Un bărbat în vârstă de 50 ani din Săpânţa găsit decedat după ce s-a răsturnat căruţa peste el Imprimare 1158 Afişări
Joi, 29 Septembrie 2016 07:21

Tragedie în localitatea Săpânţa. Un bărbat în vârstă de 50 ani din localitate a fost găsit fără suflare în dimineaţa zilei de miercuri, 28 septembrie.
 
Din informaţiile existente, un proprietar de stână din localitate a fost găsit mort după ce s-ar fi răsturnat marţi cu căruţa trasă de cal, iar atelajul, plin cu material lemnos, a trecut peste el. Descoperirea macabră a fost făcută doar a doua zi.
 
ACTUALIZARE - „Miercuri dimineaţă, în jurul orei 09.30, poliţiştii din Săpânţa au fost sesizaţi prin serviciul unic de urgenţă 112 că în locul numit „Întresăpinţi” de pe raza localităţii se află o persoană decedată. În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii au constatat faptul că este vorba despre un bărbat în vârstă de 50 ani din Săpânţa. Trupul neînsufleţit a fost transportat la morga spitalului, în vederea efectuării necropsiei. Poliţiştii continuă cercetările pentru stabilirea împrejurărilor în care a decedat bărbatul”, a arătat Florina Meteş, purtătorul de cuvânt al IPJ Maramureş.
 
SURSA: InfoMM.ro
 
foto: arhiva

Share