Delta Nestosului

Scris de dr. Peter Lengyel

Duminică, 29 Aprilie 2012 07:29

Un râu coboară dinspre Munţii Rodopii, dinspre graniţa Greciei cu Bulgaria… apoi se varsă în Marea Egee… nu înainte de a forma o deltă: ca şi multe alte delte, este o formaţiune relativ recentă, conturată după ultima glaciaţiune, când nivelul mărilor a crescut odată cu topirea trilioanelor de metri cubi de gheaţă. Sedimentele cărate de apele acestui râu au fost depuse milenii după milenii şi au conturat o zonă de joncţiune a uscatului cu marea, estuare, insule stâncoase, lagune şi grinduri nisipoase, o zonă cu mlaştini şi păduri, cu stejari seculari şi încâlcituri de liane, tufărişuri de Tamarix, dune de nisip, stepe sărăturate şi lacuri cu nuferi, gârle cu stufărişuri întinse, bancuri de nisip şi de mâl… iar în apele marine din zona costieră persistă câmpuri de plante vasculare: Posidonia, Zostera etc. Zona costieră este relativ naturală pe o lungime de cca 50 km.

În faţa noastră se ridică din apele mediteranei splendida insula Thassos, cu creste muntoase, păduri şi aşezări umane, ca şi alte insule mai mici şi lăsate nelocuite… încă. În zona lagunară iernează păsări în mare număr, unele venite din nordul Eurasiei: specii de raţe, cufundaci, lebede, gâşte, ca şi numeroase limicole.

Zona deltaică a Nestosului şi lagunele învecinate au fost desemnate sit Ramsar, încă din 1975. Au fost observate aici peste 320 de specii de păsări, dintre care 110 specii sunt cuibăritoare, 120 specii iernează aici iar 180 specii sunt prezente în timpul migraţiei. Comisia Europeană a considerat că Delta Nestosului este printre cele mai importante 10 zone umede ale UE. O suprafaţă de 14.625 hectare este desemnată sit Natura 2000, propus în 1988 ca SPA pe baza Directivei Păsări, şi propus în 1995 SCI pe baza Directivei Habitate; o arie de 22.485 ha la altitudinea de 0-120 m, propusă SCI în 1996 a fost confirmată în 2006. Conform formularelor standard Natura 2000, cuibăresc aici: chira mică (Sterna albifrons) cca. 80-450 perechi, chira de mare (Sterna sandvicensis) 10-40 p., chira de baltă (Sterna hirundo) 200-500 p., pescăriţa râzătoare (Gelochelidon nilotica) 2-4 p., pescăruşul cu cap negru (Larus melanocephalus) 300-700 p., ciovlica ruginie (Glareola pratincola) 40-120 p., ciocântorsul (Recurvirostra avosetta) 20-50 p., pasărea ogorului (Burhinus oedicnemus) 20-40 p., cormoranul moţat (Phalacrocorax aristotelis) 50 perechi. De remarcat este nagâţul sudic (Hoplopterus spinosus) cuibărind aici în cca 47 perechi, ceea ce reprezintă cea mai consistentă populaţie cuibăritoare în Europa. Codalbul (Haliaeetus albicilla) avea în 1970 cca 50 de perechi cuibăritoare în Grecia, dar în 1988 au rămas doar 2 perechi… o consecinţă a persecuţiei prin braconare şi pierderea pădurilor ripariene unde cuibăreşte; după îngrădirea unei zone de pădure ripariană din Delta Nestosului, o pereche a reapărut în 1996, după două decenii de absenţă din zonă a cuibăririi speciei… şi anual creşte 1-2 pui. Acvila ţipătoare mare (Aquila clanga), o specie care are mai puţin de 2.500 de perechi la nivel global, cuibărind preponderent în state baltice şi prin Belarus, are în Delta Nestosului pe timp de iarnă 15-25 de exemplare… Alte specii de păsări interesante pentru conservare sunt lăcarul numit stufărica pătată (Cisticola juncidis), o specie cu răspândire mediterană, sfrânciocul cu mască (Lanius nubicus). În perioada de iarna sunt prezente cca 700 exemplare de flamingi (Phoenicopterus ruber), 40 exemplare de herete vânăt (Circus cyaneus), o medie de 72 exemplare de călifar roşu (Tadorna ferruginea), 28 lebede de iarnă (Cygnus cygnus), 250-1800 cormorani mici (Phalacrocorax pygmeus) etc. Dintre mamifere, de menţionat sunt liliacul cu piele aspră (Pipistrellus nathusii), bursucul (Meles meles), lupul (Canis lupus), şacalul (Canis aureus) are aici 40% din efectivul speciei în Grecia, iar pisica sălbatică (Felis silvestris) şi vidra (Lutra lutra) au aici cele mai puternice populaţii ale lor de pe teritoriul grec.

(gasca de vara)

Trecutul? Peisajul sălbatic al deltei antice a Nestosului era dominat de mlaştini şi păduri inundate, iar Aristotel aminteşte că aici trăiau şi lei. Desigur, odată cu trecerea “secolelor de civilizaţie” au dispărut pe rând urşii şi cerbii, râşii şi alte mamifere care nu îşi mai găseau condiţiile de existenţă în peisajul colcăind de oameni. Aspectele peisagistice naturale ale zonei lagunare şi peisajul deltaic actual în faţa căruia din mare se ridică munţii insulei Thassos, se combină cu vestigiile locuirii umane multimilenare, evidente în zonele mediterane. Din antichitate populată de triburi aparţinând de traci, apoi populaţii ilirice, pentru ca mai apoi zona să cadă sub dominaţia diferitelor puteri, de la huni la bulgari şi la turci… o istorie a transformării peisajului de către om.

Articol complet:www.peterlengyel.wordpress.com

Ultima actualizare Miercuri, 16 Mai 2012 13:16