claudiu I. DOBRE şi Gheorghiţa N. Dobre din surse scrise şi internet


Share
Ultima actualizare Sâmbătă, 15 Mai 2021 12:38
 

Dr.Max - Farmacie

Sustine Sighet-Online.ro

Amount: 


Banner
Banner
Banner
DICTIONAR ONLINE:

Vremea


.
.
.

©Copyright 2008 - 2024 Sighet-Online.ro    Termeni si conditii  |  Sitemap  |  RSS  |  Despre noi  |  Contact