Percheziţii domiciliare la Sighetu Marmatiei pentru găsirea substanţelor etnobotanice Imprimare 3733 Afişări
Scris de Sighet Online   
Vineri, 18 Martie 2011 11:28

Poliţişti din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Maramureş,  sub directa coordonare şi în baza delegării procurorului DIICOT - BT Maramureş, cu sprijinul  unor reprezentanţi ai Gărzii Financiare Maramureş şi ai poliţiştilor IPJ Maramureş,  au desfăşurat o acţiune ce se înscrie în Programul Naţional Interministerial de măsuri privind combaterea consumului şi comercializării de substanţe din categoria etnobotanice.

Acţiunea a constat în efectuarea a trei percheziţii domiciliare şi a unui control economic la locaţii de pe raza municipiului Sighetu - Marmaţiei. Printre aceste locaţii, se află un „magazin de vise”, administrat de către suspectul K.A.A., de 23 ani, din Sighetu  Marmaţiei. În urma activităţilor  au fost  ridicate ­­­­­­­­­­­­peste 243 de pachete conţinînd diferite substanţe, suspecte a fi droguri. S-au ridicat, de asemenea, bani şi documente financiar – contabile.

Cu ocazia unor controale anterioare, poliţiştii SCCO Maramureş au ridicat şi alte produse care s-au dovedit a conţine, în urma expertizării, ETCATINONĂ. Substanţa este interzisă şi face parte din listele anexă la Legea 143/2000, cu modificările şi completările ulterioare.

            Cercetările continuă în vederea probării întregii activităţi infracţionale a  suspectului, sub coordonarea procurorului DIICOT-BT Maramureş.

            Reamintim că la nivelul judeţului Maramureş, în baza Ordinului Prefectului cu nr. 63/20011, se desfăşoară un Plan de acţiuni preventive şi de combatere a comercializării şi consumului de substanţe cu efecte psihoactive dăunătoare sănătăţii.

Biroul de Presa al Politiei Maramures


Share
Ultima actualizare Vineri, 18 Martie 2011 11:33