 Când deschizi paginile cărţii, ţi se înfăţişează înaintea ochilor mărturia sinceră a unui bărbat, mărturie care poate fi interpretată fie ca jurnal personal, fie ca un flux al conştiinţei la care ne cheamă părtaşi.
Cartea îmi aduce aminte de Viaţa pe un peron a lui Octavian Paler. Naratorul îşi expune viaţa şi pe sine însuşi, în încercarea de a se înţelege şi de a fi înţeles. Amintirile se succed haotic, iar dincolo de întâmplări şi personaje putem bănui adevărata intenţie a scriitorului: prezentarea omului cu toate temerile şi incertitudinile lui, mereu în căutarea propriului eu.
Viaţa povestitorului este banală şi totodată nu foarte normală. Întâlneşte personaje dintre cele mai groteşti, iar întâmplările prin care trece ţin de cele mai multe ori de literatura absurdului. Vocea naratorului învăluie totul în ironie şi sarcasm, incluzându-se şi pe sine în acest mod de abordare.
Bărbatul a încercat în permanenţă să devină cineva, să se transforme într-un personaj anume, să joace roluri. De exemplu, a fost obsedat de două coordonate: orgoliul şi puterea. Pentru satisfacerea propriei vanităţi, încerca să fie mai amabil şi mai bun decât îşi dorea cu adevărat. Nu era interesat propriu-zis să devină un om exemplar, ci purta masca de om scrupulos, astfel încât să atragă admiraţia celorlalţi. În ceea ce priveşte ideea de putere, bărbatul încerca să şi-o procure prin mijloace mai puţin ortodoxe. La un moment dat agresează un necunoscut de pe stradă, pur şi simplu, doar pentru a-şi demonstra sieşi cât de uşor este să îl faci pe celălalt să se teamă de tine şi să îi subjugi voinţa proprie.
Dincolo de monotonia existenţei de zi cu zi, bărbatul filozofează pe marginea vieţii, a morţii şi a iubirii. Încearcă să îşi dea seama cine este, de unde a apărut şi încotro se îndreaptă. Se întâlneşte cu iubirea “ideală, exclusivistă, înnebunitoare, eternă, înfricoşătoare” de două ori în viaţă, şi de fiecare dată îi scapă printre degete. Şi probabil că tocmai această imposibilitate a concretizării o face atât de dezirabilă şi unică. Celelalte experienţe ale iubirii sunt carnale, vulgare şi îi lasă gustul amar al păcatului. În ceea ce priveşte moartea, aceasta pândeşte din umbră spre finalul cărţii, însă atitudinea bărbatului este una de acceptare, văzând-o ca pe un exitus firesc.
Portretul unui bărbat imatur vorbeşte în special despre viaţă, în toată complexitatea ei, caracterizată de cele mai multe ori de o devoalare lipsită de sens: “V-am mai spus că şi viaţa mea, ca atâtea altele, e lipsită de sens? Nu văd să fi avut vreo evoluţie, o acţiune, cu atât mai puţin un plan, un punct culminant, o concluzie, doar fragmente, mărgele fără şirag, cărţi de joc desperecheate, apă fără albie. O împroşcătură de nume, de feţe, de întâmplări izolate.” Editura: ALL Anul aparitiei: 2011 Traducere: Marin Mălaicu Hondrari Numar pagini: 158 Articol scris de Marinela Gheorghe
|