Tudor Ţiplea de la Colegiul Naţional „Dragoş Vodă” Sighetu Marmaţiei – cel mai bun rezultat la Concursul American de Matematică AMC-10 şi AMC-12 Imprimare 2760 Afişări
Marţi, 08 Martie 2011 10:03
Zilele trecute au sosit prin poşta electronică de la Universitatea Nebraska - Lincoln din S.U.A., rezultatele elevilor de liceu din Maramureş, care au participat la Concursul American de Matematică (AMC-10 şi AMC-12).

„Au trecut 11 ani de la prima participare a elevilor de liceu din Maramureş (şi din România) la concursul AMC 10-12. La AMC-10 participă elevi din clasele a IX-a şi a X-a, iar la AMC-12, elevi din clasele a XI-a şi a XII-a (sau din clase inferioare). Anul acesta concursul s-a desfăşurat în luna februarie la Universitatea de Nord Baia Mare, în organizarea Centrului de Pregătire a Concursurilor Şcolare de la Departamentul de Matematică şi Informatică, în colaborare cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Maramureş (inspector de specialitate prof. Gh. Maiorescu)” a precizat prof. univ. dr. Vasile Berinde, directorul Departamentul de Matematică şi Informatică.
În acest an, au fost admişi, pe baza rezultatelor la concursurile de matematică din anul precedent şi a rezultatelor din anii anteriori la concursurile AMC, un număr de 50 de elevi din clasele IX-XII, provenind de la 5 licee din Maramureş: Colegiul Naţional „Gheorghe Şincai” Baia Mare (33 elevi), Colegiul Naţional „Vasile Lucaciu” Baia Mare (10 elevi), Colegiul Naţional „Dragoş Vodă” Sighetu Marmaţiei (6 elevi), Liceul „Petru Rareş” Tg. Lăpuş şi Liceul „Bogdan Vodă” Vişeu de Sus (câte un elev).
 
 
Cel mai bun rezultat din acest an - Tudor Ţiplea de la Colegiul Naţional „Dragoş Vodă” Sighetu Marmaţiei
 
Rezultatele celor mai buni elevi din Maramureş la AMC-10 sunt: Tudor Ţiplea, cls. a IX-a, Colegiul Naţional „Dragoş Vodă” Sighetu Marmaţie (123 puncte), Florin Feier, cls. a X-a, Colegiul Naţional „Vasile Lucaciu”, Baia Mare (114 puncte), Andrei Morar, cls. a X-a, Colegiul Naţional „Gheorghe Şincai”, Baia Mare (112.5 puncte), Vlad Suciu, cls. a X-a, (112.5 puncte), Daria Dicu, cls. a X-a (111.0 puncte), Alexandra Petca, cls. a X-a (109.5 puncte) de la Colegiul Naţional „Vasile Lucaciu”, Baia Mare, Norbert Zicher, cls. a X-a (109.5 puncte), Anca Botoi, cls. a IX-a (108.0 puncte), Paula Bretan, cls. a IX-a (102.0 puncte), Colegiul Naţional „Gheorghe Şincai”, Baia Mare. La AMC-12 cel mai bun rezultat a fost obţinut de Omer Cerrahoglu, cls. a IX-a, (121.5 puncte) şi Mihaela Horvat, cls.a XII-a (109.5 puncte) de la Colegiul Naţional „Gheorghe Şincai”, Baia Mare şi Vlad Fînăţan, cls. a XI-a, (96.0 puncte), Colegiul Naţional „Vasile Lucaciu” Baia Mare.
Pentru următoarea etapă a concursului, numită AIME (American Invitational Mathe-matics Exam), care va avea loc în data de 17 martie 2011, s-au calificat 4 elevi: Tudor Ţiplea, Omer Cerrahoglu, Mihaela Horvat şi Vlad Fînăţan. Baremul de calificare este de 117 puncte la AMC-10 şi de 93 puncte la AMC-12. Anul viitor concursul AMC 10-12 va avea loc în ziua de 7 februarie 2012.
 
Autor: Alina Andreica 
SURSA: InfoMM.ro 

Share
Ultima actualizare Marţi, 08 Martie 2011 10:05