N-au trecut  încă 24 de ore de la meciul orgoliilor maxime şi al prestaţiilor minime, care de fiecare dată se cheamă, când e la noi: România – Ungaria, când e la ei: Ungaria – România.  Despre previzibilitatea unor meciuri ale naţionalei române de fotbal am mai scris de câteva ori până acum. De fiecare  dată  am  arătat că neavând o organizare a edificiului Fotbal pusă la punct, nu ne putem aştepta la lucruri pozitive.

 

Să reiau oare că goana după rezultate imediate ale conducătorilor de cluburi care importă jucători de peste mări şi ţări lasă urme adânci peste mândria naţională numită fotbal ? E aşa de greu pentru cei care administrează fotbalul românesc  să  înţeleagă că numărul fotbaliştilor străini trebuie limitat la 3 într-o echipă? Cum poate Piţurcă să aibă o bază de selecţie din care să aleagă 11 alergători după o minge ?  11 alegători care să nu obosească după prima repriză ?...

 

Un drum de Cluj nu mi-a dat posibilitatea să văd tot meciul.  Repriza a doua mi-a ajuns…Am văzut că neputinţa are un nume conspirativ: fotbalul românesc! Ai noştri jucau fără intenţia de a mai băga nişte boabe  în poarta adversarilor de puteai crede că  diferenţa de scor este de cel puţin trei goluri în favoarea urmaşilor lui Ştefan cel Mare. Sau aveau intenţia să mai bucure suporterii români cu ceva reuşite care să facă fericită o naţiune întreagă, dar le-au  lipsit „putirinţa” fizică şi psihică ?

 

Oricum, am scăpat uşor…Puteam să plecăm învinşi de pe Arena Naţională. Puteam să câştigăm să ştiţi, dacă meciul nu începea la ora la care a început, dacă se disputa miercuri, nu sâmbătă, dacă meciul ar fi fost programat la începutul verii, nu la începutul iernii, etc, etc.  Ce să mai vorbim despre prestaţia vădit antiromânească a arbitrului care i-a favorizat pe adversari  şi despre multe alte  nenorociri  pe care  soarta  ni le  dă din plin, deşi ne invităm să ne alegem alta, conform cu textul imnului care se schimbă la noi din când în când, în timp ce la mulţi  alţii rămâne neschimbat ?

 

“Ce-ar mai fi de spus? Convorbiri libere într-o ţară ocupată” - un volum scris de Dan Petrescu (scriitorul, nu fostul fotbalist !) împreună cu Liviu Cangeopol mă inspiră pentru o întrebare la finalul articolului : ce-ar mai fi de scris?

 

Sau mai bine să întreb: cine ne aude?...