Democrația contra vânătorii – Cantonul Geneva – Elveția Imprimare 1857 Afişări
Scris de dr. Peter Lengyel   
Miercuri, 09 Mai 2012 21:30
Cantonul sau Republica Geneva (République et Canton de Genève), parte a Confederației Elvețiene, are propria ei politică… democratică. Locație a reformei religioase a lui Calvin, cu o Universitate fondată de acesta în anul 1559, cu o populație umană cosmopolită și progresistă, sediul european al Organizației Națiunilor Unite fiind în inima Europei la Geneva, nu este de mirare că aici vânătoarea a devenit interzisă prin utilizarea mecanismelor democratice.
 
Un naturalist elvețian îmi povestește cam cum au fost derulate evenimentele… Oamenii s-au săturat să constate că niște imbecili se furișau prin peisaj și din distracție ucideau animale sălbatice. Din când în când se împușcau și între ei, dar aspectul negativ este că unele focuri atingeau oameni nevinovați care ieșeau să se delecteze, să se plimbe prin peisaj.
 Nu este o mare plăcere să te plimbi cu copiii, să admiri păsările și să te gândești că ceva cretin poate să te confunde și să te împuște… la fel poate fi omorât copilul, sau prietena, soția… Așa că au strâns 50.000 de semnături (erau necesare doar 7.000), iar autoritățile au fost obligate să organizeze un referendum privind interzicerea vânătorii. Peste 75% dintre oameni au votat pentru interzicerea totală și definitivă a vânătorii, iar decizia a devenit parte a Constituției acestui canton din sud-vestul elvețian.
 
Ulterior acestei Decizii din 1974, populațiile de animale sălbatice au devenit înfloritoare, dar din cauza lipsei speciilor de mari prădătoare care să fi fost apte să mențină un echilibru populațional la nivel ecosistemic în mod natural… specii de animale carnivore care au fost anterior exterminate de vânători, a devenit necesară reducerea populațiilor de iepuri, vulpi, ciori și mistreți. Acest control populațional artificial este realizat de experți. Poate că o idee mai sănătoasă era să fie reintroduse speciile de carnivore exterminate de oameni în trecut, dar nu te poți aștepta ca lucrurile ce au ajuns atât de încurcate de oameni/ vânători să poată fi descurcate rapid și fără probleme… Oricum, este important că măcar omorârea din plăcere a animalelor a devenit ilegală, tot timpul anului… Ca un rezultat al interzicerii vânătorii, populațiile de animale ale zonei evident că au devenit mai sănătoase. Așa cum se arată în Environment House News, nr. 15, decembrie 2006, densitatea iepurilor de câmp (Lepus europaeus) este printre cele mai mari în această zonă a Elveției, iar zona râului și lacului Rhone (care avea arii cu vânătoare interzisă deja de peste 100 de ani), după ce vânătoarea a fost interzisă total în 1974 a avut o creștere spectaculoasă a populațiilor de păsări prezente pe timp de iarnă, de la doar câteva exemplare la peste 10.000, ceea ce a dus la declararea zonei ca sit Ramsar, Zonă Umedă de Importanță Internațională. Cazul Genevei este un bun exemplu că oamenii mulți, dacă sunt organizați pot utiliza mecanismele democratice pentru a interzice aberațiile de genul uciderii din plăcere a animalelor sălbatice. Totuși, ar putea să fie necesar un amendament, în care vânătorilor să le fie permis să se vâneze între ei, sezonul să fie deschis pe tot cursul anului, până la rezolvarea problemei. © dr. Peter Lengyel sursa: www.peterlengyel.wordpress.com

Share
Ultima actualizare Miercuri, 16 Mai 2012 13:17