Un sighetean a accidentat o bătrână la Rona de Sus Imprimare 531 Afişări
Scris de Sighet Online   
Marţi, 08 Septembrie 2015 17:05

La data de 07 septembrie a.c., la ora 08.40, pe raza localităţii Rona de Sus s-a produs un accident rutier soldat cu rănirea unei persoane.
Un sighetean de 28 de ani care conducea o autoutilitară pe raza localităţii Rona de Sus, nu s-a asigurat la efectuarea manevrei de mers înapoi şi a accidentat o localnică în vârstă de 85 de ani care mergea regulamentar în aceeaşi direcţie de mers.
 
Din cauza leziunilor suferite, victima a fost transportată la Spitalul din Sighetu Marmaţiei, unde a rămas internată.
 
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest şi s-a constatat că nu se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.
 
Poliţiştii continuă cercetările.
 
SURSA: comunicat de presa

Share