Îmi văd reflexia în apă …aceea fiinţă care se studiază orbeşte…sunt
eu de fapt! Mă redescopăr cu fiecare pas pe care îl fac… Sunt o integritate atât de complexă şi totuşi atât de simplă. Caut cuvinte care mă reprezintă dar mă amăgesc căutându-le…poate sunt puerilă dar mă consider deosebită sau poate prea puţin. Alunec pe culmile unei gândiri finite. Mă arunc în abisul întunecat al unui val, iar apoi lupt cu disperare pentru a ieşi la suprafaţă. Da…am nevoie de aer!!! Mă lupt cu mine şi descopăr adevăruri sublime.
Tremur de fericire?!?!? Pentru prima dată îmi place ceea ce văd. Inima mi se înmoaie în timp ce privesc adânc în albastrul ochilor mei iar atunci faţa mi se luminează şi mai tare, întrucât mi-am amintit cuvintele şoptite de tine …de nenumărate ori. Îţi mulţumesc pentru că exişti! Noapte bună!...
|