logo

-- EDITORIAL || CULTURA || SPORT || PAGINA ELEVILOR || DINCOLO DE TISA || INTERVIU || DIASPORA SIGHETEANA || PSIHOLOGIE || CULINAR || EDITORIAL --


Românii din dreapta Tisei s-au întâlnit la Bucureşti în cadrul Serii Maramureşenilor PDF Imprimare Email 2907 Afişări
Scris de Sergiu Dan   
Marţi, 16 Noiembrie 2010 09:12

Clubul Maramureşenilor din Dreapta Tisei s-a reunit, sâmbătă, la Bucureşti, alături de prieteni veniţi din mai multe oraşe ale României, dar şi din Republica Moldova, sudul Basarabiei (Odessa) şi Bucovina de Nord (Cernăuţi), în cadrul celei de-a X-a ediţii a Serii Maramureşenilor, eveniment organizat în colaborare cu Institutul “Fraţii Golescu”, grupul de acţiune “Noii Golani” şi Asociaţia "21 decembrie 1989”. Încă de la intrarea în sediul Asociaţiei "21 decembrie 1989”, locul în care s-a desfăşurat evenimentul, oaspeţii au fost întâmpinaţi cu pâine şi sare, pălincă de prune si gogoşi, dar şi cu zâmbetele frumoaselor maramureşence de peste Tisa, actualmente stabilite în România sau studente la diverse facultăţi din ţară. Mai mult decât atât, pentru ca toată lumea să se simtă cu adevărat ca în Maramureş, gazdele evenimentului au decis să ofere fiecărui invitat câte o mică amintire: un clop specific zonei Maramureşului şi o brăţară lucrată manual.

“După pui de moroşan, să nu dai cu bolovan, că dacă li nimeri, vai de capu' tău a hi” sunt versurile care au dat tonul petrecerii şi, totodată, cele mai reprezentative pentru românii din această zonă. Horile maramureşene, expoziţia de fotografii despre viaţa comunităţii româneşti de peste Tisa (Transcarpatia, Ucraina) şi voia bună a celor prezenţi au transformat vila de pe strada Batiştei într-un adevărat adăpost al oamenilor care ţin la cultură, tradiţiile şi graiul românilor.

Pentru al doilea an consecutiv, tonul marii veselii a fost dat şi de actorul şi cântăreţul băimărean Daniel FăT, un apropiat al maramureşenilor de peste Tisa şi caruia îi place să spună despre el că “nu cântă frumos, dar cântă tare”. Preşedintele Clubului Maramuresenilor din Dreapta Tisei, Vasile Cerbanic, le-a vorbit celor prezenţi despre importanţa păstrării tradiţiilor, atât în România, cat şi în afara graniţelor ei, în Ucraina.

În timpul petrecerii, invitaţii au putut gusta din bucatele tradiţionale maramureşene şi pălinca de prune, veselia ţinând până în zori, cu săritele şi învârtitele din Maramureş.

Istoricul acestor întâlniri reuniuni a început cu zeci de ani în urmã, când maramureşenii se întâlneau nu o datã pe an, ci în fiecare lunã, la un restaurant din capitalã. Atunci, sufletul petrecerilor era Victoria Darvai, întâia Doamnã a cântecului maramureşean, nãscutã în anul 1926 la Slatina, dincolo de Tisa. Cu timpul, obiceiul organizării unor astfel de întâlniri s-a pierdut, trdiţia fiind reluatã, în cele din urmă, în anul 2000, când Clubul Maramureşenilor din Drapta Tisei a organizat prima “Searã Maramureşeanã”. Românii din Maramureşul Istoric susţin că, prin organizarea acestor evenimente, doresc să transmită mai departe ceea ce au moştenit de la bunici şi părinţi şi că totul porneste din dragostea faţă de obiceiurile românesti, pe care incă de mici au fost invăţaţi să le păstreze cu sfinţenie, oriunde s-ar afla.

Dacă la ediţiile precedente s-a discutat mai mult despre problemele cu care se confrunta cei din Maramureşul de peste Tisa, în acest an, organizatorii au lansat un apel cu privire la necesitatea susţinerii organizării celei de-a X-a ediţii a festivalului de colinde “Noi umblăm şi colindăm”, eveniment care, începând cu anul 2000, se desfăşoară anual în orăşelul românesc Slatina (Solotvino, Ucraina). Clubul Maramuresnilor din Dreapta Tisei a fost înfiinţat în urmă cu zece ani, de către tineri aflaţi la studii în Bucureşti şi în alte centre univesitare din ţară şi are drept obiectiv promovarea tradiţiilor maramureşene şi susţinerea tinerilor de peste Tisa care vin la studii în România.

Sergiu Dan, Liza Pricop - ( Agenţia RADOR )


Share
 

Dr.Max - Farmacie

Sustine Sighet-Online.ro

Amount: 


Banner
Banner
Banner
DICTIONAR ONLINE:

Vremea


.
.
.

©Copyright 2008 - 2024 Sighet-Online.ro    Termeni si conditii  |  Sitemap  |  RSS  |  Despre noi  |  Contact