Poezie: Anatomia singurătăţii |
|
|
|
940 Afişări |
Scris de Antonia Zavalic
|
Duminică, 03 Februarie 2013 12:02 |

Îmi amintesc,
cum ne lepădam de cuvinte pe aceeaşi crestătură a duşumelei,
eu,
tu,
incurabili
acoperiţi de o pătură bolnavă.
şi toata lumea credea că ne iubim.
Şi noi eram singuri.
În fiecare pernă,
căutam
dragoste.
Ne trezeam extenuaţi de dragul ei
numai să adormim iar,
căci ne iubeam în vis,
şi o ştiam doar noi.
Suntem
ca doi străini care se văd pentru prima oară
şi-şi intuiesc trecutul.
Împreună nu mai avem decât un pat,
în care ne culcăm amintirile,
veghind cu schimbul la căpătâiul lui.
AUTOR: Antonia Zavalic, masteranda an II, UBB Cluj-Napoca - Asist.Sociala in Spatiul Justitiei. Probatiune si Mediere
04.08.2012
|