Sighetul se alătură oraşelor antietnobotanice Imprimare 3416 Afişări
Miercuri, 19 Ianuarie 2011 20:20

Ca şi în alte localităţi, şi la Sighet există locuri de unde se pot cumpăra produse etnobotanice. Sesizând pericolul pe care îl reprezintă consumul acestor produse, administraţia locală sigheteană vrea să interzică comercializarea lor.

"Nu putem fi indiferenţi faţă de acest fenomen al consumului de produse etnobotanice. La următoarea sedinţă de Consiliu Local, voi propune adoptarea unui proiect de hotărâre, prin care să se interzică comercializarea produselor etnobotanice pe raza municipiului Sighetu Marmaţiei", a spus Eugenia Godja, prim-edilul Sighetului.

• Intelectualii sigheteni se raliază împotriva etnobotanicelor

Pentru a vedea cum privesc sighetenii iniţiativa administraţiei locale, am stat de vorbă cu câţiva dintre ei.
"Nu putem sta indiferenţi, fără a lua atitudine împotriva unora care, puşi pe căpătuială, atentează la sănătatea copiilor noştri. Salut intenţia administraţiei publice locale şi cred că, aşa cum în alte locuri s-a reuşit interzicerea comercializării acestor produse etnobotanice, şi la Sighet se va reuşi. Cei care vând aceste produse sunt inconştienţi şi nu au cunoştinţe de specialitate în domeniul farmaceutic. Nu-şi dau seama ce vând", consideră Ioan Mariş, farmacist.
"Suntem împotriva comercializării acestor produse, care sunt un pericol real la adresa vieţii. Viaţa este un dar divin, venit din partea lui Dumnezeu, şi nu putem să fim nepăsători când viaţa, mai ales a tinerilor, este pusă în primejdie. Vom sta de vorbă cu tinerii, cu părinţii, în dorinţa de a-i conştientiza asupra acestui mare pericol. Vom sprijini orice acţiune pentru interzicerea comercializării acestor produse", a afirmat pr. Vasile Aurel Pop, protopopul ortodox de Sighet.

"De mai multe ori am acordat asistenţă de specialitate unor adolescenţi care au consumat produse etnobotanice. Consumul acestora poate avea urmări dintre cele mai grave asupra sănătăţii. Sunt de acord şi voi susţine interzicerea comercializării acestor produse", a spus Gelu Moyş, medic la Unitatea de Primire Urgenţe din cadrul Spitalului Municipal Sighetu Marmaţiei.

• "De la etnobotanice la droguri e doar un pas"

"Aceste produse nu trebuie să mai ajungă în posesia tinerilor. Comercializarea acestora trebuie cât mai grabnic interzisă. Se impune o mai mare implicare a tuturor pentru atingerea acestui scop. Am şi eu nepoţi şi nu vreau să îi văd ajunşi în situaţii care să le pună sănătatea şi chiar viaţa în pericol", arată pensionarul Sergiu Luscalov.
"Tolerarea comercializării acestor produse face un mare rău tinerilor. Chiar dacă noi depunem eforturi pentru a-i coştientiza asupra pericolului ce îl reprezintă consumul acestor produse, nu prea reuşim, atât timp cât, fără nicio restricţie, din imediata apropiere a şcolilor se pot cumpăra aceste produse. Cred că trebuie nu doar închise aceste magazine ori mutate, ci trebuie interzisă comercializarea acestor produse în totalitate. Tineri foarte buni, cu rezultate foarte bune la învăţătură, ajung, după ce consumă aceste produse, de nerecunoscut. Sper ca această iniţiativă a administraţiei locale să se materializeze şi să nu rămână doar la stadiul de intenţie. Nu doar mass-media trebuie să se implice, ci noi, cu toţii, trebuie să depunem eforturi pentru a se interzice comercializarea acestor produse", a spus şi prof. Ioan Vlaşin.
"Pentru noi, ca părinţi, este foarte important ca pruncii noştri să nu se apuce să consume droguri ori alte produse periculoase. De la a consuma produse etnobotanice este un pas mic până se ajunge la droguri. Din păcate, aceste produse, cât şi drogurile de mare risc, au ajuns în instituţiile de învăţământ sighetene. Sunt de acord cu interzicerea comercializării acestor produse, care au un nume atât de inofensiv şi derutant, dar care, în realitate, sunt foarte periculoase", a spus Maria S., inginer.

Liviu Siman

Glasul Maramuresului


Share
Ultima actualizare Vineri, 21 Ianuarie 2011 08:20