,,-Este bogată?” „-Nu, nu este..” i-am răspuns. ,,–Este populară?” ,,-Nu, nu este cunoscută..” „-Spune-mi...este...este mai frumoasă decât mine?” „–Elvira...” „-Nu...Spune-mi! Vreau să ştiu!” „-Nu inţelegi? Frumuseţea nu este exterioară, nu ţine o veşnicie ..Nu este ceva definitoriu..Nu înseamnă numai trăsături perfecte..Frumuseţea izvorăşte din sublim şi simplitate. Frumuseţea este dată de lumina din inimă, de zbuciumul din privire..Frumuseţea exterioară este frecventă...Însă ce  ascunzi sub înfăţişare..Aceea este frumuseţe...sau urât.”     „-Atunci de ce ea? De ce ea şi nu eu?!”

Încă mă mai gândesc dacă aş fi putut să îi ofer un alt răspuns...Dacă ar fi fost o altă cale mai uşoară, mai puţin dureroasă..Mă simt vinovat. Mă simt responsabil .A fost, totuşi, o parte din viaţa mea, din mine. Am impărtăşit vise, dorinţe, aspiraţii, regrete...lumi. Mi s-a dăruit precum o pasăre îşi dăruieşte aripiile cerului: tăcută, cuminte. Doar când mă gândesc la trupul ei voluptos, cum tremura sub mine şi sentimentul împlinirii care mi-l conferea având-o aproape de mine, mă face să mă îndoiesc de judecata-mi si de alegerea pe care am făcut-o.

 Era într-o seară de primăvară. Aprilie. Aer proaspăt, natură vie, totul părea mai frumos..iar când am zărit-o...totul părea a basm. Mă aflam la evenimentul anual al oraşului, un bal mascat, dansant, organizat de conducere pentru strângerea unor fonduri. Act de caritate, se pronunţa.  

  Însoţit de frumoasa mea parteneră, Eva, am păşit în sala balului. Încăperea imbrăţişa un aer galant, pretenţios. Decoraţiuni în culori pastelate, de la feţe de masă în  nuanţe de baije şi crem până la draperii de culoare ocru si bordo. Sofisticat, dar simplist. Autentic. În centrul încăperii se afla o porţiune în relief ce avea să fie scena. Pînă să ajungem la masa noastră, am întţmpinat vechi amici, cunoscuti, membrii ai familiei. Până şi comportamentul lor au înfăptuit un nou aer. Ne-am aşezat pe locurile rezervate, cu faţa spre scenă, unde cortina era trasă. Spre noi se apropia o doamnă, undeva in jurul vârstei mijlocii, intr-o rochie oarecum sobră. „-Pot să ţi-o răpesc pe Eva pentru două minute, Edward?” Înainte de a răspunde am tras o privire în furiş spre Eva, să văd dacă e în regulă cu invitaţia doamnei. „-Desigur.” i-am răspuns în timp ce le-am privit îndepărtându-se. „Doamne, cât de frumoasă e!” mi-am spus. Privind-o, am realizat cât de norocos sunt să o am, doar pentru mine, cât de fericit mă simt să o am alături. Corp subţirel, dar cu forme bine definite. Picioare lungi, şolduri uşor rotunjite iar talia îngustă şi sânii asemeni două pere coapte îi conferea un aer distins, graţios. Părul cafeniu, prins într-un coc lejer, câteva şuviţe fine lăsate să curgă pe faţă si gât. Trăsăturile chipului erau firave şi minuscule ca ale unei copile. Ochii migdalaţi, de un verde cenişiu, te făceau mut şi te lăsau fară aer. Buzele subţiri, frumos conturate şi de un roşu aparte, te îmbătau numai privindu-le. Avea, cu adevărat, trăsaturi frumoase. Nu era de o frumuseţe modernă, cu linii perfecte. Era de o frumuseţe clasică, gingaşă. Însă ce mă făcea să dau înapoi de cele mai multe ori era nesiguranţa ei, şi nevoia acesteia de atenţie. Nu se considera niciodată pe cât de frumoasă era. Mereu îi ofeream complimente, şi mereu trebuia să mă asigur de stările ei în legatură cu ceea ce făceam sau ceea ce aveam sa fac.

„-Nimic interesant, câteva vorbe despre ceea ce vom vedea azi.” mi-a spus.

           Luminile s-au stins la fel si vocile. Cortina se ridică, iar ovaţiile încep să răsune in sală. Şapte femei, fiecare avea chipul acoperit cu câte o mască, aşezate în linie pregătite de a începe dansul.

           Odată început, toţi bărbaţii se gândeau dacă vor fi aleşi sau nu, să danseze cu una din cele şapte femei de pe scenă. Ceea ce nici eu nu am ştiut până să ajung aici, fiecare bărbat care asistă la spectacol primeşte un număr. Fiecare dansatoare alege un număr, iar cel care îl deţine va dansa cu aceasta. Se executau dansuri de societate. Toate aveau mişcări continue, bine coordonate. Însă nu toate erau la fel de bune, sau pasiunea de a dansa nu era predominantă pentru toate. Le-am privit pe rând. Patru dintre ele se mişcau cu aceleaşi stări, personalităţiile lor păreau asemanătoare între ele. Erau undeva la mijloc. Dansau şi din pasiune dar şi de nevoie. Prima dansatoare părea plictisită, dansa mai degrabă din obligaţie. Ultima părea să fie conducătoarea, căci avea un aer de superioritate, ca şi când ea era mult prea bună pentru a dansa într-o formaţie. Iar cea din mijloc...dansa de parcă era numai ea şi scena. Îşi unduia corpul pe ritmul muzicii, se contopea cu ea. Pasiunea nu îi lipsea. Era mai voluptoasă decât celelalte. Prin rochia cea lungă, pe corp, am putut să observ forma de clepsidră a corpului ei, un decolteu generos, şolduri superbe si coapse ferme.„-Să înţeleg că-ţi place cea roşcată?” „-Poftim?!” am răspuns brusc, de parcă tocmai m-am trezit dintr-un vis lung. Eva chicotea: „Roşcata, dansatoarea din mijloc, prostuţule.” „-Ah, da, da. Dansează cel mai bine, nu-i aşa?” i-am replicat, încercând sa par detaşat. Însă trebuie să recunosc ca mă atrăgea. Eva nu a mai apucat sa răspundă, căci dansatoarele începeau să aleagă numerele. „-Numerele 3, 14, 16, 7, 5, 19 şi 10, vă rog să vă alăturaţi dansatoarelor pe scenă!” Am privit unul cate unul cum urcă pe scenă. „-Numărul 7, pe scenă!” „-Edward! Pe tine te aşteaptă!” mi-a spus Eva, împingandu-mă spre scenă. „-Bună seara, domnule.” M-a întâmpinat dansatoarea...roşcată. M-a luat de braţ şi m-a intrebat cum ma numesc „-Edward.” i-am răspuns. „-Ei bine, Edward, şti să valsezi?” Am dat din cap.

            Următorul lucru pe care mi-l amintesc este forma buzelor ei cărnoase, sărutându-mi trupul şi şoptindu-mi vorbe dulci. Nici in ziua de azi nu pot să înţeleg cum am ajuns să petrec noaptea cu ea. În toată goliciunea ei, nu am văzut o femeie mai frumoasă, apetisantă. Avea un aer libertin, o minte deschisă, ştia cum să folosească cuvintele, cum să manipuleze. Era îndrăzneaţă, jucăuşă. Te copleşea cu atingerile ei. Nu m-am mai simţit aşa niciodată. Are o personalitate atăt de fluidă, de naturală. A fost o nopate plină. Plină de trăiri, de stări, de sentimente..Nerăbdare, reţinere, nesiguranţă, dorinţă, extaz, vinovăţie. Vinovăţie..Mă simţeam rătăcit în aşternuturile acestei ispite căci m-am abătut de la viaţă, şi gândul la Eva mea mă chinuie...Unde am lasat-o? Ce vorbe am născocit, unde i-am spus că merg? Când i-am zis ca ajung acasă? Ce-i voi spune ei? „-Totul va fi bine.” „-Cum poţi să fii sigură?” am întrebat-o înăbuşit. „-Simplu: vei face un duş, vei merge acasă, îţi vei săruta soţia, o vei îmbrăţişa şi-ţi vei cere scuze că nu ai ajuns peste noapte. Te vei comporta ca şi când nimic nu s-a întâmplat. Îi vei spune că „munca” va presupune mai multe nopţi în care nu vei ajunge acasă, dar care promiţi că le vei recupera. O rogi să te înteleagă, îi arunci vorbe dulci, şi faceţi dragoste. Ea nu va bănui nimic!” şi-a încheiat fraza în timp ce îşi retuşa machiajul. Cum poate o femeie să fie atât de frumoasă, şi tot odata atât de înşelătoare? Nu a întâlnit-o niciodată pe Eva. Nu a văzut-o, nu ştia nimic despre ea. Si totuşi, ştia că este o Ea. După vorbele ei, ar trebui să mă prefac. Ori eu o iubesc pe Eva. Cum să o mint? Dacă îi spun vorbe dulci, i le spun căci vreau. „ -A fost o greseală.” murmur nesigur, în timp ce-mi cufund capul, acum mai greoi, în mâini, aşteptând reacţia ei. „-Edward, prostuţule! Este o greşeală numai atunci când nu te simţi bine făcând-o. Iar noi ne-am simţit minunat! Suntem atraşi unul de celălalt. Te plac, Edward. Şi vreau să te păstrez.”. Să mă păstreze? Ah, şi acum, când simt remuşcări, vorbele ei mă gâdilă şi mă fac să vreau să o am din nou şi din nou. Însă avea dreptate. Dacă nu vroiam, nu o făceam.

           Şi am făcut exact cum mi-a spus ea. Şi Eva a reacţionat exact cu mi-a spus ea. „-Îmi pare rău!” îi spuneam Evei de fiecare dată când aveam ocazia. Iar ea mă privea cu ochi blânzi şi iertători, mă primea cu braţele deschise şi mă aştepta in fiecare noapte, adormind cu gândul la mine, de fiecare dată când nu eram langă ea.

         Şi au fost multe nopţi..Nopţi nedormite, pline, cu roşcata ce mă făcea să-mi pierd firea cu fiecare cuvânt spus. Ne pierdeam printre aşternuturi, şi o găseam de fiecare dată cu un zâmbet şiret. Ştia că sunt slab, şi ea câştiga mereu. Mă cuprindea şi nu-mi dădea drumul până nu o asiguram că voi veni, din nou,  la noapte. Iar eu îmi lăsam soţia acasă, singură, în patul gol şi rece, pentru a oferi căldură acestei femei vulgare. Căci avea acel sânge indecent ce-i curgea prin vine, era tot ce Eva nu era. Te incita, femeia in prezenţa căreia niciun bărbat nu s-ar plictisi. Şi totuşi, în ultimele nopţi petrecute, ceva se schimba in firea ei. Nu mai era la fel. Nu mă mai simţeam bine. Folosea cuvinte grave, mă făcea să mă simt mic. Să mă simt lipsit de puteri. Mă simţeam umilit, îmi era ruşine să-i mai vorbesc deschis. Nu-mi plăcea când vorbea aşa. Îmi spuneam că e doar o fază, e doar o seară. Dar nu a fost aşa.

„-I-ai spus?” m-a întrebat in timp ce-mi mângâia pieptul cu vârful degetelor.” „-Nu..nu încă..” „-Şi ce mai aştepţi?!” a izbucnit. Ştiam ce va urma. Umilinţă. „-Credeam ca am vorbit despre asta, Edward. Credeam ca suntem de acord. Nu mă mai vrei? Te-ai plictisit de mine?” Nu m-am plictisit..Dacă te vreau pentru tot restul vieţii..in locul Evei? Nu ştiu...Îmi pare rău..Eu..eu..”-Ei bine?! Ai de gând să-mi răspunzi, Edward?” Nu ştiam ce să-i spun..Vroiam doar să plec..”-Nu poţi, nu-i aşa? Eşti slab. Nu ai puţină voinţă în tine! Unde ţi-e tăria de caracter? De bărbat?!” Starea mea s-a schimbat, şi ea a vazut asta. „ Edward...îmi pare rău. Doar că..te vreau doar pentru mine...înţelegi? Vreau să fii doar al meu, numai când mă gândesc că tu ai putea să fii în braţele ei, sărutând-o si..Ah! Mi-e greu, Edward! Am nevoie de tine...” După ce a terminat de vorbit, m-am îmbrăcat şi i-am spus că mă voi întoarce la noapte. Pe drum, răscolindu-i vorbele, am avut o revelaţie. Ştiam de ce a început să vorbească aşa, ştiam de ce avea „nevoie” de mine. Ştiam. Tot ceea ce am vrut să fac, a fost să o găsesc pe Eva, şi să-i vorbesc. Nu-mi vine să cred că eram pe punctul de a pierde ceva atăt de preţios..Am căutat frumosul când îl aveam chiar lânga mine. Am căutat noul, când vechiul nici nu a fost descoperit încă. Eva...sper să înţelegi..

„-Eva..Trebuie să-ţi mărturisesc ceva şi nu aştept iertare ci doar...” Nu am apucat să termin, căci degetele ei lungi şi subţiri mi-au acoperit buzele, iar ochii ei verzi, Doamne acei ochi, mi-au oferit cea mai caldurosă privire: plină de iubire si compasiune. Ştia ce am făcut. Ştia şi totuşi mi-a oferit iubirea ei, necondiţionată. „-Edward..te-am aşteptat în fiecare noapte, speram in fiecare seară să ajungi acasă, adormeam cu gândul că următoare noapte vei sta cu mine, îmi pătam obrajii cu lacrimi, gândindu-mă că eşti în braţele altei femei...dar am ştiut că m-ai ales pe mine.” Iar ochii ei au început să licure. Câtă putere şi iubire a putut această femeie să posede! Îmi amintesc că am luat-o în braţe şi am făcut dragoste, cum nici nu am visat că aş putea să fac, cu frumoasa mea soţie. Nu mai aveam niciun dubiu. Eva era pentru mine, iar eu eram pentru ea.

       „-Atunci de ce? De ce ea şi nu eu?!” „-Ea este tot ce nu sunt eu. Poate nu este cea mai frumoasă, poate nu este la fel de aventuroasă şi deschisă ca tine, poate nu ştie să mă înnebunească cum o faci tu. Dar are acel ceva care mă interesează. Are o personalitate aparte, mă face să mă simt bine, important. Iar tu? Recunosc, am fost slab şi ţi-am dorit carnea cum nu am dorit-o nimăniu înainte. Dar mă făceai să mă simt inefrior, zălezit..mă stingeam..Te schimbai de la o persoana caldă, iubitoare, focoasă, la una rece şi..”

„-Mă pot schimba! Pot sa fiu ceea..”

„-Oamenii nu se schimbă. Nu te poţi schimba. Personalitatea nu e ceva ce ai, ce primşeti o dată pentru totdeauna. Nu ți se dă, nu ți se ia. Sunt unii care-și lasă adevărata «personalitate» în copilărie sau în adolescență. Sunt unii care o leapădă pentru un rol social mai coerent și, poate, mai comod. Sunt alții care își descoperă «personalitatea» târziu. Alții care tot caută și nu găsesc nimic. Alții care caută ceea ce deja au fără să știe. Sunt și din cei care nu-și pun problema...Ai spus ca ai nevoie de mine. Ai nevoie de carne, nu de suflet. Ori eu caut suflet. Nu .ştiu dacă ţi-ai descoperit adevărata fire, sau încă eşti în căutarea ei. Sau poate nici nu te deranjezi, şi iei totul de parcă ţi s-ar cuveni. Ai crezut că mă poţi avea, pentru că vrei. Te-ai înşelat…Însă te admir, pentru că mi-ai oferit o experienţă minunată, Elvira! Eşti o femeie superbă şi am să te port în gând,,am să mă gândesc la tine în nopate..şi poate..am să mă întreb ce ar fi fost dacă..?

AUTOR: Paula Dragoş, Liceul Regele Ferdinand, clasa a XI, prof. îndrumător Odarca Bout