 E cancer de frig si cancer de doare, Omul cu pipa in gura si amintirea licorii in vezica A ajuns la reconstructie prin deconstructie Nuia perpendiculara in gramada de vrejuri Ghimpele cancerului inainteaza in trup Fantomele spitalului privesc cinic alt instrument de lucru Extirparea incepe Masele, lacrimi laringe pana la intreg Laringe, laringe... Nici o data nu am stiut cum se numeste insrumentul vorbelor mele Azi spun Doamne Dumnezeule, maine nu voi mai spune... Invat tacerea mortului fara parti din mine Pilonii ruginiti se scurg abracadabrant prin omul de azi E cancer de frig si cancer de doare De sub pleoapele umflate inca se mai scurg lichide sarate
Azi imi iau vocea.... eu cand voi pleca... Mama, tata ma, ma nasc din nou si vin la voi... Ma mai primiti plin de noroi ? Promit sa nu mai plang... AUTOR: Melania MArina Miholca, Asistent social
|
