Crengi se apleacă şi  îmi ascund tăcerea...

Îmi cresc ramuri sub inimi, sufletul mi-e copt.

E toamnă. Fructele nu se mai coc.

Iar tu, ai încetat să  mă cunoşti.

Am devenit un copac, în absenţa ta...

cu rădăcini în nori, sub cer.

Sunt obiectul de discriminare al celorlalţi copaci,

ce nu mă înţeleg şi mă privesc suspect, ca pe-o ciudăţenie a naturii.

Te iubesc cu o inimă  de lemn, în care sângele

s-a transformat în sevă.

ca un copac ce-a fost uitat,

ai cărui fructe au căzut neculese

şi au putrezit, hrânind cerul... 

Mă usc din vârfuri,

doar rădăcinile-mi străpung tălpile

şi mă învie încontinuu...

Nu mai ştiu să-ţi spun că te iubesc

căci vezi, în lipsa ta am devenit de lemn.

Zavalic Antonia-Luiza are 21 de ani, este studentă în anul III la Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială din Cluj-Napoca si a terminat liceul Regele Ferdinand Sighetu Marmatiei, profil filologie.
Întrega sa filozofie despre viaţa constă în urmatoarele cuvinte:"tot ceea ce este în afara noastră, cu atât mai mult este şi în noi înşine", ne-a declarat autoarea poeziei.
In viitorul apropiat vom mai publica o alta poezie a acestei autoare.

 Tinerii dornici sa ne trimita propriile materiale pentru aceasta rubrica o pot face pe e-mail: Această adresă de e-mail este protejată de spamboţi; aveţi nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualiza