Noul contract-cadru pe anul 2016, care ar putea intra în vigoare de la începutul lunii aprilie, prevede creșterea numărului de ore pentru consultațiile în ambulatoriul spitalelor. Astfel, pentru a încheia contract cu Casa de Asigurări de Sănătate (CAS) Maramureș, unitățile spitalicești vor trebui să asigure o normă zilnică de șapte ore pentru fiecare medic.
„La unitățile sanitare ambulatorii care sunt autorizate să acorde servicii în spitalizare de zi, este obligatoriu un program de activitate de minimum șapte ore pe zi. Cu aceste unități sanitare ambulatorii, noi avem, în acest moment, încheiate servicii doar în spitalizare de zi nu și în spitalizare continuă. Până în acest moment, nu era prevăzut un program limită, maxim sau minim, și aveam și cu trei sau patru ore. Acum vorbim de o normă întreagă, de cel puțin șapte ore.
Asta este, de fapt, o condiție de eligibilitate a furnizorului respectiv. La șapte ore pe zi, furnizorul poate să acorde un număr mai mare de servicii, clar, dar noi avem același număr de medici care se împarte între anumiți furnizori și atunci ar putea avea de suferit spitalele mai mici și, implicit, și pacienții”, a declarat Camelia Stretea, director executiv relații contractuale în cadrul CAS Maramureș.
Spitalele, nevoite să-și motiveze specialiștii să nu plece.
Conducerile spitalelor din județ susțin că vor avea de luptat inclusiv cu mediul privat, pentru a-și păstra medicii. Dacă vor reuși, însă, să-și motiveze financiar specialiștii să rămână, va fi în beneficiul pacienților, care vor avea parte de program prelungit de consultații.
Sursa - infoMM.ro
|