E clar… Lumea (supra)vieţuitoare din spaţiul României democratice se îndreaptă sigur spre un comportament necivilizat din ce în ce mai uşor observabil!
Claxoane, muzici date până la refuz (şi ce muzici...) în maşini, în case, înjurături şi obscenităţi la tot pasul. Peste toate acestea, a mai apărut ceva: impolteţea salutului. Da, impoliteţea, nu politeţea salutului. Am fost învăţaţi să salutăm şi să răspundem la salut. Acum se salută sau se răspunde la salut într-un mod pe care cu mari eforturi îl pot accepta. Se spune „bună” în loc de „bună ziua”. Sigur că „bună” îşi găseşte justificarea când e vorba de un coleg, un prieten, un membru al familiei. Dar când intri într-un magazin şi la salutul tău...arhaic ( „bună ziua”) ţi se răspunde de câte o domişoară ajunsă vânzătoare pe criterii de tinereţe şi de frumuseţe, clar şi răspicat „bună”, parcă îţi vine să ieşi afară de-acolo fără a-ţi mai aduce aminte de ce-ai intrat.
Dacă suntem buni (la suflet, se înţelege!), ştim sau ne imaginăm că ştim aceasta noi şi apropiaţii noştri. O femeie poate fi bună (fără nimic peiorativ din parte-mi în afirmaţie), un bărbat poate fi bun în acelaşi mod ca o femeie, adică la suflet. Nu-i deloc normal ca tinerii să-i salute pe mai vechii concetăţeni cu prea familialul şi din păcate devenit de ceva timp prea familiarul „bună”!
Aflu că la clasele primare se introduc materii noi. O materie nouă, dar veche de când lumea, nu s-ar putea numi „despre comportamentul civilizat”? Poate aşa ar re(învăţa) unii cum se salută, că trebuie spus „pardon”, „mulţumesc” şi alte „mărunţisuri” care ne deosebesc de necuvântătoare.
Pe 21 noiembrie se sărbătoreşte Ziua mondială a salutului. Iniţiativa a aparţinut fraţilor americani Brian şi Michael McCormack , care în acea zi din anul 1973 a fost un îndemn spre încheierea conflictului armat dintre Israel şi Egipt. Apoi a devenit Ziua în care oamenii trebuie să-şi aducă aminte că trebuie să se salute. Şi cum să se salute, pentru că e la fel de important!
Pe curând, adică: bună! Să vă fie inima!
|