logo

-- EDITORIAL || CULTURA || SPORT || PAGINA ELEVILOR || DINCOLO DE TISA || INTERVIU || DIASPORA SIGHETEANA || PSIHOLOGIE || CULINAR || EDITORIAL --


Spitalul din Sighet, amendat cu 10.000 lei de Direcţia de Sănătate Publică Maramureş PDF Imprimare Email 826 Afişări
Vineri, 03 Iunie 2016 10:17

Spitalul Municipal Sighetu Marmaţiei a fost sancţionat cu 10.000 lei, de către Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Maramureş, în urma unui control realizat la sfârşitul lunii aprilie. Conducerea DSP Maramureş a precizat că unitatea medicală a avut termen să remedieze o serie de neconformităţi depistate în prealabil, dar termenul respectiv nu a fost respectat.

„În urma controlului, au avut neconformităţi la depozitarea deşeurilor medicale şi nu au finalizat lucrările de reorganizare funcţională a blocului alimentar. Dezinfectantele pentru suprafeţe şi pentru tegumente nu se utilizau în toate locurile de muncă, săli de tratament; spaţiile din unele secţii medicale, din blocul alimentar şi laborator nu le-au igienizat. Au fost nişte neconformităţi pe care le-au avut mai de mult şi nu le-au remediat în termenul stabilit. Au fost amendaţi cu suma de 10.000 lei. Au mai fost controlate şi alte spitale din judeţ, dar nu au avut nici neconformităţi şi nici nu au fost sancţionate. Această este singura sancţiune dată”, a declarat Carmen Sima, director coordonator adjunct în cadrul DSP Maramureş.

„Sticla cu dezinfectanţi era cu zece centimetri mai în stânga”

Conducerea spitalului a precizat că acţiunea de control a fost una obişnuită şi nu a venit pe fondul scandalului biocidelor, declanşat la nivel naţional. Reprezentanţii unităţii au mai precizat că, în cadrul Spitalului Municipal Sighetu Marmaţiei, nu s-au folosit produse HexiPharma şi nu s-au înregistrat nici infecţii intraspitaliceşti.

„În primul rând, precizăm că DSP Maramureş are un compartiment de control inclusiv în spitalul Sighet. Noi am făcut achiziţiile de biocide, conform cu normele stabilite de departamentul DSP. Pe de altă parte, o instituţie publică are cel puţin şapte-opt controale pe an, din partea celorlalte instituţii. Când vin în control, nu vin cu soluţii sau cu bani, ci cu sancţiuni.

 Eu sunt conştient că acest sistem sanitar mai trebuie să sufere îmbunătăţiri până să ajungem la o normalitate la care toţi ne gândim cu speranţă. Dar, dorim să precizăm că în spitalul nostru nu au fost infecţii nozocomiale. Nu am avut o problemă din acest punct de vedere, fapt certificat de DSP. Da, la un moment dat, printre multe alte controale, a venit DSP-ul şi a constatat că sticla cu dezinfectanţi nu era expusă în conformitate cu normele, în sala de tratament, şi era cu zece centimetri mai în stânga.

Sursa:infomm.ro


Share
 

Dr.Max - Farmacie

Sustine Sighet-Online.ro

Amount: 


Banner
Banner
Banner
DICTIONAR ONLINE:

Vremea


.
.
.

©Copyright 2008 - 2024 Sighet-Online.ro    Termeni si conditii  |  Sitemap  |  RSS  |  Despre noi  |  Contact