Tăul Negru este o mlaștină oligotrofă, o turbărie situată în nordul Carpaților Orientali, pe substrat de andezite piroxenice, pe versantul sudic al Munților Lăpușului, la altitudinea de 1040 metri într-un peisaj al pădurilor de amestec dominate de fag cu ceva molid, în zona de obârșie a unui pârâu ce curge spre valea Pleșca, afluent de stânga a văii Strâmbului. Turbăria este bombată, zona centrală este cu 1,8-3 metri mai înaltă decât periferia: există aici un important depozit de turbă, iar în zona centrală se află un ochi de apă de formă cvasi-triunghiulară – romboidală, cu suprafața de circa 33 metri pătrați și adâncime de circa 1,5 metri. Apa are culoare negricoasă, din cauza tanaților solubilizați din masa de turbă. Turbăria este orientată pe direcția sud-vest – nord-est și se extinde pe circa 200 metri, având mai multe etaje, dintre care 3 sunt mai bine definite; apa este situată pe etajul de sus, care are o formă oarecum circulară, etajele de mai jos sunt mai alungite pe vale. Vegetația de turbărie de aici este reprezentată de specii de mușchi (Sphagnum sp., Polytrichum sp.), bumbăcariță (Eriophorum vaginatum, E. angustifolium), specii de rogoz (Carex pauciflora, C. rostrata, C. canescens, C. biharica), țăpoșică (Nardus stricta), afin (Vaccinium uliginosum, V. oxycoccus ssp. microcarpum, V. vitis-idaea), planta carnivoră roua cerului (Drosera rotundifolia), șamd. În documentația care a stat la baza includerii ariei între cele menționate în Legea 5/2000, la aspecte climatologice se menționează temperatura medie anuală de +6,5 grade C și precipitații de 1.075 mm/mp/an; ca bibliografie pentru aria protejată este dată: Gh. Coldea, Munții Rodnei – Studiu geobotanic, Ed. Academiei Române, 1990, pg. 168-169.

Administrativ, zona aparține de satul Strâmbu Băiuț, comuna Băiuț. Declararea protecției se face prin Legea 5/2000, unde Tăul Negru are codul 2594; suprafața protejată este de 1 hectar; în Legea 5/2000 se menționează doar codul ariei, denumirea ei, localitatea pe a cărei teritoriu administrativ este situată ea și suprafața în hectare, fără a se da limitele zonei protejate. În documentația care a stat la baza includerii acestei arii în lista din Legea 5/2000, există o hartă ce are și curbe de nivel, pe care cu compasul a fost tras un cerc roșu cu raza de circa 100 metri, desemnând aria protejată; sunt date coordonatele: latitudine 47 39 42, longitudine 23 56 06. Descrierea limitelor se face astfel: NE – 80 metri nord-vest de cota 1153,2 m; SE – 40 metri sud-vest de cota 1153,2 m; SV – 20 metri sud-vest de cota 1144 m; NV – 425 metri sud-est de vârful Făgădăul Pintii (1258 m); limitele altitudinale ale ariei protejate sunt date de altitudinile 1.127-1.152 metri, cu o altitudine medie de 1.140 metri. În această documentație, aria este încadrată la categoria I IUCN, ca rezervație botanică zonă strict protejată, dar desemnarea unei suprafețe de doar 1 hectar fără a include în totalitate zona înmlăștinită și o fâșie de protecție care să îi asigure protecția climatică măcar minimală, denotă o abordare destul de barbară, ce a dus la o situație care necesită schimbare. În documentația pentru Legea 5/2000 se menționează că Tăul Negru nu are act de constituire ci exista o propunere în Consiliul Județean Maramureș 37/1994. Limita în format GIS a fost trasată în cadrul proiectului GEF – Managementul Conservării Biodiversității; ca suport au fost folosite hărți topografice 1:25.000 editate de către Direcţia Topografică Militară (1982) care au fost scanate, georeferențiate și transpuse în sistemul de proiecție Stereo 70; totodată au fost folosite și imagini satelitare Landsat (2000).

Scopul declarării ca arie protejată este conservarea biodiversității. Într-un articol din 15 septembrie 2005 al lui Lucian Petru Goja, cu titlul “În sfîrşit, Tăul Negru – M-ţii Lăpuşului” scrie: “Ne întrebăm retoric dacă defrişările ce continuă în zonă nu o vor blasfemia ca cele din zona Tăul Văratec-Sermeteş. Silvicii nu au însă astfel de preocupări eco-laice.” Este evident că protejarea pe hârtie a unei mici suprafețe de 1 hectar, fără a asigura condițiile microclimatice care să permită existența tinovului, afectând condițiile ecologice prin tăierile de pădure, duce rapid la schimbarea condițiilor naturale și produce riscarea pierderii iremediabile a acestora, așa cum se constată în numeroase cazuri.

Suprafața protejată de doar 1 hectar nu asigură nicidecum protejarea pe termen lung a valorilor naturale din acest tinov. Ar trebui extinsă aria protejată atât de-a lungul văii, cât și la pădurea învecinată încât să se creeze o fâșie de pădure protejată de cel puțin 30-40 metri, care să mențină un microclimat apropiat de cel natural chiar și atunci când în zonă se fac exploatări silvice capabile de a schimba brutal regimul hidric și cel al temperaturilor.

AUTOR © dr. Peter Lengyel

SURSA; dr. Peter Lengyel blog