Sâmbǎtǎ… o zi obişnuitǎ, ca oricare alta, fǎrǎ ca, într-adevǎr, cineva sǎ ştie cǎ aceastǎ zi va aduce umanitatea într-un alt stagiu. Ceea ce face aceastǎ zi atât de specialǎ este data şi menirea sa în Univers, cu mult peste cunoştinţa umanǎ, întrucât aceasta nu poate fi pe deplin înţeleasǎ.

   Ne apropiem de ziua de sâmbǎtǎ, 7 octombrie 1992. Lumea îşi duce cursul sǎu obişnuit şi nimic nu se întâmplǎ, nimic ce ar putea dovedi schimbarea ce va urma. Dar o minune se petrece, o minune omeneascǎ, care cu siguranţǎ va fi ceva special.

   La miezul nopţii, undeva în sudul Australiei, o anume fatǎ este pe cale sǎ se nascǎ. O fatǎ care va avea propria ei menire în aceastǎ lume, nu ca oricare altcineva, ci o menire mai specialǎ. Aceastǎ fatǎ primeşte de la pǎrinţii sǎi anumite abilitǎţi care nu sunt deloc specifice umane.

  Este ora doisprezece pm, abia ce trecuse prima secundǎ, pe ziua de şapte, ea se naşte. Din cauza unei complicaţii, încǎ nedescoperitǎ, mama sa, Hydra, din nefericire moare la scurt timp dupǎ ce a nǎscut. Tatǎl ei, Helix, este foarte deprimat dupǎ pierderea mult iubitei sale soţii şi a decis sǎ o numeascǎ pe fatǎ Rosette. El, cǎzând într-o adâncǎ depresie, are o influenţǎ necondiţionatǎ asupra Rosettei, o energie care influenţase sensul acestei fete. Încǎ de la naştere, Rosette ridicǎ nişte semne de întrebare oamenilor din jurul ei, dar acestea au fost ignorate în timp. Ea nu a plâns timp de şapte zile dupǎ naştere. Era o fatǎ liniştitǎ, deschisǎ la orice şi isteaţǎ. A învǎţat sǎ vorbeascǎ şi sǎ meargǎ de timpuriu. Avea pǎrul lung de culoarea unui roşcat aprins, ochii verzi pǎtrunzǎtori, buzele bine conturate si o faţǎ inocentǎ si frumoasǎ. Helix, tatǎl sǎu, în acea perioadǎ, trecuse peste pierderea Hydrei, dar încǎ a rǎmas un gol în viaţa sa, un gol care nu va putea fi umplut vreodatǎ. Şi-a dǎruit întrega viaţǎ pentru Rosette, crescând-o şi educând-o în cel mai bun mod posibil. El i-a fost şi mamǎ, tatǎ, Rosette având tot ce îşi dorea.

  Trei ani mai târziu, micuţa Rosette este deja la vârsta întrebǎrilor, iar Helix, tatǎl sǎu, începe sǎ-i povesteascǎ despre mama sa. A început prin a-i arata un album cu poze mai vechi. Încǎ din primele pagini, Rosette a fost uimitǎ de frumuseţea mamei ei.

   Hydra avea pǎrul blond şi lung. Ochii albaştri precum apa purǎ a unui lac sub lumina lunii pline într-o noapte seninǎ. Un corp perfect cu minunate forme feminine. Zâmbetul ei, de o strǎlucire minunatǎ, era perfect pentru privirea sa, pentru ochii ei albaştri strǎlucitori de parcǎ ascundeau o constelaţie întreagǎ. Alǎturi de ea se afla şi Helix. Un bărbat puternic, ai  cǎrui ochi îi fǎceau simţitǎ prezenţa. Pǎrul său negru şi rebel dă impresia de duritate şi putere. Dar ochii sǎi roş-cǎprui arǎta cǎ totusi are un suflet bun şi iubitor, dar în acelaşi timp vulcanic.

 Pe urmǎ, Helix îi spuse lui Rosette cǎ mama sa era un doctor priceput şi renumit. Helix lucrase în armatǎ, era grozav, iar la capitolul strategii şi capacitǎţi fizice era cel mai bun. S-a retras însǎ, deoarece se dedicase lui Rosette, îngrijind-o şi dǎruindu-i întrega sa atenţie. Toate acestea fiind spuse, totuşi Rosette nu pǎrea tristǎ, pǎrea fericitǎ datoritǎ faptului cǎ încǎ îl mai avea pe tatǎl sǎu cu ea. Helix se bucurǎ pentru înţelegerea Rosettei şi o ia in braţe, spunându-i cât de mult o iubeşte.   

    Dupǎ nici mǎcar un an, Rosete începe grădiniţa. Era foarte avansatǎ pentru vârsta sa. Oamenii din jurul ei sunt plǎcut surprinşi de cât de dezvoltatǎ fetiţǎ este ea, atât fizic cât şi psihic. A început şcoala pe la vârsta de şase ani, gândea la un nivel mai înalt decât oricine altcineva de aceeasi vârstǎ. În timpul şcolii, aceasta îşi dezvoltǎ multe abilitǎţi şi talente, precum cele intelectuale, artistice chiar şi fizice.

   Anii trec, Rosette creşte, în timp ce Helix încet îmbǎtrâneşte. Relaţia dintre cei doi este foarte puternicǎ, o relaţie tatǎ-fiicǎ de invidiat. Rosette ajunsǎ la pubertate, începe încet, încet sǎ aibǎ probleme de control asupra propriilor sale emoţii. Ea, în ciuda faptului cǎ meditase foarte mult, cu greu mare, în momente de presiune, deţinea control total asupra emoţiilor şi reacţiilor sale. Într-o zi de septembrie, ieşind de la şcoalǎ împreunǎ cu prietenele sale, aceasta trecuse o stradǎ. Doar într-o clipire, o maşinǎ se apropie de ei cu o vitezǎ foarte mare. Rosette, printr-o reacţie de moment se salveazǎ, sǎrind pe trotuar. Speriatǎ, îşi întoarse capul şi îşi vede prietenele distruse la câţiva metri depǎrtare de maşinǎ. Cu privirea parcǎ blocatǎ asupra prietenelor sale moarte, în mintea Rosettei se petrece un haos. Privirea-i inocentǎ se preschimbǎ într-una întunecatǎ, inima sa fiind în acel moment plinǎ de urǎ. Se ridicǎ de pe trotuar, priveşte în jur şi-l vede pe şoferul ucigaş, ea mergând direct spre el. Furioasǎ şi şocatǎ, fata strigǎ cǎtre şofer. El, cu ochii plini de lacrimi, o priveşte spunându-i cǎ îi pare enorm de rǎu. Rosette îl priveşte pe bǎrbat direct in ochi. Ochii înlǎcrimaţi ai şoferului nu-i înmoaie deloc ura din ochii Rosettei. Iar acea singurǎ privire a fost suficientǎ pentru şofer ca sǎ devinǎ ca şi cele pe care le-a ucis. În timp ce Rosette îl priveşte pe şofer, apare chipul mamei sale. Nici nu trecuse o secundǎ, iar şoferul cazu jos. Fata, speriatǎ, aleargǎ spre casǎ. Ajunsǎ acasǎ, îi ascunde tatǎlui sǎu ceea ce s-a întâmplat. Helix vine spre ea, şi o întreabǎ dacǎ s-a întâmplat ceva. Rosette, plângând, spunea de multe ori cǎ nu e vina ei, şi nu a vrut sǎ-l rǎneascǎ. Helix a calmat-o, pe urmǎ spunându-i sǎ se aşeze şi sǎ vorbeascǎ. Atunci Rosette îi spuse tatǎlui sǎu tot ce s-a întâmplat. Tatǎl acesteia, speriat şi el, îşi spuse cǎ spera ca acest lucru sǎ nu se fi întâmplat. Apoi i-a explicat Rosettei cǎ acel incident s-a întâmplat datoritǎ abilitǎţilor pe care le-a moştenit de la ambii, el şi Hydra. Rosette, şocatǎ, ascultǎ ce spune tatǎl sǎu. El spune cǎ mama ei avea anumite talente ce le ţinea ascunse lumii, era foarte specialǎ. Aceasta putea, prin talent înǎscut şi meditaţie, sǎ aibǎ control asupra ambelor elemente, apǎ şi aer. Pe de altǎ parte, ea avea încǎ o abilitate, una de vindecare. Din acest motiv ea era aşa un bun doctor. Iar el, Helix, avea control asupra elementelor de foc şi pǎmânt. Datoritǎ acestor abilitǎţi el are o capacitate şi rezistenţǎ fizicǎ deosebitǎ. Partea negativǎ era cǎ acesta avea emoţii puternice, deseori urǎ şi impulsivitate. El de asemenea îi spuse Rosettei cǎ acel şofer a murit din vina subconştientǎ a ei. Emoţiile sale au declanşat abilitatea mamei ei, Hydra, de vindecare şi regenerare, fiind inversatǎ de abilitatea de foc si impulsivitatea lui. Aceasta i-a blocat şoferului circulaţia sângelui înspre şi dinspre inimǎ, aceasta pur şi simplu explodând. Rosette, speriatǎ, închide ochii plângând, spunându-i tatǎlui sǎu cǎ nu vrea sǎ mai rǎneascǎ pe nimeni niciodatǎ. A doua zi la şcoalǎ, un bǎiat de vârsta ei, numit Dennis, îi spuse cǎ a auzit la ştiri ce s-a întâmplat, iar toatǎ lumea este miratǎ, deoarece nu s-a gǎsit încǎ o explicaţie pentru ceea ce i se întâmplase acelui om. Rosette îi spuse cǎ nu ştie ce s-a întâmplat şi cǎ îi pare foarte rǎu pentru prietenele ei, plecându-şi capul. Dennis o îmbrǎţiseazǎ, consolând-o. Din acel moment, Rosette începuse sǎ simtǎ ceva pentru acel bǎiat.

          Timpul trece, iar Rosette ajunge la vârsta de şaptesprezece ani. Ea este deja împreunǎ cu Dennis, petrecându-şi timpul ca doi adolescenţi îndrǎgostiţi. Între timp, Rosette cu ajutorul tatǎlui sǎu, a învǎţat cum sǎ-şi controleze puterile şi când anume sǎ le foloseascǎ, şi anume doar în situaţii extreme. Nimeni nu ştia despre acest lucru, nici mǎcar iubitul ei Dennis.  Viaţa Rosettei s-a schimbat. De când este îndrǎgostitǎ de acel Dennis, ea este foarte încrezǎtoare în sine. O fatǎ model celor din jur, invidiatǎ de multe alte fete.

          Sǎrbǎtorile de iarnǎ se apropie. Rosette şi tatǎl sǎu se pregǎtesc pentru Crǎciun. Ajunge Dennis, Rosette vǎzându-l, se aruncǎ în braţele lui, râzând. Chiar şi Helix crede cǎ Dennis este un bǎiat grozav, înţelegǎtor şi cu un suflet cum rar se gǎseşte. Se simte norocos cǎ micuţa lui fiicǎ şi-a gǎsit fericirea lângǎ un baiat aşa de treabǎ. Dennis avea ochii cǎprui în care se scǎlda blândeţea, bunǎtatea si frumuseţea. Pǎrul îi era brunet, iar buzele mari şi frumoase. Helix merge la bucǎtǎrie sǎ prepare cina. Între timp, Dennis şi Rosette rǎmân singuri în sufragerie. Datoritǎ sǎrbǎtorilor de iarna, cei doi îndrǎgostiţi încep sǎ rǎscoleascǎ amintiri. Dennis îi spuse cât de frumoase erau sǎrbǎtorile, cât de fericit era când gǎsea sub bradul de Crǎciun cadourile. Rosette observase cǎ Dennis evitǎ sǎ vorbeascǎ despre tatǎl sǎu. Ea atunci l-a întrebat despre el. Dennis, cu faţa întristatǎ, îi spune acesteia crudul adevǎr despre tatǎl sǎu. A spus cǎ nici mǎcar nu l-a cunoscut pe acesta, deoarece i-a abandonat pe amândoi, pe el şi pe mama sa, când încǎ acesta era foarte mic. Oricum Dennis este fericit cǎ încǎ o mai are pe mama sa, cǎruia îi datoreazǎ multe în viaţǎ, fiind cea mai preţioasǎ persoanǎ. Totuşi Dennis ştia despre drama Rosettei, de faptul cǎ mama acesteia murise dupǎ naştere. Atunci cei doi se simţeau mai apropiaţi ca niciodatǎ, amândoi trǎind întâmplǎri asemǎnǎtoare, întâmplǎri triste, dar totuşi care i-au fǎcut mult mai ambiţioşi pentru a fi fericiţi şi a reuşi în viaţǎ.

          Helix terminase de gǎtit, iar toţi trei au luat cina impreunǎ ca şi o familie fericitǎ. Dupǎ cinǎ, Helix si Dennis au început decorarea pentru Crǎciun. Helix având nevoie de nişte lucruri, o roagǎ pe Rosette sǎ meargǎ în podul casei şi sǎ-i aducǎ o cutie cu globuri. Rosette, cautând printre cutii, o gǎseşte pe aceea cu globuri. Erau nişte globuri mai vechi, dar foarte frumoase, globuri care îi amintesc de copilǎrie. Când ridicǎ cutia, observă o scrisoare învechitǎ. Rosette lǎsǎ cutia jos, şi deschise plicul scrisorii. Îşi dǎ seama cǎ înǎuntrul acesteia se aflǎ o pagina din jurnalul tatǎlui sǎu. Este vorba despre un Ajun de Crǎciun, vreme pe când ea avea doar trei luni. În timp ce ea citea acea paginǎ, s-a emoţionat când a ajuns la un paragraf care i-a atins sufletul: “A nins toatǎ noaptea. Sufletul meu ar fi dorit, poate, sǎ se simtǎ trist, dar nu i-am îngǎduit. De aceea am fost astǎzi fericit, pentru cǎ aşa am voit eu. Am citit pânǎ noaptea târziu. Apoi am obosit şi m-am întrebat asupra mea... De ce? De ce Doamne sǎ existe atâtea pedepse în lume? De ce Doamne i-ai luat acestei fetiţe mama care a purtat-o în pântece? De ce Doamne mi-ai luat mie ce am iubit mai mult?  Totuşi, nu-mi îngǎdui sǎ fiu trist, chiar dacǎ este primul Crǎciun petrecut fǎrǎ iubirea mea, mǎcar am o micǎ minune pe care jur sǎ o îngrijesc toatǎ viaţa mea. Sunt sigur, dragostea mea Hydra, că ai să fii mândrǎ de mine. Întodeauna o sǎ te iubim, iar scumpa ta Rosette o sǎ ştie ce mamǎ minunata a avut, cât de mult ai iubit-o şi tu, cât de mult ţi-ai dorit-o, cu ce grijǎ ai purtat-o în pântece. Asta e soarta, lucrurile se întâmplǎ cu un motiv, nu am ce şi pe cine sǎ condamn. V-am iubit, vǎ iubesc şi o sǎ vǎ iubesc pe amândouǎ pentru totdeauna. Crǎciun Fericit!”. Rosette dupǎ ce a citit acea paginǎ, a început sǎ plângǎ. Lacrimile sale curgeau pe hârtia veche, parcǎ luminând-o. A luat foaia şi a strâns-o la piept. Spunea convinsǎ, cǎ nu va lǎsa nimic sǎ-i rǎneasca pe tatǎl sǎu şi pe Dennis, nimic care ar putea duce la pierderea încǎ a unei persoane pe care ea o iubeşte. Rosette îşi pune foaia în buzunar şi ridicǎ cutia încǎ o datǎ. A dus-o jos tatǎlui sǎu. Dupǎ ce a lǎsat cutia, ea l-a îmbrǎţişat foarte tare pe tatǎl sǎu spunându-i cât de mult îl iubeşte, el i-a spus de asemenea cât de mult o iubeşte, iar lacrimi au curs pe obrajii Rosettei. Tatǎl sǎu observase acest lucru şi a întrebat-o dacǎ totul este în ordine, dar ea i-a spus cǎ totul este bine. Tatǎl ei zâmbind, începu a pune globurile pe brad, iar Dennis se oferi să-l ajute. Bradul arăta frumos. Avea multe culori diferite pe el. Helix, Dennis şi Rosette, toţi stǎteau împreunǎ şi au admirat bradul. Rosette l-a îmbrǎţişat şi sǎrutat pe Dennis.

          Sǎrbǎtorile au trecut, iar acum a venit vremea de mers din nou la şcoalǎ, deoarece în timpul sǎrbǎtorilor Dennis a vizitat-o, ea a vrut sǎ-i întoarcǎ favoarea. De aceea i-a cumpǎrat un cadou. Era frumos. Cadoul era un minunat lǎnţişor. Era fǎcut din aur pur şi avea un medalion pe el. Medalionul era o frumoasǎ inimǎ de culoare roşie cu argintiu, aceasta simbolizând dragostea sa pentru el. De asemenea şi pentru protecţie, întrucât ea sǎ nu-i poatǎ face rǎu vreodatǎ. Aşadar, el mereu sǎ aibǎ ceva care sǎ-i aminteascǎ de ea. Dintr-un motiv ciudat, în acea zi la şcoalǎ ea nu-l putea gǎsi deloc. L-a cǎutat în întreaga şcoalǎ, chiar i-a întrebat şi pe prietenii lui dacǎ ştiau cumva pe unde este Dennis, dar ei i-au spus cǎ nu l-au vǎzut întreaga zi. Acest lucru a îngrijorat-o pe Rosette, gandindu-se “Şi dacǎ s-a întâmplat ceva cu el? Şi dacǎ a pǎţit ceva? Şi dacǎ are probleme?”. În acea dupǎ-amiazǎ, dupǎ şcoalǎ, ea s-a decis sǎ meargǎ la el acasǎ sǎ vadǎ dacǎ este acolo şi dacǎ este bine. Când a ajuns acolo, a vǎzut ca el locuia într-o casǎ mare. Acum este prima oara când ea merge la el acasǎ. Ea a fost acum bucuroasǎ cǎ Dennis îi spuse dinainte unde locuieşte. Casa acestuia era o cladire albǎ si mare. Uşa avea bare metalice ca sǎ impiedice orice hoţ sǎ pǎtrundǎ înǎuntru, şi ferestrele aveau la fel. Acolo era o tǎbliţǎ pe verandǎ, în faţa barelor de siguranţǎ, pe care scria îngroşat “Vǎ rugǎm sǎ vǎ ştergeţi pe picioare înainte sǎ intraţi”, iar acolo era şi soneria pe perete, chiar dupǎ cutia poştalǎ. Rosette a sunat la uşǎ şi a aşteptat sǎ i se rǎspundǎ. O femeie subţiricǎ s-a dus sǎ-i deschidǎ. Aceasta a salutat-o şi a întrebat-o pe Rosette cine este şi de ce se aflǎ aici. Rosette i-a rǎspuns salutând-o, iar apoi explicându-i cǎ a venit pentru Dennis ca sǎ-i dea un cadou. Femeia i-a spus Rosettei cǎ Dennis nu s-a dus la şcoalǎ deoarece e bolnav şi trebuie sǎ stea in pat. Aceasta a lǎsat-o pe Rosette înǎuntru şi a condus-o spre camera lui Dennis. Aceasta i-a spus cǎ o fatǎ pe nume Rosette a venit sǎ-l vadǎ, şi voia sǎ ştie dacǎ poate sǎ intre. El i-a spus mamei sale, Theea, cǎ este in regulǎ, cǎ ea este o prietenǎ de-a lui şi cǎ poate sǎ intre. Rosette s-a dus înǎuntru şi au inceput sǎ vorbeascǎ, Rosette mai apoi dǎruindu-i cadoul pe care l-a cumpǎrat pentru el. Au stat la poveşti ore întregi, panǎ în jur de ora nouǎ seara. Pe urmǎ, tatǎl Rosettei a venit dupǎ ea şi au plecat acasǎ.

          Timpul a trecut, iar cu fiecare zi ce vine şi trece, ei erau tot mai apropiaţi… pânǎ într-o groaznicǎ zi, când un grup de hoţi au pǎtruns în casa lui Helix, doar el fiind acasǎ. Aceştia au venit chiar într-un moment favorabil lor, un moment la care Helix nu se aştepta sǎ se întâmple ceva, timp când puterile sale erau secate din cauza unei boli stranii ce a venit asupra lui, chiar dacǎ el nu putea într-adevar sǎ se îmbolnǎveascǎ. Ei au pǎtruns în casǎ, iar unul dintre ei a ţinut pistolul la capul lui Helix, pe cale sǎ apase pe trǎgaci, în caz cǎ acesta nu face tot ceea ce vor ei. Chiar în acel moment, când Helix refuzase sǎ le dea lor toţi banii şi bunurile, Rosette a ajuns acasǎ. Hoţii s-au alarmat atunci când ea a întrat în casǎ, iar cel care ţinea arma spre Helix, a îndreptat-o direct spre Rosette şi a tras. A tras de mai multe ori, dar ironic, gloanţele au lovit-o în acelaşi timp, iar de la telefonul ei mobil începuse sǎ cânte un cântec de-al formaţiei Bullet for My Valentine. Curând, dupǎ ce a fost împuşcatǎ, a murit. Hoţii au fugit afarǎ din casǎ ca şi o gazelǎ urmǎritǎ de un leu. Helix a alergat în durere şi jale spre fiica sa. Unicul lucru ce i-a mai rǎmas, unica persoanǎ in viaţǎ pe care el a iubit-o cu adevǎrat, fiica sa, era moartǎ. Cu ochii înlǎcrimaţi, pentru prima oarǎ dupǎ vreme de ani de zile, a izbucnit in plâns.

          Au trecut luni de zile de la moartea lui Rosette, iar Dennis încǎ îi aude vocea în mintea sa. Astǎzi, în sfârşit, decide sǎ o urmeze. Vocea Rosettei îi spune sǎ meargǎ la o plajǎ. La acea plajǎ, mai deosebitǎ pentru ea, aceştia au avut una dintre întâlniri. Rosette iubea aceastǎ plajǎ, iubea culoarea apei, mireasma aerului, iubea totul. Vocea îi spunea lui Deniss sǎ intre în apǎ, iar el ascultǎ. Cum intrase, apa se înlǎturase de cǎtre el. Mergând mai departe, a zǎrit-o pe Rosette. Ea a venit cǎtre el şi l-a sǎrutat. Cu cât sǎrutul devenea mai pasional, cu atât sângele lui Dennis începuse sǎ se înfierbânte mai tare. Îndatǎ ce aceasta şi-a desprins buzele de cǎtre ale lui, sângele din întregul corp al lui Dennis a îngheţat, acesta murind. Helix auzise de moartea lui Dennis, iar acesta ştie ce trebuie sǎ facǎ. Se pune în genunchi şi se roagǎ, se roagǎ pentru ca fiica lui ca sǎ-l viziteze în casǎ, iar în urmǎtoarea zi aceasta venise. Helix este aşa bucuros ca îşi revede fiica, chiar dacǎ este o formǎ întunecatǎ a acesteia. Ea arǎta acum ca o fantasmǎ roşie în flǎcǎri precum lava unui vulcan din care se auzeau strigǎtele unor spirite chinuite. Rosette stǎ în interiorul unei pentagrame împreunǎ cu tatǎl sǎu. Acesta îi spune cǎ ea l-a ucis pe bǎrbatul ce-o iubise, şi cǎ nu o va lǎsa sǎ facǎ rǎu şi altora. Acesta ia un pumnal şi se înjunghie el înşusi în inimǎ. Fǎcând acest lucru, şi-a dǎruit viaţa fiicei sale şi lui Dennis. Nefǎcând acest sacrificiu, el ştia cǎ foarte mulţi oameni vor muri, de aceea s-a sacrificat, pentru a-i salva pe toţi, inclusiv pe Dennis. Odatǎ ce pumnalul îi strǎpunse inima, corpul sǎu deveni cenuşǎ. Sufletul lui pǎrǎseşte trupul aşa cum ar fi trebuit. Helix este acum o energie purǎ, luminoasǎ, de culoarea unui albasrtu roşiatic, eliberând o mulţime de sfere luminoase, acestea împrǎştiindu-se peste tot. Apoi o luǎ pe Rosette de mâini şi zburǎ amândoi spre înaltul cerului. Sufletul lui Dennis se întoarse în trupul acestuia, fiind dus de apǎ înapoi pe acea plajǎ. Aceste lucruri petrecându-se, toate amintirile despre Rosette, Helix şi Hydra sunt şterse, chiar şi ale lui Dennis.

          De atunci, Dennis priveşte în fiecare searǎ de vineri spre sâmbǎtǎ, la miezul nopţii spre cer, fiind atras de o anumitǎ luminǎ roşie, arzǎtoare precum focul. Numai el o putea vedea, şi de aceea încǎ era nesigur dacǎ într-adevǎr exista sau nu. Privind-o, îşi aminteşte vag despre el însuşi îndrǎgostindu-se, îndrǎgostindu-se de o fatǎ splendidǎ şi foarte specialǎ. Acesta încǎ mai poartǎ la gât acel lǎnţişor, îl poartǎ în fiecare zi şi noapte. Se gândeşte şi tot se gândeşte, dar nu poate sǎ-şi aminteascǎ nimic. Speranţa acestuia însǎ nu moare şi vrea din rǎsputeri sǎ afle ce anume se întâmplǎ cu el. Din motivul acelui astru misterios, el devine interesat de astrologie, pe care o studiazǎ mai apoi. De atunci, în fiecare noapte adoarme cu gândul la acea stea.

AUTOR:  Lescǎian Alexandru Aurel

          Clasa: XII E

          Liceu: Grup Şcolar Forestier

          Adresǎ liceu: Str. Dragoş Vodǎ, Nr. 43

          Localitatea: Sighetu Marmaţiei

          Judeţul: Maramureş