Am ochii în lacrimi!!! ... E incredibil ce văd!… O plimbare cu maşina

printr-un cartier dintr-un oraş semnificativ vizibil pe harta ţări m-a

întristat până în cele mai adânci străfunduri. Blocuri care par să se

dărâme, figuri de copiii prea brusc maturizaţi care cercetează fiecare

potenţiala victimă, terenuri de joacă prea puţin vizibile de la groapa

de gunoi a oraşului… Si culmea! Vorbesc de centrul oraşului…

Văd două mânuţe fragede care se înfig în nisipul murdar…şi îşi ridică

privirea asupra mea…acel chip inocent …se bucura de dâra de noroi

în care se afunda…cu atâta satisfacţie… M-au trecut fiorii…acel copil

mi-a arătat ce înseamnă simplitatea şi nu oricum ci într-un mod

sincer…

Aşa că ori de câte ori simt că mă afund în mocirlă…voi privi în sus…

ştiu că cineva îmi va întinde o mână de ajutor sau măcar o

mângâiere.

Dacă un copil poate îndura atâtea …eu de ce n-aş putea? …

şi totuşi…

…mă doare…

…sper…

…suspin…

 Caut cu privirea ochii tăi…ca să mă regăsesc…să cred şi mai mult

în mine…