Un timp nepreţuit – preţuirea inteligenţei Imprimare 2342 Afişări
Scris de Lavinia Grijac   
Marţi, 14 Iunie 2011 06:14

Luni, 6 iunie 2011, sfârşit de an „rotarian” – în sala George Enescu a Şcolii de Muzică şi Arte Plastice ni s-a dăruit un concert cu totul special, Rotary Club Sighet a încheiat seria evenimentelor ce au marcat 10 ani de la înfiinţarea sa.

Au concertata doi români celebri care au câştigat numeroase premii în Statele Unite ale Americii şi care, mai ales, cântă din toată inima lor: Romeo şi Julia Saleno, fermecătorul duet de pop-operă.

Nu am mai ascultat acel gen de muzică; sentimentul pe care l-am avut la auzul celor două voci superbe îmi părea şi nou, şi cunoscut. Era acel tremur al sufletului când întălneşte ceva ieşit din comun, ceva încântător şi unic. Asemeni unui Phoenix, acel sentiment renaşte în noi, aşa cum a renăscut şi în acea seară.

Adevăraţi actori, muzicieni grandioşi, artişti pricepuţi, Romeo şi Julia Saleno au câştigat încă din primele melodii admiraţia publicului. Pe feţele lor vedeam că aceasta este calea lor spre fericire: muzica pe care o cântă împreună. Eu m-am bucurat atât de mult când am auzit luminoasa romantica „Santa Lucia” şi versuri inspirate din „Luceafărul” lui Eminescu! M-am simţit ca în „Frumoasa adormită”, într-o lume de basm, într-un moment atât de important... pentru că am asolvit gimnaziul şi Şcoala de Muzică şi Arte Platice Sighetu Marmaţiei şi încă nu îmi dau seama ce înseamnă aceste lucruri, nu înţelegeam ce simţeam, nici acum nu sunt sigură că ştiu ce simt.

Aproape de sfârşitul spectacolului, am aflat răspunsul. Rotary Club a premiat 50 de elevi, cu rezultate deosebite la olimpiade, printre care talentaţii Raluca Michnea şi Cadmiel Botac şi... eu. Am fost surprinsă, fericită, emoţionată – acestea sunt cuvintele care ar descrie ce simt şi acum. Mă bucuram nespus de mult, noi – toţi olimpicii – ne bucuram enorm, surâzând şi temurând acolo pe scenă! Acea seară va rămâne în inimile noastre, va dăinui veşnic în acropola amintirilor mele...

 

Abia atunci am recunoscut atmosfera unui sfârşit grandios ca în filme, ca în romane, întrezărind un nou început încă neclar... Pornim la drum,  per aspera ad astra!

 

AUTOR: Grijac Lavinia Alexandra, clasa a VIII-a, Rona de Sus

 


Share
Ultima actualizare Marţi, 14 Iunie 2011 07:07