Poezie: Antonia Luiza Zavalic - "Despre neuitări" |
|
|
|
1348 Afişări |
Scris de Antonia Luiza Zavalic
|
Miercuri, 05 Iunie 2013 18:46 |

Adesea
încep să-mi amintesc
mai ales când merg şchiopătând în inima ta
fără de sfială
şi mă opresc odată cu sângele
care-şi caută obosit drumul
pătând pe unde apucă.
Şi parcă
simt că nu-mi găsesc niciun loc
pentru uitare,
că paşii toţi adună tăcere
şi pe mine
mai departe de gândul tău.
De când te cunosc parcă fructele s-au făcut
seminţe înapoi
sfâşiate de păsări
în anotimpul căderii.
Adesea
am nevoie să stau de-o parte
numai să urmăresc cât de mult aer te încape
în fiecare secundă.
AUTOR: Antonia Luiza Zavalic
5 iunie 2013
www.sighet-online.ro
|